dejun

Mai mult de jumătate din populație caută opțiuni mai sănătoase atunci când cumpără alimente din magazine, iar 30% susțin că vizează o gustare sănătoasă, conform studiilor efectuate de Pladis UK.

Cu toate acestea, există o ușoară schimbare în percepția oamenilor privind alimentele sănătoase. Surprinzător sau nu, cercetările privind obiceiurile consumatorilor (Nielsen) relevă faptul că asistăm la o orientare a consumatorilor către produsele ce au inscripționate pe etichetă „conținut de fibre”, „conținut ridicat de proteină”, „natural” în detrimentul celor cu inscripții de genul „mai puțin zahăr”, „conținut scăzut de grăsimi” sau „fără arome și coloranți artificiali”.

Așadar, în ochii consumatorilor, termenul „natural” este asociat ca beneficiu alimentar cu produse care asigură aportul necesar de vitamine și nutrienți (elemente ce definesc sănătatea), în timp ce termenul de „conținut de fibre” are ca beneficiu alimentar digestia. Deși în România educația nutrițională este într-o fază incipientă, tot mai mulți consumatori încep să fie preocupați de a-și asigura aportul zilnic necesar de vitamine, nutrienți, fibre etc. astfel încât să își poată desfășura activitatea cotidiană la cote înalte.

Pe baza acestor tendințe tot mai pregnante, procesatorii care activează în toate ramurile industriei alimentare sunt nevoiți să dezvolte concepte inovatoare și să reformuleze produsele deja consacrate.

Brenntag înțelege importanța menținerii unei balanțe perfecte, de la textura și gustul produsului, până la aspect și valabilitate, iar divizia specializată Food & Nutrition lucrează cu clienții pentru a alege ingredientele ideale pentru produsele lor, dezvoltând adeseori soluții individualizate pentru nevoile lor. Companiile care activează în întregul sector alimentar pot beneficia de un ajutor substanțial din partea companiei Brenntag, care vine în întâmpinarea realizării acestor deziderate prin inovații, recomandări, reformulări și produse de o calitate ridicată, asigurată de partenerii noștri, care au o experiență îndelungată în domeniu. Experții din cadrul companiei Brenntag testează ingrediente și aditivi, dezvoltând noi formule în propriile laboratoare.

Având o experiență vastă, Brenntag a construit o reputație bună prin parteneriatul cu cei mai buni producători de ingrediente și aditivi și prin livrarea produselor de cea mai înaltă calitate. Tate & Lyle este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața mondială de amidon și un partener cu tradiție al Brenntag, creând o gamă de produse „sănătoase” care se aliniază la trendul actual din industria alimentară prin implementarea unor soluții inovative în prelucrarea unor materii prime precum porumbul sau ovăzul și transformarea acestora în ingrediente care adaugă aromă, textură, dar și nutrienți în produsele alimentare și băuturi.

Ingrediente din Ovăz

PromOat este o fibră dietetică naturală solubilă bogată în betaglucan obținută din ovăz, produsă de Tate & Lyle și distribuită de Brenntag România. Beneficiile sale funcționale includ solubilitatea în apă, gustul plăcut în produsul final, culoarea neutră și eticheta „curată”. Produsul are la bază ovăz suedez, un puternic stabilizator al emulsiei și modificator de vâscozitate, ceea se se traduce pentru utilizatorul final într-un termen de valabilitate mărit în cazul unor produse și o textură netedă și cremoasă. PromOat aduce, de asemenea, și o serie de avantaje pentru consumator, pentru că întreține sănătatea inimii prin reducerea colesterolului LDL. Alte avantaje includ un răspuns glicemic scăzut, înlocuirea grăsimilor și reducerea caloriilor, precum și menținerea sănătății digestive. Produsul este compatibil cu o serie largă de aplicații în industria alimentară cum ar fi biscuiții, crackers, pâinea, deserturile, sosurile, maioneza, suplimentele nutritive, snackurile, băuturile și altele.

