Eugen Ilea – presedintele Federatiei Parintilor va fi prezent in cadrul panelului de discutii “Cum imbinam punctul de vedere al medicilor si nutritionistilor cu posibilitatile procesatorilor si cerintele consumatorilor?” organizat cu ocazia expo-conferintei NNS – Nutritie.Nutrienti.Sanatate.
In cadrul panelului, invitatul special Eugen Ilea, va avea o interventie acoperind o problema extrem de actuala, respectiv aceea a importantei orelor de nutritie in scoli.
In anul scolar 2017-2018, aproximativ 159.000 scoli din UE au participat in acest program. In perioada mentionata, o cantitate totala de 255.500 de tone de fructe si legume proaspete si 178 de milioane de litri de lapte au fost distribuite scolarilor europeni gratie unei sume de peste 182 milioane euro de la bugetul UE.
“Gratie acestui program, tinerii nostri cetateni pot beneficia de produse alimentare hranitoare, sigure si de calitate ridicata pe care fermierii europeni le produc, invatand simultan de unde provin acestea. Comisia este mandra sa contribuie la aceasta calatorie educationala importanta, incurajand obiceiurile sanatoase de la o varsta frageda,” declara comisarul european pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Phil Hogan.
Subiectul nutritiei in scoli este o tema de interes atat pentru parinti, cat si pentru autoritati, care astfel pot derula programe de preventie a aparitiei unor boli, dintre care cele mai strans legate de subiect sunt obezitatea si malnutritia.
Federatia Nationala a Parintilor (FNAP-IP) s-a infiintat in octombrie 2005 si constituie platforma-suport de manifestare deschisa a tuturor asociatiilor / Consiliilor reprezentative / Comitetelor de parinti si chiar a parintilor ai caror copiii frecventeaza institutiile de invatamant preuniversitar din Romania: gradinite, scoli, licee, alte forme de invatamant.
FNAP-IP functioneaza ca asociatie cu personalitate juridica, in temeiul dreptului de asociere prevazut de Constitutia Romaniei.
FNAP-IP si-a propus sa se implice si a reusit acest lucru, in toate proiectele care privesc invatamantul preuniversitar romanesc, in interesul copiilor, bazandu-ne pe experientele de viata, profesionale ale tuturor membrilor sai. FNAP-IP are avantajul ca printre membri sai se afla specialisti din toate domeniile de activitate, insufletiti de dragostea pentru copil.
”Ne dorim sa ne facem ascultati si sa ne impunem prin profesionalism, obiectivitate si corectitudine. Am tras deja semnale de alarma care s-au adeverit in practica: infrastructura scolara precara, insuficienta motivare si lipsa unei evaluari echitabile, corecte, competente si consecvente a personalului, incapacitatea sistemului de a gestiona problemele de securitate a copiilor in scoli, programe si planuri de invatamant incarcate.”
FNAP-IP si-a propus sa se implice efectiv, devenind organ consultativ, in analiza si dezbaterea proiectelor de legi, regulamente, reglementari care privesc decizia in actul de invatamant, pana la a coaliza interesele parintilor, elevilor si profesorilor in promovarea unor initiative legislative, menite sa contribuie la cresterea nivelului calitativ si modernizarea invatamantului preuniversitar romanesc, in concordanta cu standardele Uniunii Europene. FNAP-IP este prezenta la sedintele Comisiei de Dialog Social ale MECTS si ia parte la deciziile cu privire la invatamantul preuniversitar din Romania.
”Dorim sa ne implicam in sprijinirea si promovarea initiativelor, proiectelor, studiilor si metodologiilor de succes ale asociatiilor de parinti, ale consiliilor reprezentative ale parintilor, copiilor si profesorilor, care vizeaza aducerea invatamantului romanesc la nivelul de competenta si aplicatie necesar cerintelor societatii moderne. Obiectivul major este acela de a deveni parteneri reali, egali si viabili, implicati alaturi de MedC, sindicatele din invatamant, societatea civila, in a oferi copiilor nostri suportul necesar.
Echipa RO.aliment va invita la prima expo-conferinta “NNS-Nutritie.Nutrienti.Sanatate., care va reuni specialisti din domeniul nutritiei umane, industriei alimentare, a suplimentelor, sanatatii si cercetarii.
Organizat de RO.aliment si având parteneri pe IBA București, ONE HEALTH, HERBALIFE NUTRITION, DANONE PDPA, APRIL, ARC, ASMP, ROMPAN, PRISA, ROMALIMENTA, APIMONDIA, ARoND, FNAP, MAUVE IDEAS, NNS reprezintă punctul de plecare al unor viitoare colaborări între nutriționiști, dieteticieni, profesioniști din domeniul sănătății și industria alimentara și a suplimentelor alimentare contribuind la facilitarea schimbului de opinii și experiențe.
Evenimentul va avea loc în București la Hotel Capital Plaza, in data de 4 aprilie 2019.
Colaborarea dintre specialiști din domenii care se întâlnesc nu foarte des în jurul aceleiași ”mese” este un bun prilej de a genera idei și soluții capabile să schimbe fața industriei alimentare și a băuturilor în următorii ani, precum și pentru a modifica politicile publice din domeniul sănătății în general și nutriției în special.
Calitatea vietii fiecarui individ se regaseste in starea de bine, sanatate, adaptare, satisfactie, bucurii si fericire.
Taxa de inscriere participare in sala: 200 euro + TVA
75% discount pentru studenti
10% discount pentru membrii asociatiilor partenere
Pentru pachetele de parteneri/sponsori/stand degustare, va rugam sa ne contactati la +40744162991 sau pe e-mail la office@roaliment.ro.
Pentru înscrieri online vă rugăm să completați formularul de înscriere: