ROMALIMENTA salută prorogarea Legii privind diminuarea risipei alimentare

Totodată, conducerea asociației i-a comunicat ministrului și câteva observații față de schița normelor de aplicare.

0
205

ROMALIMENTA – federația patronatelor din industria alimentară consideră favorabilă intenția ministrului Agriculturii, Petre Daea, de a declanșa prorogarea Legii 217/2016, potrivit unei scrisori deschise transmise șefului MADR.

Totodată, conducerea asociației i-a comunicat ministrului și câteva observații față de schița normelor de aplicare:

„1. Susținem necesitatea prorogării prin OUG a aplicării legii,  

2. Cerem nominalizarea autorităţii care constată contravenţii şi aplică sancţiuni,

3. Cerem excluderea explicită a băuturilor alcoolice din obiectul donaţiilor/sponsorizărilor/oferirilor cu 3%,

4. Avertizăm asupra creşterii costurilor şi, paradoxal, scumpirii alimentelor, dacă legea şi normele nu sunt realiste şi clare,

5. Amintim că majoritatea studiilor indică sursa majoră a risipei: consumatorul”, se arată în documentul amintit anterior.

De asemenea, semnatarii scrisorii (Sorin Minea – președinte Romalimenta, Mihai Vișan, director executiv) îl asigură pe Petre Daea de implicarea lor pe parcursul tuturor etapelor privind revizuirea Legii 217.

„Declaraţia dumneavoastră, îndrăznim să spunem, nu este doar realistă, ci deadreptul curajoasă, fiind vorba de o lege pe cât de simplistă, pe atât de populistă şi, deci, dificil de atacat în plan politic. Iar abordarea dumneavoastră pune punctul pe i: nu se pot elabora norme bune, care să salveze o lege cu numeroase hibe!”

Legea 217/2016 ar fi trebuit să intre în vigoare ieri, 21 mai, adică la șase luni de la publicarea în Monitorul Oficial, dar Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a decis prorogarea actului normativ.

„În urma dezbaterilor publice care au avut loc ca urmare a postării pe site-ul Ministerului a normelor metodologice de aplicare a Legii nr.217/2016, privind diminuarea risipei alimentare, a propunerilor și opiniilor cu valoare de recomandare primite de la reprezentanții sectoarelor aflate sub incidența prezentei Legi, a rezultat necesitatea instituirii unor noi termene. În acest sens, MADR susține prelungirea termenelor până la data de 31 decembrie 2017, prin intermediul unei Ordonanțe de Urgență. Facem precizarea că aceste măsuri sunt luate din cauza inaplicabilității Legii nr.217/2016 în forma actuală. Un grup de lucru format din experți ai MADR și din actori ai sectorului de producție agroalimentar, lucrează pentru îmbunătățirea Legii nr.217/2016 privind diminuarea risipei alimentare”, se arată într-un comunicat al MADR.