9.5 C
Bucharest
Wednesday, March 3, 2021
Siguranta Acidul ascorbic va putea fi utilizat și pe legumele...

Acidul ascorbic va putea fi utilizat și pe legumele albe destinate prelucrării ulterioare

-

A fost adoptat REGULAMENTUL (UE) 2020/1419 AL COMISIEI din 7 octombrie 2020, de modificare a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește utilizarea acidului ascorbic (E 300) și a acidului citric (E 330) pe legumele albe destinate prelucrării ulterioare.

Anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 conține o listă a Uniunii cuprinzând aditivii alimentari autorizați pentru utilizare în produsele alimentare și condițiile de utilizare a acestora. Lista respectivă poate fi actualizată în conformitate cu procedura comună menționată la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (2) fie la inițiativa Comisiei, fie în urma unei cereri.

În conformitate cu anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, acidul ascorbic (E 300) și acidul citric (E 330) sunt autorizați în prezent pentru a fi utilizați ca aditivi alimentari într-o gamă largă de produse alimentare.

La 17 decembrie 2018, Comisia a primit o cerere de modificare a condițiilor de utilizare a acidului ascorbic (E 300) și a acidului citric (E 330) din cadrul categoriei de produse alimentare 04.1.2 „Fructe și legume descojite, tăiate și mărunțite” pentru a autoriza utilizarea acestor substanțe pe legumele albe destinate prelucrării ulterioare, inclusiv tratamentului termic, cum ar fi prăjirea, opărirea sau frigerea, înainte ca acestea să fie consumate de consumatorul final.

Atunci când se taie în felii, bucăți sau cuburi, legumele albe pot suferi o înnegrire enzimatică, deoarece celulele se descompun, eliberând enzime, în special polifenol oxidaze, din țesuturi. Înnegrirea enzimatică poate fi controlată prin imersarea legumelor într-o soluție apoasă care conține acid ascorbic (E 300) și acid citric (E 330) la o concentrație de maximum 1 % timp de câteva minute.

Din cerere rezultă că utilizarea propusă a acestor aditivi ca antioxidanți pe legumele neprelucrate destinate prelucrării ulterioare, inclusiv tratamentului termic, înainte de consum duce la reducerea deșeurilor alimentare prin creșterea calității generale a alimentelor și a termenului de valabilitate a legumelor tratate cu până la cinci zile.

În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008, Comisia trebuie să solicite avizul Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) pentru a actualiza lista Uniunii de aditivi alimentari prevăzută în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, cu excepția cazului în care actualizarea în cauză nu este susceptibilă să aibă efecte asupra sănătății umane.

La 6 mai 2015, autoritatea a publicat un aviz științific privind reevaluarea, printre altele, a siguranței acidului ascorbic (E 300) ca aditiv alimentar.

Autoritatea a concluzionat că nu există niciun motiv de îngrijorare privind utilizarea acidului ascorbic (E 300) ca aditiv alimentar pe baza utilizărilor și a nivelurilor de utilizare raportate și că nu este necesară o doză zilnică acceptabilă numerică („DZA”) pentru acidul ascorbic și sărurile sale.

O astfel de concluzie înseamnă că substanța prezintă un nivel foarte scăzut de îngrijorare în ceea ce privește siguranța, că există informații fiabile pentru expunere și pentru toxicitate și că există o probabilitate scăzută de a avea efecte adverse asupra sănătății umane în doze care nu induc dezechilibre nutriționale la animale (3).

Siguranța acidului citric (E 330) a fost evaluată în 1990 de către Comitetul științific pentru alimentație, care a stabilit DZA a acestei substanțe ca fiind „nespecificată” (4). Termenul „nespecificată” înseamnă că, pe baza datelor toxicologice, biochimice și clinice disponibile, doza zilnică totală a substanței, rezultată din apariția sa naturală și din utilizarea sau utilizările sale actuale în alimente la nivelurile necesare obținerii efectului tehnologic dorit, nu prezintă un pericol pentru sănătate.

