Mielul croat are protectie UE, cel romanesc nu

Un produs traditional croat din carne de miel, ”lička janjetina”, este acum protejat prin schema indicatiei geografice protejate (IGP). Carnea provine de la rasa de oi Lika Curly crescuta in regiunile Lika-Senj si Zadar din Croatia.

”Caracteristicile carnii gatite „Lička janjetina”, cu gust si aroma puternice, fara a fi insa dominante, de carne de oaie, sunt influentate de zona geografica in care sunt crescute oile, de faptul ca animalele se hranesc cu vegetatia abundenta si variata de pe pasunile alpine, precum si de varsta (90-160 de zile) si greutatea lor corporala (22-36 kg) in momentul sacrificarii. Datorita unor conditii nutritionale mai bune (lapte, fan, pasunat), mieii din zona Lika sunt sacrificati mai tarziu decat cei din alte zone ale Croatiei (mieii din Cres sunt sacrificati la varsta de 80 de zile, cei din Pag la 33 de zile), iar carcasele de miei din Lika sunt mai lungi (pana la 80 de centimetri) si mai dezvoltate decat carcasele mieilor din Cres sau din Pag [Kasap et al. (2010), studiu stiintific intitulat „Neke odlike trupova janjadi ličke pramenke” (Caracteristici ale carcasei de miel din rasa „lička pramenka”), p. 858-861].”, se arata in avizul Comisiei.

O carcasa fara intestine utilizata pentru productia de „Lička janjetina” variaza de la 12 kg la 18 kg in greutate si ajunge pana la 80 cm in lungime. Carnea proaspata „Lička janjetina” poate fi de la un rosu aprins la un rosu mai intens, are o structura delicata a muschiului, cu depozite ferme de grasime subcutanata si viscerala, de culoare alba cu o tenta galbuie, si prezinta o aroma intensa, dar nu exagerat de puternica, de carne de oaie.

Carnea „Lička janjetina” se consuma doar gatita. In cursul prepararii, grasimea se topeste treptat, iar carnea devine frageda si suculenta, dobandind un gust si o aroma intense, dar nu exagerat de puternice, de carne de oaie.

Profilul aromatic al carnii „Lička janjetina” contine compusi volatili (aldehide, alcooli, cetone) din hrana mieilor „lička pramenka”, care include soiuri de plante de pe pasunile si pajistile din aria geografica unde sunt crescuti mieii din aceasta rasa.

Zona in care sunt crescute animalele din rasa „lička pramenka” si unde se produce carnea „Lička janjetina” include orasul Gospić si localitatile Donji Lapac, Karlobag, Lovinac, Perušić, Plitvička jezera, Udbina, Vrhovine, Senj, Brinj.

Locuitorii regiunii Lika au crescut dintotdeauna oi din rasa „lička pramenka” in modul traditional stravechi, si anume pe pasuni deschise. Acesta este atestat in mai multe relatari istorice [Kosović, B. (1935), Postanak naziva Lika i Ličani (originea denumirilor „Lika” si „Ličani”), Lički kalendar, pp. 62-63, 75-79] si a fost pastrat pana in prezent.

Modul de crestere a ovinelor din zona Lika difera semnificativ de metodele utilizate in alte zone similare, deoarece in zonele muntoase ale regiunii oile din rasa „lička pramenka” petreceau tot timpul in acelasi loc, indiferent de conditii (pasunat abundent in timpul verii, dar redus in timpul iernii). In Dalmatia, pe de alta parte, din cauza pasunatului insuficient pe timp de vara, oile din rasa „dalmatinska pramenka” erau adesea transferate pe pasuni situate la altitudini mai mari, revenind in zone situate la altitudini mai mici catre sfarsitul toamnei.

Metoda traditionala de crestere a ovinelor practicata in regiunea Lika a influentat totodata caracteristicile oilor din rasa „lička pramenka”: datorita activitatii fizice intense, aceste animale sunt deosebit de robuste, rezista bine la imbolnaviri si nu sunt exigente in materie de adapost si nutritie.

Datorita metodei specifice de crestere a acestei rase autohtone de ovine „lička pramenka”, si anume in aer liber, in zonele de munte din Lika, carnea „Lička janjetina” are, la randul sau, un gust, o culoare si o aroma distincte in comparatie cu carnea de miel din alte zone. Acest lucru a fost confirmat de diverse studii stiintifice.

Datorita activitatii fizice intense a animalelor, aflate in continua miscare, carnea provenita de la mieii din zona Lika crescuti pe pasuni are o culoare rosie mai intensa decat carnea provenita de la mieii crescuti in exploatatii agricole. Aceasta diferenta de culoare nu se datoreaza numai rasei: ea este direct legata si de greutatea corporala a mieilor din zona Lika in momentul sacrificarii (intre 22 kg si 36 kg).

Pe masura ce mieii se apropie de maturitate, iar greutatea lor corporala creste, se intensifica si activitatea oxidativa si creste cantitatea de mioglobina, astfel incat carnea acestor animale dobandeste o culoare rosie mai intensa [Kaić, A. (2013), teza de doctorat institulata „Fizikalno-kemijska svojstva mesa i sastav trupa janjadi ličke pramenke” (Caracteristici fizico-chimice ale carnii si compozitia carcasei mieilor din rasa „lička pramenka”)].

Din pacate, mielul romanesc nu se bucura de o protectie asemanatoare, desi exista inca oieri care mai practica transhumanta, dar pe distante mai mici decat in trecut, si intr-un fel de regim ”tolerat”, in sensul ca autoritatile romane, ”mai catolice decat Papa” (ca de obicei) spun ca deplasarea animalelor trebuie sa se faca doar cu tirurile specializate de transport animale si nu pe drumurile bine stiute, inca, de oierii mai in varsta. Autoritatile din Romania mai invoca si faptul unor posibile riscuri de raspandire a unor boli, in cazul transhumantei traditionale, desi, parcurgerea de catre animale a unor distante lungi are si rolul de a elimina animalele mai putin rezistente si bolnave, lasand in viata doar animalele perfect sanatoase (exemplare care sunt rezistente la boli).

Mai mult, intr-o alta tara unde oieritul este o activitate traditionala, Spania, autoritatile nationale au aprobat o serie de trasee de transhumanta, trasee care prilejuiesc organizarea unor festivaluri anuale ce atrag un foarte mare numar de turisti. Atit in Spania, cat si la noi, in trecut, transhumanta era o activitate atent si riguos planificata urmarindu-se a se ajunge cu turmele de oi in apropierea unor aglomerari urbane la momentul optim al sacrificarii mieilor, spre exemplu, de Paste.

In prezent, exista peste 1400 de produse inregistrate, protejate de legislatia UE.