Home Stiri Carne ARC: Pesta porcina africana nu a afectat doar industria porcinelor, ci si...

ARC: Pesta porcina africana nu a afectat doar industria porcinelor, ci si industria procesatoare

0

Doar 5% din productia nationala de carne de porc s-a folosit in industria procesatoare din Romania, din cauza focarelor de pesta porcina africana, a sustinut Directorul Executiv al Asociatiei Romane a Carnii (ARC), Dana Tanase, relateaza Agerpres.

“Pesta porcina africana a zguduit nu doar cresterea porcului din Romania, dar as putea spune ca a zguduit din temelii si industria de procesatoare. Din necesarul intern de carne de porc, Romania nu era in masura sa asigure si pentru piata si pentru procesare, insa membrii nostri ne-au spus ca anul trecut lucrau cu 95% carne din productia nationala, iar acum lucrurile s-au inversat: 95% carne din spatiul intracomunitar si doar 5% din productia interna”, a declarat Dana Tanase, la o conferinta de profil sustinuta la targul Indagra 2019.

Aceeasi sursa a declarat ca autoritatile ar trebui sa adopte o serie de masuri, asemenea celor deja adoptate de unele state membre UE. De exemplu, in Danemarca, cel mai mare producator de carne de porc din Europa, a fost construit un gard de 70 de kilometri la frontiera cu Germania.

“Desi, el in sine nu opreste evolutia bolii, concura alaturi de toate celelalte masuri care au fost luate la reducerea riscului de a aparea peste porcina africana in Danemarca. Mai mult, reprezentantii procesatorilor din Danemarca au spus ca toate camioanele care tranziteaza Danemerca sunt dezinfectate”, a explicat director executiv al ARC.

Cum a fluctuat productia de carne de porc in Romania in ultimii ani
Potrivit datelor furnizate de Institutului National de Statistica (INS), productia industriala de carne de porc in Romania a crescut de la 435.834 tone in 2016, la 461.149 de tone in 2018, iar in primul semestru al acestui an s-au consemnat 206.468 tone.

Valoarea productiei industriale de carne de porc in 2016 a fost de 2 miliarde de lei, iar in anii 2017 si 2018 s-a mentinut in jurul a 3 miliarde lei. In semestrul I al acestui an valoarea productiei industriale de carne de porc este undeva la un miliard de lei.

Productia industriala de produse din carne de porc a crescut in 2017 la 356.043 tone, fata de 345.000 de tone in 2016, dar a scazut la 324.175 tone anul trecut, cantitate care s-ar putea obtine si in acest an in conditiile in care, in primul semestru s-au obtinut 175.946 tone, a sustinut reprezentantul ARC. Valoric, piata produselor din carne de porc a crescut de la 4 miliarde de lei in 2016, in jurul a 5 miliarde de lei in 2017 si 2018, iar in primul semestru al acestui an a ajuns la 3 miliarde de lei.

Importurile de carne de porc, in continua crestere dramatica
Conform datelor INS privind importurile de carne de porc, in 2016 schimburile intra-comunitare au fost de 162.179 tone, in 2017 au depasit 306.640 tone, in 2018 – 458.766 tone, iar in prima jumatate a acestui an s-au consemnat deja 220.446 tone.

In ceea ce priveste exporturile de carne de porc, daca in 2016 Romania exporta 23.680 tone de carne de porc, in 2017 – 41.637 tone, aceasta cantitate a inregistrat anul trecut un recul pana la 24.220 de tone, ca in primul semestru din 2019 sa ajunga la numai 5.682 tone.

Dana Tanase, Director Executiv ARC

“Valoric, importurile de carne de porc au ajuns anul trecut la 807 milioane de euro, iar in primul semestru in jur de 417 milioane euro. Cred ca per total datele finale ale anului 2019 le vom avea in martie 2020 si vor fi asemanatoare, daca nu mai mari decat in 2018”, a spus Dana Tanase.

In 2016, Romania a importat carne de porc de 292 milioane de euro, iar in 2017 de 558 de milioane de euro.

Pe de alta parte, exporturile de carne de porc au fost in valoare de 40 de milioane de euro in 2016, au crescut la 75 de milioane de euro in 2017, ca in 2018 sa scada semnificativ la 42 de milioane de euro si la numai 8 milioane de euro in prima jumatate a acestui an.

Balanta import/export, echilibrata
La produsele din carne de porc, balanta import/export este aproape similara, sustine directorul executiv al ARC, „de aceea necesitatea dar si dorinta noastra de a nu include tara in zona rosie si de a o mentine astfel incat sa fim credibili pe pietele externe”.

Potrivit datelor INS, in 2017, importul de produse de carne de porc a fost de 45.833 tone, iar exportul de 48.504 tone. In 2018 s-au importat 52.014 tone produse carne de porc si s-au exportat 52.242 tone, iar in prima jumatate a lui 2019, cifrele INS arata 26.510 tone la import si 26.326 tone la export. Valoarea importurilor de produse din carne de porc in 2018 a fost de 156 milioane de euro, iar cea a exporturilor de 185 milioane de euro. In primul semestru s-a consemnat la import o valoare de 84 milioane de euro, in timp ce la export s-au obtinut 98 milioane de euro pe produse din carne de porc.

Exit mobile version