Retailerii din Ungaria sunt obligați, începând de la 1 februarie 2022, să predea statului toate alimentele care expiră în 48 de ore.
Produsele vor ajunge la Fondul de Economisire a Alimentelor și vor fi trimise apoi familiilor nevoiașe, informează Forbes.
Legea a fost aprobată de Parlamentul Ungariei la finalul anului trecut. Excepție fac doar articolele cu termen de expirare sub 48 de ore, cum ar fi produsele proaspete de panificație.
Complementar, retailerii trebuie să creeze noi planuri de reducere a risipei alimentare și să le transmită autorităților până la 31 mai 2022.
Cadrul legislativ modificat se va aplica marilor companii de retail, inclusiv Aldi, Auchan, Lidl, Penny Market, Tesco și Spar. Companiile mai mici, de exemplu CBA (cele care sunt într-o măsură mai mare deținute de maghiari, spre deosebire de lanțurile mari care sunt internaționale) nu vor fi afectate.
Context
Guvernul de la Budapesta a aprobat această lege pentru a se alinia cu obiectivul Uniunii Europene pentru 2030 de a reduce risipa de alimente cu 50%. În plus, noua legislație stabilește planuri pentru ca noul Fond de Economisire a Alimentelor să se coordoneze cu organizațiile de caritate.
Risipa alimentară: raportul ONU
Un studiu publicat anul trecut de Organizația Națiunilor Unite (ONU) arată că 17% din totalul hranei produsă la nivel mondial ajunge la gunoi. Potrivit estimării specialiștilor ONU, românii aruncă anual la gunoi o cantitate de 1,35 de milioane de tone de hrană. E vorba doar de alimentele sau mâncarea gătită ce sunt aruncate din gospodăriile românilor, pentru deșeurile alimentare rezultate din comerț sau HoReCa nefiind disponibile niciun fel de date.