China Resources Beer Holdings, producatorul berii Snow – cea mai vanduta din lume, intentioneaza sa prezinte o oferta de preluare a activelor SABMiller din Europa Centrala si de Est, care includ Ursus Breweries din Romania, au declarat surse apropiate situatiei pentru Bloomberg. Vanzarea ar urma sa aiba loc in contextul in care SABMiller, al doilea mare producator de bere din lume, urmeaza sa fie preluata de Anheuser-Busch InBev (AB InBev), liderul mondial pe piata berii.
Potrivit surselor, producatorul chinez discuta, in prezent, cu potentiali consultanti, in vederea lansarii ofertei. Activele SAB Miller din Europa Centrala si de Est sunt evaluate la 6 miliarde de dolari.
AB InBev s-a angajat sa renunte in totalitate la activele din Europa Centrala si de Est (Romania, Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia), pe langa marcile Peroni, Grolsch si Meantime, pentru a a obtine aprobarea tranzactiei de catre Comisia Europeana.
In Romania, SABMiller, cu sediul social la Londra, opereaza prin intermediul Ursus Breweries. Compania detine trei fabrici de bere – la Brasov, Buzau si Timisoara si o linie de productie de capacitate mica in Cluj – si 1.500 de angajati. Portofoliul Ursus Breweries cuprinde mai multe marci romanesti, cum sunt Ursus, Timisoreana, Ciucas, Stejar, Azuga, dar si branduri internationale ca Redd’s, Peroni Nastro Azzurro, Grolsch si Pilsner Urquell.
China Resources va avea probabil mai multi rivali in incercarea sa de a cumpara activele din regiune ale SABMiller.
Surse din piata au afirmat, in iulie, tot pentru Bloomberg, ca mai multe fonduri de investitii din Statele Unite si Europa vor sa se alieze pentru preluarea activelor SABMiller din Europa Centrala si de Est.
Totodata, producatorul de bere Asahi Group Holdings, cel mai mare din Japonia, care urmeaza sa cumpere marcile Peroni, Grolsch si Meantime, ar putea fi interesat si de activele din Europa Centrala si de Est ale SABMiller. Compania japoneza are insa nevoie de timp pentru finalizarea preluarii de 2,55 de miliarde de euro a Peroni, Grolsch si Meantime, inainte de a trece la o noua tinta, potrivit surselor.
AB InBev a anuntat, in octombrie 2015, ca a ajuns la un acord pentru preluarea SABMiller, in schimbul sumei record de 71 miliarde de lire sterline. In iunie, oferta pentru preluarea SABMiller a fost majorata la 79 de miliarde de lire sterline, in conditiile in care deprecierea monedei britanice, in urma votului pro-Brexit la referendumul din iunie, a scazut atractivitatea tranzactiei pentru unii dintre actionarii SABMiller.
Finalizarea tranzactiei necesita aprobarea autoritatilor de reglementare din cele peste 100 de piete in care opereaza cei doi producatori.
Anheuser-Busch InBev este cel mai mare producator de bere de la nivel mondial, cu un portofoliu de peste 200 marci, printre care Stella Artois, Corona, Beck’s si Budweiser si o cota de piata de 25%. AB InBev are sediul social la Leuven, in Belgia. SABMiller, al doilea mare berar al lumii, produce peste 150 marci de bere, printre care se numara Miller, Grolsh, Pilsner Urquell si Peroni.