Cererea europeană de ambalaje de sticlă, în creștere – studiu

Producția de ambalaje din sticlă, în Europa, a crescut cu 2,9% în volum și cu 2,1% în termeni de număr de recipienți în 2016, potrivit datelor publicate la sfârșitul lunii august de către Federația Europeană a Producătorilor de Recipienți din Sticlă (European Container Glass Federation – FEVE).

Creșterea a fost determinată de exporturi, precum și de cererea continuă de ambalaje din sticlei pe segmentele industriei alimentare și a băuturilor din Europa. Un total de 20,9 milioane de tone de recipienți din sticlă sau 75,9 miliarde de unități au fost produse în Europa pentru piețele UE și internaționale de alimente și băuturi.

Performanța puternică din 2016 confirmă tendința constantă din ultimii cinci ani, susține FEVE. Din anul 2012, industria și-a crescut producția cu 5,8% în volum și cu 6,1% ca număr de recipienți din sticlă.

Federația a arătat că sticla este punctul de referință pentru îmbuteliatorii de băuturi, urmare a imaginii pozitive și a „încrederii puternice a consumatorului” în material.

Vorbind despre cifre, președintele FEVE, Johan Gorter, a declarat: „Cererea puternică de sticlă reprezintă un semnal puternic de încredere din partea clienților din industria noastră, ambalajele din sticlă ajutând mărcile să se evidențieze pe rafturi atât pe piața europeană, cât și pe plan internațional.”

„Este încurajator faptul că clienții au încredere în sticlă, urmare a caracteristicilor sale legate de sustenabilitate și pentru că păstrează cel mai bine calitatea produselor preferate. Ca industrie, suntem hotărâți să facem ca proprietățile inerente sticlei să fie mai vizibile pentru clienții noștri și pentru consumatorii finali”.

FEVE este asociația producătorilor europeni de recipiente de sticlă și veselă și are 60 de companii membre care produc peste 20 de milioane de tone de sticlă pe an pentru piețele de produse alimentare și băuturi, parfumerie, cosmetică și farmacie, prin 162 de fabrici din întreaga Europă.