Comisarul european pentru agricultura si dezvoltare rurala Phil Hogan a confirmat prelungirea termenului pana la care statele membre pot efectua plati directe, fara reduceri ale ratei de rambursare. Astfel, noul termen-limita pentru platile directe este 15 octombrie, in loc de 30 iunie.
Practic, prin aceasta derogare, Agentia de Plati si Interventii pentru Agricultura are acum o justificare legala, oferita de Comisia Europeana, sa nu respecte termenul de 30 iunie, termen prevazut de Reg. (CE) 73/2009. De mentionat ca pana la acest moment APIA nu a reusit sa faca platile subventiilor pentru zona montana defavorizata, fiind in faza ”recalcularii” sumelor de plata. Oricum nici in trecut APIA nu a performat foarte bine din acest punct de vedere, in 2009, agentia respectiva nereusind sa achite toate subventiile pe suprafata sau animale pentru anul 2007. In plus, nu de putine ori, departamentul de specialitate din cadrul APIA, condus de Elena Mierlea a gresit in mai multe randuri cursul de schimb RON/EUR aplicabil subventiilor pe suprafata sau subventiilor la zahar, generand probleme financiare serioase pentru marii fermieri. De mentionat ca una dintre regulile de baza pentru efectuarea acestor plati este principiul conform caruia respectivele plati trebuie efectuate, astfel incat fermierul sa le poata folosi eficient. In cazul de fata, folosirea ”eficienta” a acestor plati va fi posibila abia in campania aferenta anului 2017, adica la doi ani de la momentul la care ele au fost solicitate.
Comisarul european pentru agricultura si dezvoltare rurala a subliniat ca derogarea oferita APIA este “o masura exceptionala, care reflecta dificultatile cu care unele agentii de plati s-au confruntat in primul an de implementare a noii politici agricole comune (PAC). Ea inseamna o flexibilitate fara precedent din partea Comisiei Europene si, pe baza nivelurilor actuale de plati, ar putea genera economii in valoare de milioane de euro pentru acele state membre sau regiuni, si agricultorii lor, care nu au efectuat platile pana la data de 30 iunie. Pornind de la discutiile avute cu un numar de state membre si regiuni, am increderea ca aceasta masura, care foloseste toate mijloacele posibile la dispozitia Comisiei, indeplineste in totalitate nevoile acestora in termeni de flexibilitate maxima si garantarea rambursarii integrale a valorii platilor.”
Initiativa comisarului Hogan vine ca raspuns la dificultatile cu care unele state membre sau regiuni se confrunta in finalizarea platilor, inainte de data-limita de 30 iunie. In conformitate cu normele europene, pentru platile efectuate dupa aceasta data se aplica reduceri ale ratei de rambursare de 10% (pentru cele efectuate in luna iulie), 25% (august) si 45% (septembrie). Prezenta derogare, care poate fi aplicata numai la nivelul statelor membre, inseamna ca platile pot fi facute si dupa 30 iunie, fara reducerile sus-mentionate.
Comisarul european a adaugat, luand in considerare dependenta de platile directe pe care multi fermieri o au, in special din cauza dificultatilor actuale de pe piata cu privire la fluxul de numerar, ca aceasta derogare nu trebuie sa fie folosita ca o scuza pentru a incetini ritmul de efectuare al platilor si a cerut agentiilor de plati sa acorde prioritate celor restante, in scopul de a maximiza efectuarea lor pana la 30 iunie.