Transparenta, tehnologia inteligenta si talentele transforma raportarea corporativa

Doar 58% dintre liderii financiari afirma ca afacerile pe care le conduc se bucura de increderea publicului. 72% spun ca Inteligenta Artificiala (AI) va avea un puternic impact asupra modului in care finantele vor valorifica datele din companie. 76% considera ca departamentul financiar ar trebui sa recruteze talente cu noi seturi de competente.

Abilitatea organizatiei de a crea valoare pe termen lung bazata pe o raportare transparenta, pe adoptarea noilor tehnologii inteligente si pe o abordare diferita in recrutarea talentelor va reprezenta fundamentul raportarii corporative, potrivit celui de-al cincilea studiu anual EY (FAAS) – Cum poate transformarea digitala a raportarii sa creeze puntea dintre incredere si valoare pe termen lung?

Dar, o raportare transparenta bazata pe valoare, care sa sporeasca increderea publica intr-o afacere si sa includa si datele non-financiare, este o provocare-cheie pe fondul esecului eticii corporative si a altor controverse.

La nivel global, doar 58% dintre liderii financiari chestionati spun ca afacerile lor se bucura de un nivel ridicat de incredere publica, transparenta in raportare fiind esential pentru castigarea increderii. La nivel regional, respondentii din Japonia sunt putin mai optimisti (68%) decat cei din America (63%), Asia-Pacific (59%) si Europa, Orientul Mijlociu, India si Africa (EMEIA) (55%).

Raportarea datelor non-financiare castiga teren, 72% dintre liderii financiari precizand faptul ca aceste informatii sunt din ce in ce mai utilizate in procesul decizional al investitorilor.

In acest context, echipele financiare trebuie sa gestioneze informatiile non-financiare cu aceeasi rigoare si siguranta ca informatiile financiare, studiul evidentiind faptul ca 19% dintre respondenti spun ca informatiile non-financiare nu sunt verificate in mod independent in prezent.

”Automatizarea va ajuta echipele financiare sa actioneze la noi niveluri de agilitate operationala si le va oferi libertatea de a se concentra pe o mai buna intelegere a informatiilor, in timp ce AI va valorifica modelele care stau la baza acestor date, invatarea automatizata ajutand la prezicerea scenariilor si la imbunatatirea rezultatelor. Blockchain va contribui la construirea increderii prin crearea unui traseu de audit securizat pentru fiecare tranzactie,” spune Adrian Bunea, Partener Asociat in cadrul departamentului FAAS – EY Romania

Setul de date inteligente folosite corect pot sa ofere perspective noi in raportarea corporativa.
Cantitatea mare de date colectate de catre echipele financiare nu este exploatata pe deplin, conform studiului. Organizatiile din intreaga lume au acces la un set de date mai mare decat oricand, datorita cresterii puterii de procesare informatica, cresterii conectivitatii si a capacitatii mari de stocare in cloud.

Cu toate acestea, varietatea si volumul mare de date sunt coplesitoare pentru multe echipe de raportare iar 49% dintre cei chestionati spun ca petrec mai mult timp culegand si prelucrand datele decat analizandu-le.

Studiul identifica astfel doua prioritati: exploatarea noilor tehnologii din automatizare, AI si blockchain, si construirea increderii in analiza datelor, pentru a profita la maximum de utilitatea tehnologiilor inteligente in procesul de raportare corporativa.

Ca atare, AI va fi cea mai importanta tehnologie peste cinci ani, conform 44% dintre respondenti, urmata de automatizarea proceselor robotizate (RPA) (32%) si de instrumentele bazate pe blockchain (24%). Cu toate acestea, riscul privind gestionarea datelor ramane cea mai importanta provocare pentru echipele de raportare ale companiilor, 54% considerand-o drept principala ingrijorare.

Transformarea fortei de munca este esentiala pentru raportarea financiara
Intrucat functia de raportare a companiilor adopta tehnologii inteligente si noi modalitati de schimb de informatii, aceasta va necesita un alt profil de aptitudini si seturi de competente, constata studiul, 79% dintre respondenti spunand ca exista o nevoie urgenta ca departamentele financiare sa recruteze profesionisti cu noi seturi de competente.

Competentele cu cerere mare, cum ar fi experienta in AI, blockchain si machine learning, vor fi esentiale in generarea inovatiei, 72% dintre respondenti considerand competentele AI drept cele mai importante.