Romfood

La începutul acestei veri, Romfood Trading, dezvoltatorul și distribuitorul brandului Alfredo Seafood, a lansat gama „Gata de Gătit”. Creată special pentru nevoile curente ale consumatorilor români, gama conține o diversitate de pești ușor de gătit, tranșați, eviscerați și porționați.

Care au fost demersurile întreprinse de la apariția acestei idei până la punerea pe piață a produselor din noua gamă, într-un interviu în exclusivitate cu Cristian Dărmănescu, director general Romfood Trading.

Dezvoltarea conceptului a durat patru ani, însă pentru a-l putea aduce pe rafturile magazinelor compania a trebuit să realizeze investiții de 350.000 de euro în adaptarea liniei de producție și ambalare.

„Adaptarea a presupus, în primul rând, modernizarea întregii linii tehnologice, care cuprinde o actualizare a proceselor pe zona de tranșare – eviscerare, dar și porționare și egalizare. În al doilea rând, pe partea de ambalare și etichetare, investim în acest moment într-o nouă tehnologie, iar în curând aceasta va fi implementată integral și va putea fi folosită pentru produsele ce se vor regăsi la raft. Suplimentar, am investit în zona de logistică, astfel încât să facem posibil transportul peștelui proaspăt, în special cel sălbatic, în 12 – 50 de ore, direct de la sursa de unde este pescuit, până la fabrica Alfredo Seafood”, ne-a declarat Cristian Dărmănescu, director general Romfood Trading.

Gama „Gata de Gătit” conține o varietate mare de pești (proaspeți, sălbatici sau de acvacultură), în vreme ce sortimentele cuprind o plajă largă de gusturi (de la pești comuni precum somonul, macroul, păstrăvul la specialități precum fileul de cod, rândunica de mare și frigăruile de creveți).

„În alegerea sortimentelor care fac parte din gama «Gata de Gătit» am ținut cont de trei criterii: Disponibilitatea pe o perioadă cât mai lungă din an; Sustenabilitate: produse care se primesc după cote de pescuit, de preferință MSC (Marine Stewardship Council); Prețul pentru fiecare pachet trebuie să fie unul suportabil”, a adăugat Cristian Dărmănescu.

Primele feedbackuri din piață au apărut imediat și au confirmat viziunea directorului Romfood Trading.

„Consumatorii s-au dovedit foarte receptivi la lansarea acestei game. Din ceea ce am observat, consumatorii sunt interesați în general de peștele proaspăt și în particular de două aspecte: produsele să fie sănătoase și cât mai ușor de gătit. Referitor la produsele din gama «Gata de Gătit», tot ce ai de făcut este să le scoți din ambalaj, să le ții sub un jet de apă, iar apoi să le gătești, dat fiind că vin și porționat. Stilul de viață din ce în ce mai agitat face ca această gamă să fie la mare căutare, iar estimarea noastră este că cererea va crește din ce în ce mai mult pe viitor”, a punctat aceeași sursă.

Românii au rămas loiali somonului, chiar și în raport cu noua gamă „Gata de Gătit”, așa cum reiese din vânzările efectuate până acum.

„Fără doar și poate, somonul este regele categoriei. În gama «Gata de Gătit» avem mai multe produse pe bază de somon: Porții de somon file sau rondele la greutate fixă (ex.: caserolele de 200 de grame); Frigărui de somon; Somon condimentat. În afară de somon, se vând foarte bine și creveții, tonul, păstrăvul, dorada etc.”, a afirmat directorul general Romfood Trading.

Compania și-a propus să ajungă la o cotă de piață de 50% pentru gama de produse „Gata de Gătit” până la sfârșitul lui 2017 și triplarea volumelor vândute, în 2022. Cum va reuși să își îndeplinească acest obiectiv, ne-a explicat Cristian Dărmănescu.

„Avem produse pe care competiția de abia le descoperă. Acest lucru se întâmplă, printre altele, pentru că noi credem în inovație și în înotul contra curentului. Calitatea produselor, piatra de temelie a mărcii Afredo Seafood, precum și faptul că această gamă face prepararea peștelui mult mai ușoară, scăzând considerabil timpul de gătire, sunt atuuri ale gamei «Gata de Gătit». Aceasta va înregistra, conform previziunilor noastre, o creștere semnificativă în viitor.”