Impactul Legii “51% produse romanesti”: Toate contractele din retail trebuie renegociate imediat

0
620

Toate contractele de pe lantul furnizor, distribuitor, retailer trebuie renegociate de la intrarea in vigoare a Legii 150/2016 privind comercializarea produselor alimentare. Modificarea si abrogarea unor obligatii, termeni si definitii, in principal interzicerea serviciilor si taxelor de promovare (taxele de raft), impun schimbarea modelului de business.

Din acest motiv, politicile comerciale trebuie reconfigurate, iar solutia cea mai la indemana va fi acordarea discounturilor care ii va favoriza pe marii furnizori si va avea implicatii fiscale de majorare a costurilor.

Contrar asteptarilor, impactul major al noii Legi 150/2016 privind comercializarea produselor alimentare nu va fi obligatia de a pune pe rafturi cel putin 51% din volum produse din lantul scurt (implicit romanesti) pentru fiecare dintre categoriile carne, oua, legume, fructe, miere, lactate si panificatie. Aceasta prevedere va intra in vigoare peste 6 luni, iar pana atunci Guvernul trebuie sa elaboreze norme de aplicare astfel incat sa nu contravina cu directivele europene si cu libera circulatie a marfurilor in UE. Oricum, retailerii spun ca pentru toate aceste produse, cu exceptia legumelor si a fructelor, aprovizionarea se face 80-90% de la furnizori locali.

Prin urmare, dincolo de disputele privind oportunitatea unei astfel de obligatii care agreseaza principiile pietei libere, legea aduce mult mai multe noutati cu efect imediat in business.

alimente_freshDoua modificari ale legii cu impact imediat care remodeleaza business-ul
Modificarile cu cel mai mare impact imediat si care intervin masiv in relatiile contractuale sunt cele care interzic oricarui comerciant (retailer) sa solicite facturarea/refacturarea si sa incaseze taxe si servicii, precum si cele referitoare la termenele de plata care sunt reduse la 30 de zile calendaristice pentru majoritatea produselor, respectiv la 7 zile calendaristice pentru produsele proaspete.

Legiuitorii nu au lasat o perioada rezonabila, asa cum s-a intamplat in vechea lege (321/2009) care a oferit 3 luni pentru punerea in aplicare. Fiind vorba de sute si chiar mii de furnizori, in functie de dimensiunea afacerii, renegocierea contractelor in doar cele 3 zile de la publicarea pana la intrarea in vigoare a legii, pe 18 iulie, au fost imposibil de respectat.

Renegocierea contractelor trebuie sa se faca pe alte principii decat cele consacrate
Iar implicatiile legii nu se opresc aici, renegocierea trebuie sa se faca pe alte principii decat cele consacrate. Odata cu disparitia taxelor de raft – care au fost analizate de Consiliul Concurentei si au fost considerate conforme cu legea in domeniu -, precum si a serviciilor de promovare, comerciantii trebuie sa gaseasca alte solutii pentru mentinerea veniturilor.

Acest lucru este necesar intrucat furnizorii lanturilor de magazine nu vor mai putea plati servicii de promovare a produselor lor, precum asezare preferentiala la raft si mercantizare sau servicii logistice, servicii ce aveau legatura directa cu operatiunea de vanzare si care erau permise in vechea lege 321/2009.

Cea mai la indemana solutie este obtinerea de catre retailer de discounturi marite ce vor putea fi oferite doar de marii furnizori la volume mari si, evident, vor favoriza marii furnizori, dar nu de cei mici. Totodata, pentru a respecta termenele de plata scurtate, furnizorii trebuie sa aiba sisteme informatice de facturare conectate la cele ale retailerilor. E greu de crezut ca cei mici au posibilitatea sa investeasca in astfel de sisteme, drept pentru care nu este exclus ca retailerii sa prefere sa contracteze doar cu acei furnizori ce au asemenea sisteme. In concluzie, de aceste prevederi vor fi afectati negativ, in primul rand, micii furnizori, cu toate ca legea a fost promovata tocmai cu scopul declarat de a-i sprijini”, afirma avocatul Gelu Goran.

