Extindeți durabilitatea produselor cu ambalaje active cu uleiuri esențiale

113

Provocarea lansată de proiectul Nanopack este importantă deoarece are drept scop reducerea deșeurilor alimentare care, potrivit Națiunilor Unite, reprezintă o treime dintre produsele alimentare produse în lume, în 2015, transmite Process Alimentaire.

Nanopack este numele proiectului dezvoltat de Ester Segal de la Universitatea Technion din Israel. În luna ianuarie a acestui an, proiectul a primit o finanțare de 7,7 milioane de euro în cadrul Programului Orizont 2020. Acest proiect este susținut de un consorțiu format din 18 parteneri din industrie și cercetare, din 11 țări, inclusiv Franța și Germania.

Obiectivul său este acela de a dezvolta o nouă generație de ambalaje antimicrobiene în termen de trei ani, scopul fiind acele de a limita degradarea produselor alimentare datorită prezenței microorganismelor.

Principiul său se bazează pe introducerea de nanomateriale într-un polimer plastic care, fără a migra în alimente, va furniza treptat uleiuri esențiale cu proprietăți antimicrobiene și antifungice. Aceste uleiuri esențiale trebuie să fie și ele obținute.

O alternativă la nanoparticulele de argint

„Există deja materiale utilizate pentru ambalare, cu proprietăți antimicrobiene, în special cele fabricate din nanoparticule de argint care au, de asemenea, proprietăți anti-fungice, dar și anti-drojdie și antivirale”, spune Samuel Cousin, post-doctorand la Institutul Weizman cu acest proiect, dar aceste materiale sunt supuse unui control strict din partea Statelor Unite și al Uniunii Europene din cauza riscurilor încă prea puțin cunoscute în cazul eliberării acestor particule în alimente.

Proiectul este important deoarece are drept scop reducerea deșeurilor alimentare care, potrivit Organizației Națiunilor Unite, reprezintă până la o treime din alimentele produse în lume până în 2015. Dintre acestea, un sfert ajung la gunoi, datorită depozitării defectuoase sau deteriorării  în timpul transportului. Pe lângă faptul că acest ambalaj este activ, acest nou film de plastic va trebui să fie și rezistent.

Până în prezent, majoritatea ambalajelor active comercializate în Franța se bazează pe utilizarea absorbanților de oxigen, umiditate și dioxid de carbon, care sunt fie plasați în ambalaje, fie sunt integrați în folii. Utilizarea nanomaterialelor este încă foarte rară, deoarece definiția acestora nu beneficiază încă de armonizare la nivel european. Numai etichetarea acestora a fost reglementată de curând.