Pentru mai multe informații privind avantajele utilizării PromOat puteți să formulați o cerere în acest sens către Brenntag SRL utilizând adresa info@brenntag.ro.

Proatein este o proteină unică de ovăz (conținut 55%) care poate îmbogăți conținutul de proteine din multe alimente, cum ar fi cerealele pentru micul dejun, batoanele de cereale, produse de cofetărie, hrana sportivă și suplimentele.

Îndulcitori non-nutritivi

Tasteva (Stevia) are o compoziție optimizată de stevioglicozide, ce permite nivele mai ridicate de înlocuire a zahărului fără a rezulta gustul intens amar experimentat cu Rebaudioza A și alte extracte de stevie.

Splenda Sucralose (Sucraloza) este un îndulcitor non-caloric obținut din zahăr (dar nu este zahăr). Are cel mai apropiat profil de dulce față de zahăr dintre toți îndulcitorii non-calorici. Din punctul de vedere al utilizării produsului este util să notăm o gamă de proprietăți importante privind funcționalitatea produsului: este în medie de 600 de ori mai dulce decât zahărul, este un produs stabil cu termen de valabilitate mare pentru care declarația de ingrediente este pur și simplu „Sucraloză” și, de asemenea, nu este necesară nicio declarație suplimentară de avertizare ca în cazul altor îndulcitori (ex. „Sursă de fenilalanină”).

Fibre

Promitor este un produs din fibre solubile din porumb ce poate fi utilizat pentru a dezvolta produse alimentare gustoase și sănătoase. Utilizarea acestui produs aduce beneficii importante consumatorului precum regularitate digestivă, controlul greutății, gust atractiv și textură fermă.

Sta-Lite (Polidextroza) este o fibră care este soluția ideală pentru înlocuirea zahărului în produsele preferate. Este bine tolerată de organism și are un răspuns glicemic scăzut. În sine, ea este o fibră cu multifuncționalitate, gust plăcut și ușor de utilizat în toate formulările, având solubilitate și stabilitate ridicate. Din punct de vedere nutrițional, produsul asigură reducerea zahărului și a grăsimilor, având el însuși o valoare calorică redusă – doar 1 kcal/gram. De asemenea, ajută la scăderea glicemiei, contribuie la prevenirea demineralizării dinților (comparativ cu produsele care conțin zahăr), are o toleranță excelentă pentru consumator (90 de grame/zi) și un conținut ridicat de fibre dietetice și asigură reglarea tranzitului intestinal.

Amidon

Claria Bliss este un amidon „funcțional nativ” obținut prin tratamentul fizic al amidonului nativ din tapioca. Acest amidon are proprietăți similare și prezintă același comportament tehnologic ca amidonul modificat chimic (la cald), dar cu avantajul unui statut de „clean label”. Claria Bliss poate fi utilizat în multe segmente ale industriei alimentare: patiserie, lactate, carne, sosuri și dressinguri, ketchup, cereale, dulciuri etc.

Brenntag, prin divizia sa de Food & Nutrition, acordă o atenție sporită la selecția ingredientelor optime pentru aplicațiile clienților, luând în considerare și compatibilitatea acestor ingrediente pentru a furniza clienților soluții complete, inclusiv combinația optimă, condițiile de interacțiune și procesare pentru a exploata pe deplin ingredientele.

Exemplificare aplicație pentru produsul Claria Bliss în industria de dulciuri și patiserie:

Cremă de vanilie desert

Ingrediente Rețeta de bază (referință)
Lapte praf degresat 78,76
Zahăr 10,60
Smântână 35% grăsime 6,80
Claria Bliss 570 3,50
Dextroză 0,20
Aromă vanilie 0,10
Sare 0,02
Betacaroten 0,02
TOTAL 100,00

Mod de lucru:

Se pun împreună laptele rece și smântâna

Se dispersează apoi componentele pudră

Se lasă compoziția în repaus timp de 30 de minute

Încălzire la 55 oC

Omogenizare la 150 oC / 50 bar

Tratament UHT la 138 oC / 4 s

Răcire la 20 oC

Umplere în ambalajul dorit

Refrigerare