Închiderea piețelor: ce spun sindicatele, retailerii și autoritățile

spot_img

Închiderea piețelor din spațiile închise de luni, 9 noiembrie, a fost comentată atât de sindicate, retaileri, cât și de autorități.

Ce spun sindicatele

Măsura închiderii piețelor care funcționează în spații închise este „o lovitură nimicitoare” pentru micii producători agricoli, afirmă Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară (Sindalimenta), potrivit Agerpres.

„După un an în care agricultura a fost unul dintre cele mai lovite sectoare ale economiei prin existenţa unei secete fără precedent, (…) acum a venit vremea ca şi micii producători agricoli să primească o lovitură nimicitoare prin închiderea pieţelor agroalimentare. (…) Înaintea acestei măsuri aberante, (…) au plătit cu locurile de muncă angajaţii din sectorul HoReCa şi în mod direct transportatorii şi cei din industria alimentară. Stocurile de alimente create, refuzul şi dezinteresul manifestate de ‘Guvernul meu’ pentru acordarea unor forme de sprijin acestor sectoare au condus la închiderea multor afaceri şi la creşterea numărului de şomeri. Chiar dacă a revenit după declaraţiile iniţiale şi a precizat că este vorba doar despre pieţele care funcţionează în spaţii închise, preşedintele ne demonstrează că nu ştie cum arată pieţele din marile oraşe”, se arată într-un comunicat al Sindalimenta.

Retailerii sunt pregătiți să ofere volume mai mari

Pe de altă parte, Asociația Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) susține că membrii săi sunt pregătiți cu stocuri de alimente și produse de igienă și sanitare pentru eventualitatea în care este înregistrată o creștere a cererii.

Totodată, reprezentanţii AMRCR precizează că magazinele vor rămâne funcţionale, bine aprovizionate şi „nu există motive pentru a lua în calcul constituirea unor stocuri personale suplimentare”.

„Vă informăm că au fost revăzute procedurile de transport şi aprovizionare, se analizează oportunităţi suplimentare pentru produsele şi producătorii locali, precum şi soluţiile de personal în contextul noilor limitări preconizate a intra în vigoare. Facem un apel către toţi consumatorii să ţină seama de condiţiile privind autoprotecţia (purtarea măştii, păstrarea distanţei de siguranţă etc.) şi să respecte indicaţiile personalului de pază şi ordine în ceea ce priveşte accesul în magazine”, se spune în comunicatul citat de Agerpres.

Ce spune MADR despre închiderea piețelor

„Toţi producătorii agricoli de produse româneşti vor avea în continuare acces în pieţe”, dă asigurări ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„În urma unei evaluări punctuale a fiecărei piețe agroalimentare aparținând unităților administrativ-teritoriale, s-a avut în vedere aplicarea unor variante de funcționare, în funcție de specificul pieței: unde sunt piețe închise și se pot rabata pereții, se vor organiza astfel încât să fie deschise; unde este posibil se vor muta mesele alocate producătorilor agricoli în spațiile din proximitatea piețelor; se vor organiza piețe agroalimentare volante, în aer liber, pe alte amplasamente”, mai informează ministrul.

Context

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a decis, prin Hotărârea nr. 52 din noiembrie 2020, instituirea unor noi măsuri pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2, începând din 9 noiembrie, una dintre ele fiind suspendarea activităţii pieţelor agroalimentare în spaţii închise, târgurilor, bâlciurilor, pieţelor mixte şi volante şi a talciocurilor.

 

 

 

Actualitate

EHPM cere reguli UE mai pragmatice privind ambalajele și deșeurile din industria suplimentelor

Producătorii Europeni de Produse de Sănătate (EHPM) solicită ca...

Cum a ajuns CINAR să fie cel mai apreciat producător de Döner Kebab din România aflați participând la 🫐 ROASHOW 2026

CINAR Food Production, unul dintre cei mai importanți furnizori...

Kiwi-ul verde, primul fruct proaspăt cu afirmație de sănătate autorizată de Comisia Europeană

Kiwi-ul verde a devenit primul fruct proaspăt pentru care...

Tradiție, vânat și pește: ARCA intră în competiția Ora de bun gust ☀️premiile Gustul Ales 2026

Din natură, direct în farfurie! ARCA este mai mult...

Din aceiași categorie

spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, prelungită până la finalul anului 2026, provoacă reacții puternice din partea marilor comercianți. Reprezentanții retailerilor susțin că...
RO.aliment va participa alături de peste 32.000 de profesioniști și 3.200 de expozanți (23 din România) la PLMA 2026.  În luna mai, Private Label Manufacturers...
Auchan România marchează două decenii de comerț sustenabil în serviciul clienților, de susținere și dezvoltare a producătorilor români și promovare a produselor românești, de...
22 aprilie, Iași - Într-un context în care piața muncii este în continuă schimbare, iar așteptările tinerilor și cerințele angajatorilor evoluează rapid, RO.aliment, în...
Consiliul de Administrație al Grupului Lavazza a aprobat situația financiară a anului 2025, într-un context economic care continuă să fie caracterizat de un nivel...