ESE

Revista RO.aliment organizează a doua ediție a seminarului informativ ESE – „Etichetare. Siguranță. Etică”, desfășurat în perioada 8 – 9 noiembrie a.c., la Hotel Ramada Plaza București, Sala Europa.

Din multitudinea de aspecte sensibile ce vizează activitatea în industria alimentară, etichetarea este adeseori neglijată, fapt ce duce la o informare incorectă a consumatorului, cu repercursiuni severe pentru producător și nu numai. Acesta riscă amenzi ridicate, retragerea produselor de pe piață și chiar urmărirea penală sub învinuirea de fals, la care se adaugă costurile foarte mari ale reetichetării produselor.

Pentru a evita această situație, este necesară cunoașterea temeinică a regulamentelor naționale și internaționale, ce ridică o serie de probleme majore în activitatea de zi cu zi. Din acest motiv, revista RO.aliment organizează a doua ediție a seminarului informativ ESE – „Etichetare. Siguranță. Etică”, la care operatorii din industria alimentară și cea a suplimentelor alimentare vor afla toate informațiile de care au nevoie pentru a activa în deplină legalitate.

„În urma discuțiilor avute cu principalii jucători din piața produselor și suplimentelor alimentare, am decis să venim și anul acesta în sprijinul lor, prin organizarea acestui seminar. Noutatea cu care venim la această ediție vizează schimbările implementate de la 1 ianuarie 2018 în etichetarea produselor lactate, o măsură ce a stârnit deja discuții în rândul producătorilor”, a declarat Claudia Bocean, Managing Partner revista RO.aliment.

O altă problemă de interes din programul seminarului este REGULAMENTUL (UE) NR. 1169/2011 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, care și acum, la un an de la aplicare, implică o serie de neclarități pentru producători, procesatori, distribuitori și comercianți. Exemple de etichete incorecte, dar și noile recomandări ale Comisiei Europene referitor la lista de alergeni, vor fi punctate în prima zi a seminarului.

Un subiect intens mediatizat anul acesta a fost acela al studiilor ce evidențiază componentele nocive din alimentele alimentare comercializate în țara noastră. Sub denumirea „În meciul autorităților cu producătorii, un lucru este sigur: câștigă ONG-urile”, Cristian Popa, autor „Etichetarea alimentelor prin exemple”, va demitiza cu ajutorul expertizei sale studiile vehiculate în presă.

La seminar vor avea intervenții și reprezentanți ai autorităților naționale (ANSVSA și INSP), dar și europene (EFSA), care vor intra în dialog cu specialiștii din cele două industrii, pentru a clarifica aspectele ce aduc provocări operatorilor în activitatea de zi cu zi și, pentru care, ei sunt penalizați în mod frecvent, prin sancțiuni și amenzi. Programul complet al seminarului poate fi consultat aici.

Aflat la a doua ediție, seminarul informativ ESE – „Etichetare. Siguranță. Etică” se dorește a fi o platformă esențială, pe de o parte, pentru producătorii, procesatorii și comercianții din industria alimentară cu autoritățile de profil și, pe de altă parte, pentru producătorii, distribuitorii și importatorii de suplimente alimentare cu organele de notificare, control și supraveghere.

PARTENERI