Până la reevaluarea acidului citric (E 330) în cadrul programului de reevaluare a aditivilor alimentari prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 257/2010 al Comisiei (5), Comisia consideră că această evaluare a siguranței rămâne o bază valabilă pentru decizia sa, din aceleași motive pentru care a considerat atunci, pe baza criteriilor menționate în considerentul 5 din regulamentul respectiv, că acidul citric (E 330) prezenta un nivel scăzut de îngrijorare și că reevaluarea sa nu reprezenta o prioritate majoră.

Întrucât utilizarea acidului ascorbic (E 300) și a acidului citric (E 330) ca antioxidanți pe legumele albe preambalate destinate prelucrării ulterioare, inclusiv tratamentului termic, înainte de consum nu este susceptibilă de a avea un efect asupra sănătății umane, nu este necesar să se solicite avizul autorității.

Prin urmare, anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 a fost modificată în consecință, acidul ascorbic fiind autorizat a fi utilizat în categoria de produse alimentare 04.1.2 „Fructe și legume descojite, tăiate și mărunțite”, numai pentru fructele și legumele neprelucrate, refrigerate, preambalate și gata pentru consum, cartofii preambalați, neprelucrați și descojiți și legumele albe preambalate destinate prelucrării ulterioare, inclusiv tratamentului termic, înainte de consum”


Sursa: EUR-LEX

DIN ACTUALITATE

Peroni Libera 0.0% și echipa de Formula 1™️ Aston Martin Cognizant anunță un parteneriat pe termen lung

Peroni Libera 0.0%, brandul de bere fără alcool Super Premium, anunță astăzi un parteneriat pe termen lung, multianual, cu echipa de Formula 1™️ Aston...

Nestlé va înjumătăți emisiile de gaze cu efect de seră până în 2030

Compania multinațională Nestlé a anunțat că va reduce la jumătate emisiile de gaze cu efect de seră (GES) până în 2030, pentru a ajunge...

Meniu unic fără carne pentru elevii din Lyon

Primăria din Lyon a impus tuturor celor 206 de școli din orașul francez să ofere meniuri unice elevilor, pentru a grăbi servirea copiilor și...

Din aceiasi categorie

Reducerea numărului AMS (afecțiuni musculoscheletice) prin soluții proiectate ergonomic

Afecțiunile musculoscheletice (AMS) sunt leziuni obișnuite legate de muncă, rezultând în urma unor acțiuni repetitive, și sunt adesea cauzate...

Un alt consens se clatină: unitatea țărilor UE împotriva legii etichetării probioticelor

Ministrul Danemarcei pentru Alimentație, Agricultură și Pescuit și-a propus să colaboreze cu Spania și alte țări ale UE în...

Carlsberg va testa utilizarea sticlelor de bere obținute cu emisii reduse de carbon

Carlsberg Marston's Brewing Company a colaborat cu Encirc pentru a testa o sticlă de bere care are potențialul de...

Peroni Libera 0.0% și echipa de Formula 1™️ Aston Martin Cognizant anunță un parteneriat pe termen lung

Peroni Libera 0.0%, brandul de bere fără alcool Super Premium, anunță astăzi un parteneriat pe termen lung, multianual, cu...
- Advertisement -

Stirile ultimelor 7 zile

Conferinte si Webinarii RO.aliment

Vrei să afli ce înseamnă o dietă prietenoasă cu intestinul, sau care sunt compușii antiinflmatori prezenți în alimente?

Cea de-a treia ediție a Maratonului de Nutriție, Nutrienți, Sănătate (NNS) se va desfășura online în perioada 24 -...

Centrul Managerial IBA Suport – obiectivul unuia dintre proiectele recent demarate de catre IBA Bucuresti.

Proiectul, cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, încheiat cu Ministerul Educației și Cercetării în calitate de Organism Intermediar...
Zona rezervata bannerelor publicitare

Alte stiri din aceiasi categorieNEWS
RO.aliment va recomanda

Skip to toolbar