Piața suplimentelor alimentare va ajunge la 195 miliarde de dolari până în 2022

Research and Markets a anunțat lansarea raportului „Piața suplimentelor alimentare - Prognoze 2017 - 2022”.

191

Se preconizează că piața globală a suplimentelor alimentare va crește cu un ritm mediu anual de 7,76% pe parcursul perioadei prognozate, atingând o dimensiune totală a pieței de 195,2 miliarde de dolari până în 2022, informează Process Alimentaire.

Un supliment alimentar este un produs destinat să adauge valoare nutritivă dietei unui individ. Suplimentul alimentar sau nutrițional poate fi o vitamină, un mineral, un aminoacid, plante medicinale sau altele. Poate fi sub formă de tablete, capsule, geluri moi, capsule de gel, lichide sau pulberi.

Consumul acestor suplimente asigură aportul unei cantități adecvate de nutrienți cerute de organism, contribuind astfel la buna funcționare a sa și, de asemenea, la atenuarea riscului anumitor boli.

În decursul ultimului deceniu, a avut loc o creștere uriașă a vânzărilor de suplimente alimentare datorită unei conștientizări sporite în domeniul sănătății, susținută de creșterea gradului de conștientizare a consumatorilor în ceea ce privește asistența medicală preventivă, de extinderea fenomenului de îmbătrânire a populației și de extinderea canalelor de vânzări, în special prin penetrarea acestor produse în economiile în curs de dezvoltare.

Din punct de vedere geografic, Asia Pacific este de așteptat să conducă în ceea ce privește ritmul de creștere al pieței suplimentelor alimentare în anii următori, în timp ce America de Nord și Europa sunt alte piețe majore care vor înregistra o creștere semnificativă, se arată în raportul Research and Markets.