Clarificare CNA: Minorii de la 3 până la 15 ani pot apărea în reclame la produse alimentare, dar pasiv

0
209

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a clarificat, prevederile unui articol din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual ce fac referire la apariţia minorilor cu vârsta între 3 şi 15 ani în reclamele la produsele alimentare, în sensul că nu este interzisă apariţia lor în sine, dar aceasta trebuie să fie pasivă.

CNA a adoptat o instrucţiune privind interpretarea şi aplicarea articolului 117, lit. a^1 din Codul de reglementare al conţinutului audiovizual, care prevede că publicitatea la produsele alimentare trebuie să nu încurajeze consumul de alimente prin folosirea în publicitate a minorilor cu vârste cuprinse între 3 şi 15 ani.

Clarificarea a fost propusă de Valentin Jucan, după ce Consiliul a primit o serie de solicitări în acest sens din partea unor reprezentanţi ai industriei.

”Am primit mai multe solicitări de clarificare din partea industriei. Unele dintre ele erau justificate, pe nişte cazuri clare, altele erau, din punctul meu de vedere, de rea-credinţă, fiindcă toată lumea făcea referire la o formă de interzicere a apariţiei minorului. Ori noi, în articolul 117, nu folosim această interdicţie sub nicio formă. Nici indusă, nici explicită. «Să nu încurajeze consumul de alimente prin folosirea în publicitate a minorilor» (referire la prevederea articolului menţionat, n.r.). Subiectul, dacă facem o analiză sintactică, este încurajarea prin apariţia minorului”, a explicat Valentin Jucan, într-o pauză a şedinţei.

Membrul CNA a explicat că rolul articolului este de a nu permite minorilor cu vârste cuprinse între 3 şi 15 ani să aibă un rol principal narativ în reclamele la produse alimentare, chiar şi în cazul în care acestea sunt animate.

”Practic, prin această instrucţiune am clarificat faptul că prezenţa neactivă, pasivă a unui copil la masă este în regulă, atât timp cât el nu interacţionează, sub nicio formă, nici cu părinţii, dacă apar în reclame, nici cu părinţii care se află dincolo de ecran, prin naraţiune, text, exclamări, gesturi. Rolul acestui articol este de a nu permite ca minorul sau adolescentul, pentru că vorbim de la 3 la 15 ani, să aibă un rol principal narativ, fie că este un desen animat, fie că este o reclamă clasică”, a mai spus Jucan.

Articolul 117 din Cod particularizează exigenţele stabilite la articolul 29, alineatul 2 din Legea audiovizualului.

”Prin articolul 117 şi prin această instrucţiune lucrurile sunt clare, cu o condiţie: să fie citit cu bună-credinţă. Atunci când tu, parte a industriei, doreşti în orice moment şi cu orice preţ să fentezi şi să nu înţelegi ce doreşte reglementatorul, nu ajungem nicăieri”, a mai spus Valentin Jucan, precizând că instrucţiunea va fi publicată pe site-ul CNA.

În proiectul instrucţiunii votat de membrii CNA se arată că instituţia nu propune interzicerea apariţiei în sine a minorilor cu vârsta cuprinsă între 3 şi 15 ani în reclamele la produse alimentare. Articolul nu conţine niciun termen de interdicţie.

”Pe parcursul dezbaterilor anterioare adoptării articolului în cauză, membrii Consiliului au analizat modul în care minorii sunt folosiţi în aceste reclame, ca parte activă a scenariului, nu apariţia lor inactivă”, se menţionează în proiect.

Consiliul apreciază, în proiectul votat, faptul că esenţa articolului în cauză face referire la rolul minorilor în clipul publicitar, la interacţiunile pe care aceştia le au în cadrul scenariului, la dialogul la care aceştia sunt parte sau la mesajul mimic pe care ei îl transmit.

”Apariţia pasivă a minorului în reclamele la produse alimentare nu face obiectul articolului 117, lit.a^1, Consiliul, în interpretarea sa, distanţându-se de teza cenzurării apariţiei în sine a minorului în astfel de reclame”, mai arată proiectul.

Consiliul mai ia în considerare, în aplicarea articolului, modul în care, în reclamele la produse alimentare, părinţii relaţionează cu minorii prezenţi în reclame.

În acelaşi cadru, proiectul arată faptul că forul audiovizual doreşte ca reclamele analizate să nu încurajeze minorii să îşi convingă părinţii să le cumpere bunurile cărora li se face publicitate, prin participarea activă sau prin mesajele pe care aceştia le-ar putea susţine, verbal sau animat.

Valentin Jucan a dat un exemplu legat de încrederea copiilor în părinţi la care se face referire în proiecutl instrucţiunii.

”Vine mama şi îi toarnă un pahar cu lapte copilului. Copilul nu spune nimic, îl bea, dar copilul care vede acest lucru (la televizor, n.r.) preia din încrederea pe care acel copil o are în mamă în cazul lui real şi va rămâne cu ideea că acel produs i se cuvine”, a spus Valentin Jucan.

În proiectul votat, Consiliul a apreciat, în explicitarea articolului, că nu este admisibil îndemnul adresat minorilor, direct sau prin intemediul adulţilor, sub orice formă de prezentare, cum ar fi voice-off-ul sau exprimările animate, de a consuma produse alimentare.

”Prin reglementarea care face obiectul instrucţiunii, Consiliul stabileşte restricţii în favoarea protecţiei superioare a minorului, urmărind limitarea folosirii minorilor în reclame la alimente, ţinând cont de următoarele principii care se regăsesc şi în legislaţia specifică, europeană: să nu existe un îndemn direct, către minori, de a cumpăra; să nu fie exploatată credulitatea lor; evitarea instrumentalizării minorilor drept mijloc de a convinge părinţii, implicit minorii; punerea în scenă a minorilor, prin apariţii active, ca personaje reale sau exprimate prin animaţie”, mai arată documentul.

Instrucţiunea a fost adoptată cu şase voturi pentru – Florin Gabrea, Valentin Jucan, Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu şi Răsvan Popescu. Viorel Buda, Dorina Rusu şi Radu Cristea au fost împotrivă. Orsolya Borsos nu s-a aflat în sală la momentul procedurii de vot, iar preşedinta CNA, Laura Georgescu, este absentă de la şedinţă.