O nouă proteină vegetală obținută din ciupercile shiitake

9

Grupul francez Naturex, cu sediul în Avignon, a încheiat un acord de distribuție cu compania americană Mycotechnology, relatează Process Alimentaire.

Aceasta din urmă produce diferiți compuși obținuți din fermentarea ciupercilor, obiectul acordului incluzând și distribuirea PureTaste, o proteină obținută din ciupercile shiitake.

PureTaste – o proteină obținută din ciupercile shiitake – conține 9 aminoacizi esențiali și are gradul 1 de digestibilitate pe scala specifică, nivel comparabil cu cel al proteinelor animale. Procesul de producție al acestei proteine este în curs de brevetare și se știe că acesta beneficiază de un spațiu vertical, folosindu-se rezervoare mari de fermentare, capabile să recupereze apa și energia, pentru a maximiza durabilitatea producției.

„Interesul pentru proteine este, de asemenea, în creștere printre consumatorii din Asia, China ocupând poziția lider, din acest punct de vedere”, spune Timothée Olagne, vicepreședinte de marketing pentru nutriție și  sănătate la Naturex.

„Totodată, veganismul și vegetarianismul sunt două tendințe care au o amploare din ce în ce mai mare și care îi împing pe consumatori să se îndrepte spre proteinele vegetale, o treime dintre aceștia arătându-și preferința pentru proteinele non-animale, după cum o demonstrează studiile companiilor de cercetare a pieței Mintel și Innova. Ca urmare, lansările de produse care conțin proteine vegetale au crescut semnificativ în ultimii ani”.

Această soluție ar putea găsi rapid cumpărători pe plan internațional.