Consiliul Concurentei a sanctionat compania SC Hewlett – Packard (HP Romania) cu amenda în valoare de 2.966.516 lei (aprox. 665.000 euro) pentru abuz de pozitie dominanta.
În urma investigaţiei derulate, Consiliul Concurenţei a constatat că HP România a abuzat de poziţia dominantă pe care o deţinea, prin întreruperea înainte de termen şi fără o justificare obiectivă, a unui contract prin care acorda partenerilor săi preţuri speciale pentru consumabile marca HP livrate către un client important din segmentul business.
Decizia Consiliului Concurenţei este importantă pentru orice companie din România, deoarece definește foarte clar noțiunea de ”abuz de poziție dominantă”, arătând că refuzul unei companii dominante de a furniza produse unui client stabil, fără o justificare obiectivă, poate constitui un abuz.
“O companie care deţine o poziţie dominantă poate adopta strategiile necesare pentru a-şi apăra interesele comerciale, însă asemenea măsuri trebuie să fie rezonabile şi proporţionale cu efectele pe care le-ar putea provoca clienţilor şi concurenţei. Conform normelor europene în domeniul concurenţei, refuzul unei companii dominante de a furniza produse unui client stabil, fără o justificare obiectivă, poate constitui un abuz. În acest caz, anularea contractului de către HP România, înainte de termen şi stoparea relaţiilor comerciale deja existente cu partenerii s-a realizat fără o justificare obiectivă”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Consiliul Concurenţei a precizat că în speța soluționată, contractul se derula prin intermediul a 4 companii partenere, respectiv SC ISA SRL, SC KMP Vest SRL, SC S&T România SRL şi SC Be Proffice SA/RTC Proffice Experience SA, anularea de către HP România a contractului în cauză şi stoparea relaţiilor comerciale deja existente cu cei 4 parteneri, intervenind cu 5 luni înainte de data expirării și fără a fi fost nicio explicaţie din partea companiei dominante HP România.
În perioada 2007 – 2011, HP Romania a deţinut o poziţie dominantă pe piaţa imprimantelor tip inkjet pentru segmentul business, cota de piaţă fiind de peste 80%. Investigaţia a fost declanşată în 2012, în urma unei plângeri.