In martie se vor premia Painea si Tortul Anului 2017 in cadrul expozitiei GastroPan

Numerosi brutari si cofetari din toata tara vor intra in cursa pentru premierea celei mai inovatoare paini si a celui mai gustos tort, cu prilejul expozitiei GastroPan. Concursurile GastroPan se vor desfasura in cadrul celei mai mari expozitii dedicate sectorului de panificatie, cofetarie si HoReCa, ce se va desfasura in perioada 23-25 martie 2017 la Redal Expo din Sibiu. Dintre cele 9 categorii competitionale, concursurile care desemneaza Tortul si Painea Anului 2017 sunt cele mai atractive, atat pentru concurenti cat si pentru publicul larg. Inscrierile la Concursurile GastroPan 2017 se fac pana pe 10 februarie.

Dincolo de trofeele si premiile oferite de organizatori si sponsori, castigatorii vor beneficia de o promovare mediatica intensa. In plus, reteta Tortului Anului va putea fi preluata si de alti  producatori din tara, produsul ajungand astfel la cat mai multi consumatori.

Tortul Anului 2017 va fi cel mai gustos tort realizat din ingrediente exotice

Pentru castigarea trofeului Tortul Anului 2017, concurentii vor fi provocati sa dezvolte gusturi originale, creative si delicioase, folosindu-se de ingrediente exotice, tematica acestei categorii de concurs  fiind Exotic Cakes. Cofetaria care isi va adjudeca trofeul Tortul Anului 2017 se va bucura de o campanie de promovare in mass media, iar, dupa eveniment, tortul va putea fi produs de orice alt laborator de cofetarie din tara, cu conditia de a respecta reteta originala si de a promova produsul sub denumirea de „Tortul Anului 2017 – GastroPan”.

Vor fi premiate cea mai buna paine artizanala si industriala

Concursurile GastroPan 2017 revin cu doua subcategorii la competitia pentru titlul „Painea Anului 2017”, in functie de procesele tehnologice (artizanale sau industriale) si cantitatile produse. Se urmareste astfel, pe de o parte valorificarea talentelor micilor producatori, dar si aprecierea investitiilor in cercetare si dezvoltare ale producatorilor industriali. In cursa pentru premiul „Painea Anului 2017 fabricata industrial in Romania” se pot inscrie concurenti reprezentand fabrici industriale care produc painea respectiva intr-o cantitate mai mare de 300 kg pe zi.

Pe de alta parte, concurentii care se intrec pentru trofeul „Painea Anului 2017 realizata artizanal in Romania” pot fi mici producatori care obtin zilnic, in proces artizanal, cel mult 100 kg din painea prezentata in concurs. Juriul va decide tinand cont de factori precum proprietatile organoleptice (forma aspect, structura miezului si a cojii, aroma) sau caracterul inovator. Castigatorii vor beneficia de promovare mediatica in toata tara, brutariile care detin trofeele castigand astfel notorietate, iar consumatorii dobandind acces la noi sortimente de paine.

_____________________________________________________________________

Expozitia GastroPan isi asteapta vizitatorii in perioada 23-25 martie 2017, in intervalul orar 10:00 – 18:00. Expozitia va prezenta cea mai diversificata gama de produse, solutii si tehnologii existente pe piata: de la echipamente si tehnologiile cele mai moderne, materii prime si accesorii inovatoare, produse si servicii IT, solutii de igienizare, pana la ambalaje si accesorii pentru decorarea torturilor. Pentru detalii si taloane de acces la eveniment vizitati pagina www.gastropan.ro

Pentru mai multe detalii despre eveniment si imagini de la editiile anterioare vizitati pagina www.gastropan.ro sau contactati organizatorii la telefon 0266-219.392, mobil 0787-677.310, 0733-313.043 sau e-mail info@gastropan.ro