Probleme in retailul maghiar: criza de forta de munca si concedieri.

Magazinele alimentare din orasele mici raman inchise la inceputul saptamanii deoarece nu au forta de munca si nu pot gestiona cresterea salariului minim.

Retailul maghiar trece in prezent printr-o perioada mai dificila din cauza cresterii salariului minim si deficitului fortei de munca. Multe magazine alimentare din localitatile mai mici din Ungaria sunt nevoite sa ramana inchise la inceputul saptamanii deoarece se confrunta cu forta de munca insuficienta si nu pot gestiona cresterea salariului minim garantat.

In acelasi timp, pe segmentul supermarketurilor, divizia ungara a lantului de retail britanic Tesco va trece printr-un nou proces de reorganizare, in urma caruia ar putea fi afectate sute de locuri de munca, scrie Portfolio.hu.

Potrivit patronului lantului de magazine Coop, Zoltan Szoke, exista aproximativ 30-40 de magazine din mediul rural care au un program mai scurt de functionare, adica sunt inchise in zilele de luni, pentru a-si putea gestiona mai bine costurile de functionare.

Altele sunt inchise si in zilele de marti si miercuri, nu numai in cele de luni. In localitatile cu mai putin de doua mii de locuitori in anul 2017 erau 12.000 de magazine, dintre care majoritatea erau magazine alimentare. Acum un deceniu, numarul de astfel de afaceri se situa la 15.000. Probleme exista nu numai pe segmentul magazinelor mici, ci si pe cel al supermarketurilor. Astfel, sute de angajati de pe acest segment al retailului ar putea fi afectati in urma transformarii planificate in magazinele Tesco din Ungaria.

Lantul britanic de supermarketuri Tesco va lansa un amplu proces de reorganizare care va viza si locurile de munca avand legatura directa cu clientii.In Ungaria, de exemplu, pozitiile de specialisti post-vanzari vor disparea.

Saptamana trecuta, Tesco a anuntat ca-si va simplifica in continuare structurile operationale pentru a-si spori eficienta. Pe fondul acestui process vor fi realizate noi transformari in diviziile din Europa centrala si de est, inclusiv in Ungaria.
Procesul a inceput in tarile vecine, unde au avut loc mai multe inchideri de afaceri.