Interzicerea facturarii taxelor de raft si a serviciilor de promovare va duce la inlocuirea acestui model de business care pana acum era bazat pe comert combinat cu servicii care aduc valoare adaugata produsului comercializat, cu cel bazat pe discounturi. “Comertul modern are numar limitat de rafturi. De aici apare negocierea privind pozitionarea care exista si in alte tari. Prin aceste taxe se impart riscurile cu furnizorii. De exemplu, daca un produs este nou, atunci comerciantul nu isi asuma singur riscul ca acesta sa ramana nevandut. Toate taxele sunt negociate, au fost si unele abuzuri, cum era taxa de extindere, prohibita, dealtfel, in 2009, dar Consiliul Concurentei considera ca taxele de raft nu sunt problematice din perspectiva legii concurentei. Mare parte din cheltuielile de promovare ale producatorilor sunt in trade marketing – materiale promotionale, asezare la raft, promotii. Ce vor face acum cu acesti bani? Ii pot muta in costul produsului, dar nu stiu daca vor beneficia de aceste servicii pentru ca nu le pot pune pe factura”, explica avocatul.

Odata cu disparitia taxelor de raft, furnizorii au dreptul sa acorde discounturi exclusiv legate de volum
Aceste schimbari au si implicatii fiscale deloc neglijabile care se vor reflecta in costuri.

Legislatia fiscala (in materie de TVA) prevede ca rabaturile, remizele, risturnele, sconturile si alte reduceri de pret nu se cuprind in baza de impozitare a taxei daca sunt acordate de furnizor/prestator direct in beneficiul clientului la momentul livrarii/prestarii si nu constituie, in fapt, remunerarea unui serviciu sau unei livrari. Cu alte cuvinte, pentru a respecta reglementarile fiscale, furnizorii nu vor putea acorda un discount mai mare retailerului (discount care sa acopere practic partea de ”prestare de servicii”). Prin urmare, odata cu disparitia taxelor de raft, furnizorii au dreptul sa acorde discounturi exclusiv legate de volumele de marfuri rulate cu un comerciant, dar nu pot sa remunereze contraprestatia (serviciul de promovare), deoarece si-ar pierde dreptul de a reduce baza de impozitare cu TVA aferent ”discountului” astfel acordat”, spune consultantul fiscal Ruxandra Jianu.

“Este o interventie in libertatea comertului, iar industria este intr-o situatie in mod obiectiv inevitabila. De exemplu, in ceea ce priveste termenele de plata, amenzile pot ajunge la 100.000 lei, iar daca ar exista rea vointa la nivelul autoritatilor, in acest moment, si ar face controale, nu ar fi nimeni in regula”, puncteaza Gelu Goran.

Ministerul de Finante trebuie sa urmareasca respectarea legii, dar nu are parghii
Conform legii, autoritatea care urmareste respectarea prevderilor este Ministerul de Finante. Totusi, nu exista nicio prevedere care sa stabileasca cum va actiona ministerul sau care sa ii dea posibilitatea sa emita norme sau ordine de punere in aplicare.

companii_preturiTotodata, legea 150/2016 introduce definitii neclare. De exemplu, produsul alimentar proaspat este cel care nu e conservat prin sterilizare, deshidratare, congelare sau afumare, cu exceptia refrigerarii. Avand in vedere ca marea majoritate a produselor sunt refrigerate in timpul transportului, ar reiesi ca, in afara de mierea de albine si apa minerala, niciun alt produs nu este proaspat. Pe de alta parte, vinul, de exemplu, este un produs alimentar proaspat, iar termenele de plata ar trebui sa nu fie mai mari de 7 zile, ceea ce nu pare sa fi fost intentia legiuitorului ce a dorit termene mai scurte de plata pentru a proteja micii producatori romani de legume si fructe.

Obligatia de a vinde 51% produse alimentare romanesti are nevoie de norme dificil de formulat

Articolul care trimite la obligatia de a vinde 51% produse alimentare romanesti (carne, oua, legume, fructe, lactate, panificatie, miere de albine) este, la randul sau, ambiguu formulat, chiar daca a suscitat dezbateri, pentru ca nu contine explicit sintagma produse romanesti care ar incalca libera circulatie a marfurilor in UE, stipulata de tratatul de aderare, ci se refera la produse provenite din lantul alimentar scurt, expresie preluata din politica agricola comuna. “Este aproape imposibil pentru guvern sa elaboreze normele de aplicare, probabil vor amana punerea in aplicare, dar raman celelalte prevederi ale legii care au impact major pentru business”, spune Gelu Goran.

Legea 150/2016 a intrat in vigoare pe 18 iulie, iar renegocierea contractelor este abia la inceput. Presiunea va fi tot mai mare, atat pentru retaileri, cat si pentru furnizori, pentru ca legea nu contine niciun termen de conformare, iar prevederile contractuale incheiate conform vechii legii pot fi sanctionate in orice moment.