Dragnea susţine că în România există o mafie a importului de legume şi fructe, protejată de membri ai unor instituţii

0
144

Preşedintele PSD Liviu Dragnea consideră că inspectorii antifraudă ar trebui să soluţioneze problemele generate de mafia importului de legume şi fructe în România. Liderul social-democraţilor consideră că în acest sector „sunt reţele mafiote, cu bani mulţi investiţi, cu protecţie din partea unor membri ai unor instituţii”, transmite News.ro.

Social-democratul Liviu Dragnea a precizat, în timpul unei vizite în localităţile Cilieni şi Rusăneşti, din judeţul Olt, că producătorii agricoli nu reuşesc să îşi vândă produsele din solarii din cauza unor „reţele mafiote”.

„Roşiile ajung în piaţă, numai că nu ajung direct şi trebuie să recunoaştem că n-a fost timp suficient ca, într-o lună, două, trei, să se poată distruge aceste reţele mafiote. Sunt reţele mafiote, cu bani mulţi investiţi, cu protecţie din partea unor membri ai unor instituţii. Nu-i ştim, dar nu se putea fără protecţie. Este şi o reţea românească. Oamenii merg cu roşia, n-au loc în pieţe şi se joacă cu ei. Ţi-o iau, dar nu-ţi dau factură. Iar legumicultorii sunt puşi în faţa a două opţiuni: să stea cu tone de roşii să se strice şi să aştepte o factură care nu mai vine pentru că, deocamdată, statul încă nu este pregătit să dea această bătălie în această perioadă, ci abia la toamnă sau la sfârşitul anului, sau să le dea şi să aştepte mai târziu, când va scădea preţul, când angrosiştii sunt dispuşi să le dea facturi. Aşa se joacă cu ei demult”, a declarat Liviu Dragnea.

Liderul social-democraţilor susţine că în acest război împotriva samsarilor şi adevăraţii producători agricoli ar trebui să intervină instituţiile statului, printre cei care ar trebui să ia măsuri numărându-se şi inspectorii Antifraudă, despre care Dragnea susţine că dau amenzi „pentru nimicuri”.

„Ar trebui să intervină Protecţia Consumatorului, ANSVSA şi Antifrauda. Poate că Antifrauda se concentrează pe marile probleme care sunt acum, în ceea ce priveşte comerţul, pentru că am înţeles că în ultimele zile au început să meargă să dea tot felul de amenzi pentru nimicuri, la firme mici şi mari, pentru că lipsea un bon. Nu asta este marea problemă a sistemului. Vreau să-i văd că au curaj, minte şi capacitate să rezolve aceste probleme, care sunt generate de mafia importului de legume şi fructe în România. Sunt producători de legume, producători de fructe, care sunt aproape distruşi, care au tot rezistat. Eu nu-s membru al guvernului, dar aşa, ca observator intern, sunt şi eu curios dacă sunt în stare să o facă”, a mai precizat Liviu Dragnea.

În timpul vizitei în localităţile Cilieni şi Rusăneşti, Liviu Dragnea a vizitat solariile unuia dintre producătorii agricoli. În judeţul Olt, peste 1.500 de persoane s-au înscris în Programul pentru tomate, aceştia având posibilitatea de a primi de la stat 3.000 euro dacă reuşesc să vândă 2.000 kilograme până la finalul lunii mai sau în perioada noiembrie-decembrie.