Muraturile sunt, pentru 65% dintre romanii din mediul urban, pe primul loc pe lista cheltuielilor de toamna, conform unui studiu remis marti AGERPRES.

Pentru ca romanul este prevazator, vara isi face sanie iar toamna isi cumpara incaltari si haine groase pentru iarna. Astfel, in topul cheltuielilor de toamna apar, pe locul doi, hainele si pantofii pentru iarna, pentru 63% din respondenti. Si tot pentru la iarna, romanii pun in camara si gemuri si compoturi, acestea fiind pe locul trei ca prioritate pe lista de cheltuieli de toamna, pentru mai mult de jumatate dintre cei chestionati, conform unui sondaj realizat de Provident Financial Romania .

Pentru muraturi, cheltuiala este de 261 de lei, pentru haine si pantofi, de 685 de lei si pentru dulceturi si compot, de 202 lei.

In acelasi timp, in satele si comunele din tara, romanii pun pe primul loc casa. Aproape un sfert dintre cei care au raspuns spun ca au in plan sa renoveze o camera sau intregul imobil, iar 12% se gandesc la confort si opteaza pentru toate cele necesare incalzirii pe timp de iarna. Pentru unul din zece respondenti, tot este important sa aiba ceva dulce la indemana, asa ca banii merg, din nou, pe gemuri si compoturi.

Ca valoare cheltuita, cei mai multi bani se duc, in mediul urban, catre city break-uri – 1.454 de lei. Pe locul doi, si foarte aproape ca valoare, sunt sumele cheltuite pentru diverse evenimente, cum ar fi nunti, botezuri si aniversari – 1.424 de lei, iar lista este completata de noile modele de telefoane – 1.412 lei.

Daca in mediul urban oamenii ar aloca aproape 1.200 de lei pentru renovarea unei camere sau a locuintei, in rural casa primeaza, din nou, iar suma ce urmeaza a fi cheltuita este de peste 2.300 de lei, adica aproape dubla.

Inceputul de an scolar scoate din buzunarele orasenilor, in medie, 567 de lei, insa doar 30% din respondenti au in minte aceasta cheltuiala. Pe de alta parte, in mediul rural, desi pregatirile pentru un nou an scolar sunt mai sus in lista de cheltuieli, doar 8% dintre respondenti s-au gandit ca vor cheltui bani pentru asta.

Patru din 10 romani din mediul urban s-au gandit deja ca vor cheltui bani pentru cauciucurile de iarna. Pentru un set de anvelope si manopera aferenta, respondentii sunt gata sa aloce, in medie, 854 de lei.

Black Friday este pe locul 4 in top. 44% din respondentii din mediul urban pasionati de reduceri spun ca vor scoate din buzunare peste 900 de lei. Tot pentru reduceri, de data aceasta pentru articolele de vara, 37% din respondenti planuiesc sa cheltuiasca peste 500 de lei.

Intrebati daca si au resursele financiare necesare pentru a isi face cumparaturile de toamna, 45% din respondentii din mediul urban spun ca va trebui sa renunte la alte cheltuieli, 44% au deja banii necesari, iar 11% vor lua in calcul o sursa de finantare.

In mediul rural, pe de alta parte, 61% vor renunta la alte cumparaturi pentru a putea acomoda lista toamnei, 18% au deja banii necesari, iar 20% vor contracta o finantare.