Productia de vin a scazut in ciuda suportului financiar primit dar si a fondurilor europene accesate

Numarul cramelor a crescut constant in ultimii ani, inclusiv ca urmare a unei absorbtii foarte bune a fondurilor europene dedicate sectorului vitivinicol, dar productia si suprafata efectiva de pe care se culeg strugurii scade, pe masura ce o serie de investitori care au luat fonduri europene in urma cu zece ani renunta la culturi.

„Cand au aparut fondurile europene pentru reconversie, ele au fost asimilate 100%, multi s-au trezit viticultori, au facut o cultura, au luat banii si aveau obligatia sa o tina zece ani. Era un domeniu foarte tentant in 2006-2008. Dar perioada asta de 10 ani se cam termina si multi incep sa renunte la culturi“, a spus Victor Ciuperca, CEO al Cramei Liliac si vicepresedinte al Asociatiei Producatorilor si Exportatorilor de Vin din Romania (APEV) la ZF Live.

Industria vinului este singurul domeniu care se poate lauda cu absorbtia totala a fondurilor europene pe alocarea de pana in 2014.

Prin programul suport pe perioada 2009 – 2013, producatorii din sectorul viticol au primit 42,1 mil. euro anual. De asemenea, prin Programul National de Sprijin al Romaniei 2014-2018 piata locala a beneficiat de o alocare financiara anuala de 47,7 mil. euro.

vin10Productia de vin a atins cel mai inalt nivel in anul 2013, de peste 5 milioane de hectolitri, insa de atunci s-a pastrat la un nivel de sub 4 milioane de hectolitri, conform datelor de la Ministerul Agriculturii. Institutia nu a publicat datele aferente anului trecut.

Victor Ciuperca povesteste ca sunt foarte multi mici antreprenori care au primit 14.000 euro pe hectar din fonduri europene si au castigat 2-3.000 euro pe hectar, ajungand la un profit de 200.000 -300.000 euro pe o suprafata de 100 de hectare. Acum multi dintre acestia incep sa renunte la business dupa ce au vazut care sunt dificultatile din domeniu, iar in piata raman doar cei care vor sa faca viticultura.

Situatia evidentiata de catre Victor Ciuperca a fost observata si de Catalin Paduraru, expert in piata de vin si cel care a adaptat in limba romana textul cartii „Razboaiele Vinului“ scrisa de Mike Veseth.

„La momentul confruntarii cu realitatile pietei, o serie de crame nu mai pot gasi ritmul necesar unei activitati optime. In plus, sunt multe firme care au terminat investitiile in crame si care sunt atente la tranzactii de pe piata. O serie de firme si-ar dori chiar exitul. Si este un moment bun, chiar si fondurile din strainatate isi vor face simtita prezenta in Romania“, a spus Catalin Paduraru.