Sfarsitul ENL?

Nestlé isi inceteaza implicarea in initiativa Evolved Nutrition Label (ENL), in timp ce celelalte patru companii, ramase – Unilever, Mondelez, PepsiCo si Coca-Cola – au declarat ca momentan suspenda orice actiune legata de ENL.

Companiile Coca-Cola, Mondelez, Nestlé, PepsiCo si Unilever au fost implicate in dezvoltarea logoului Evolved Nutrition, o sigla nutritionala sub forma unui cod de culori plasat pe partea din fata a ambalajului, si s-au angajat sa examineze produsele din anumite regiuni pentru a determina eficacitatea unei astfel de initiative.

Logo-ul a atras critici puternice din partea ONG-urilor din domeniul sanatatii publice si a altor parti interesate pentru furnizarea de informatii nutritionale pe portie, si nu pe 100 g, lasand usa deschisa unor coduri de culoare potential inselatoare.

Ciocolata Ferrero si crema de ciocolata si alune Nutella, spre exemplu, contin 90% zahar si grasimi, dar conform etichetarii pe culori ENL nu intra in categoria produselor semnalizate prin culoarea rosie.

Initiativa ENL a suferit prima lovitura in luna martie a acestui an, cand Mars a decis parasirea asocierii, pe motiv ca aceasta nu avea “credibilitate si consens”.

Intr-o declaratie comuna emisa ieri de catre toate firmele participante la ENL se arata:

“Companiile din cadrul initiativei ENL recunosc ca lipsa definirii unor dimensiuni standard a portiilor la nivelul UE a dus la o insuficienta intelegere si sustinere a schemei propuse. In acest context si in absenta unei unei astfel de definitii legale, companiile au decis sa suspende actiunile initiativei ENL pentru produsele alimentare”.

“Incercarile legate de realizarea unui cod de culori pentru etichetare pentru bauturi vor continua. Deoarece bauturile nu sunt consumate in portii mai mici de 100 ml, dezbaterea privind reflectarea dimensiunilor portiilor mai mici in etichetarea nutritionala nu se aplica”.

O declaratie separata, emisa de Nestlé arata ca implicarea companiei in initiativele ENL va inceta in totalitate.

“Unele parti interesate si guverne nu accepta abordarea “per portie” a ENL. In acest context si in absenta unor dimensiuni de portii definite in mod legal, Nestlé isi incheie implicarea atat in incercarile de gasire a unei etichete nutritionale corecte in cadrul creat de ENL, cat si in dezvoltarea generala a schemei”, a declarat compania elvetiana.

Cu toate acestea, Nestle a mai adaugat ca studiile privitoare la “viata reala” raman utile pentru obtinerea de informatii despre modul in care etichetarea nutritionala ar trebui sa evolueze pentru a oferi oamenilor informatiile nutritionale corecte .

Bart Vandewaetere, seful pentru domeniul comunicarii corporative si al relatiilor guvernamentale la Nestlé EMEA, a declarat:

“Solicitam Comisiei Europene sa continue discutiile la nivel european privind sistemul de etichetare nutrititionala a ambalajului frontal, care sa conduca la o solutie armonizata. Suntem convinsi ca un sistem armonizat de etichetare cu coduri de culori ar sprijini cel mai bine consumatorii si familiile lor in a face alegeri mai sanatoase, reducand in acelasi timp complexitatea alegerilor pentru companiile alimentare si de bauturi din intreaga Europa. Vom participa la discutiile conduse de UE impreuna cu intreaga industrie”.

“Intelegere insuficienta”
Unilever, care anterior si-a anuntat intentia de a testa etichetarea nutritionala propusa de ENL in Spania si Polonia, a declarat ca isi suspenda participarea la respectiva initiativa atat pentru produsele alimentare, cat si pentru bauturi.

“Desi robusta din punct de vedere stiintific si apreciata de catre consumatori, etichetarea ENL, in lipsa dimensiunilor portiilor definite de UE a dus la o intelegere si sustinere insuficienta a schemei propuse”, au spus acestia.

Un purtator de cuvant al lui Mondelez a declarat ca nu a inceput inca lansarea etichetei ENL si a pus viitoarele planuri de lansare in asteptare.

“Am cerut un cadru comun in UE pentru a” testa si invata “optiunile de etichetare, dar pana acum nu s-a inregistrat niciun progres. In situatia actuala, cand unele guverne adopta Nutriscore si altele care se opun oricarui tip de sistem interpretativ, continuarea proceselor ar risca sa creeze confuzii printre consumatori. Consideram ca un control al portiei si o orientare corecta in ceea ce priveste dimensiunile portiei este un element fundamental pentru furnizarea informatiilor corecte pentru consumatori si vom continua sa lucram la o abordare credibila, dincolo de etichetarea nutritionala”.

La randul sau, cei de la Coca-Cola au spus ca:

“Noi credem cu tarie in faptul ca furnizarea de informatii de care oamenii au nevoie, clare si semnificative – fara nicio ambiguitate – pot permite o alegere mai buna a alimentelor, alegere mai informata si mai sanatoasa, si ne vom angaja sa impartasim public invatamintele noastre pentru a sprijini decidentii UE. In prezent, vom evalua pasii urmatori, iar studiile viitoare se vor desfasura in functie de contextul local si de continuarea angajamentului fata de actorii nostri locali”.

“Consumatorii au nevoie de informatii de incredere”
Emma Calvert, ofiter pentru politici alimentare din cadrul grupului european pentru drepturile consumatorilor BEUC, a salutat anuntul ca fiind “o veste minunata”.

“Aplicarea unor criterii mai indulgente pentru portiile mai mici ar insemna in practica mai putine etichete ”rosii” pe partea frontala a ambalajului. Acest lucru ar induce in eroare in mod inevitabil consumatorii. Intr-o perioada in care bolile legate de regimul alimentar sunt in plina expansiune, consumatorii au nevoie de informatii de incredere despre ceea ce mananca. Suntem bucurosi ca firmele recunosc in cele din urma ca utilizarea codurilor de culori este instrumentul potrivit pentru a informa consumatorii despre continutul nutritional. Dar ENL nu a fost modalitatea corecta de a face acest lucru”.

Karine Jacquemart, directorul Asociatiei Foodwatch din industria alimentara, care pledeaza pentru utilizarea obligatorie a NutriScore pe intreg teritoriul Europei, a declarat ca sigla ENL a fost “pur si simplu o dezinformare”.

Luna trecuta (22 octombrie), BEUC a adresat o scrisoare Directiei Generale Pentru sanatate si siguranta alimentara (DG SANTE), in care si-a exprimat ingrijorarea cu privire la ENL si a criticat companiile pentru promisiunea de a le testa in tarile europene ale caror guverne au exprimat sprijin pentru alte etichete.

Saptamana trecuta, ministrul spaniol pentru sanatate, consum si asistenta sociala, María Luisa Carcedo, a anuntat ca Spania va adopta NutriScore ca sigla oficiala, dar voluntara.

Guvernele francez si belgian au ales-o si ca sigla oficiala. Carcedo a declarat ca guvernul a analizat alte etichete pentru partea frontala a ambalajului, dar le-a respins prin faptul ca acestea “nu au fost implementate de administratii, nu indeplinesc obiectivele de promovare a celei mai sanatoase alegeri si pot chiar sa fie confuze pentru consumatori”. “Ele nu sunt sustinute de asociatii si profesionisti stiintifici”, a adaugat ea.