Este necesară actualizarea formei etichetei nutriționale?

Reproiectarea etichetelor nutriționale (EN) poate ajuta consumatorii să facă o alegere sănătoasă în cunoștință de cauză, făcându-i să acorde mai multă atenție profilului nutrițional al produselor mai puțin sănătoase, se arată într-un studiu citat de Food Navigator.

Într-o comparație a etichetelor nutriționale (EN) actuale și modificate -acestea din urmă accentuând mai bine informațiile cheie precum numărul de calorii și dimensiunile porțiilor- echipa de cercetători a constatat că o atenție sporită a fost acordată de către consumatori unor produse mai sănătoase în cazul etichetelor nutriționale (EN) modificate. În contrast produsele mai puțin sănătoase, au primit o mai mică atenție din partea consumatorilor în cazul EN modificate decât în cazul modelului de EN curente.

„Salata este ușor de identificat ca fiind foarte sănătoasă, în vreme ce cipsurile sunt ușor de identificat ca fiind produse foarte nesănătoase pentru consumatori”, se arăta în studiul condus de Dr. George Davis, profesor la departamentul de nutriție umană și alimente la Universitatea Virginia Tech.

„Consumatorii pot aprecia dacă produsele sunt sănătoase sau nesănătoase. Cu toate acestea, consumatorii ar putea deduce sănătatea unui produs folosind efectul de halou: de exemplu, un produs fără grăsimi este considerat în general ca fiind mai sănătos, deoarece este fără grăsimi, chiar dacă spre exemplu, are mai multe calorii datorate zahărului adăugat, comparativ cu un produs care conține grăsimi, dar nu are mai multe calorii. În aceste cazuri, consumatorii pot fi induși în eroare atunci când folosesc o metodă euristică pentru a lua o decizie în loc să folosească toate informațiile înscrise pe etichetă.”

Situația etichetării în UE

Etichetarea cu informații nutriționale reprezintă un mijloc de a sprijini consumatorii în alegerea alimentelor mai sănătoase.

Etichetele nutriționale sunt obligatorii în țările din statele membre UE și introducerea a trei regulamente (Regulamentele nr. 1924/2006, nr. 1169/2011 și nr. 432/2012) oferă platforma pentru introducerea obligatorie a EN pentru alimentele ambalate, începând cu decembrie 2016. Studii ulterioare care analizează eficacitatea lor și-au pus problema dacă metoda de prezentare a acestor informații este importantă, în funcție de țară.

Cercetările din Europa oferă dovezi că majoritatea consumatorilor, în general, nu sunt atenți la aceste informații, atunci când cumpără alimente, un studiu realizat în șase țări europene, constatând că mai puțin de o treime dintre consumatori au acordat atenție respectivelor informații atunci când au achiziționat produse alimentare. În mod similar, o anchetă cu privire la gradul de înțelegere de către consumatori a legislației UE privind mențiunile nutriționale și de sănătate, a subliniat că este puțin probabil ca etichetele nutriționale să conducă la o îmbunătățire a alegerii alimentelor sănătoase, având în vedere că mulți consumatorii nu le acordă atenție.

Tehnologia de urmărire a mișcărilor ochilor arată diferențele

Pentru a vedea o serie de rezultate cu privire la diferențele de captare a atenției de către etichetele nutriționale actuale și modificate, dar și diferențele de captare a atenției în cazul a diferite produse alimentare echipa de cercetători a folosit tehnologia de urmărire a mișcărilor ochilor într-un experiment cu consumatori. În general, etichetele nutriționale, în special caloriile pe porție și dimensiunea porției pentru în cazul etichetelor modificate, au primit mai multă atenție atunci când au fost plasate pe produse sănătoase (salată, iaurt și hrană congelată sănătoasă), în comparativ cu EN actuale.

Pentru produsele mai puțin sănătoase (cereale, prăjituri, cipsuri), atenția acordată a fost mai mică per total, în ceea ce privește caloriile pe porție și dimensiunea porției pentru EN modificat, comparativ cu EN curente.

În ceea ce privește alimentele, cele mai sănătoase (salate) și cele mai puțin sănătoase (cips-uri) primesc, în general, mult mai puțină atenție atât în cadrul EN actuale, cât și EN modificate, în vreme ce, alte alimente (iaurt, hrană înghețată sănătoasă, cereale și prăjituri) beneficiază de niveluri de atenție mult mai mari în fiecare dintre domeniile de interes, atât în cazul EN actuale, cât și al celor modificate.

„Consumatorii ar putea încerca să evite confruntările cu informații neplăcute, prin urmare, ei acordă mai puțină atenție EN pentru cel mai nesănătoase alimente”, au declarat realizatorii studiului. „Ei au tendința de confirmare a noțiunilor preconcepute și, prin urmare, sunt capabile să proceseze mai repede informațiile sau să decidă să evite neplăcerea. 

Totuși, sunt necesare cercetări suplimentare pentru a înlătura această posibilă explicație asimetrică pentru acordarea unei mai mici atenții legate de informațiile nutriționale pentru alimentele cele mai sănătoase (doar confirmarea cunoștințelor anterioare) și cele mai puțin sănătoase (evitarea informațiilor).