Home Piață Rețetele de odinioară ale bunicii, reproduse la cele mai înalte standarde internaționale

Rețetele de odinioară ale bunicii, reproduse la cele mai înalte standarde internaționale

0

Secretul Bunicii”, brandul sub care sunt comercializate deserturi autentice românești după rețeta bunătăților de odinioară preparate de gospodine în casă, a efectuat prima livrare în China pe data de 16 octombrie a.c.

Acesta este un prim pas important din strategia de dezvoltare pe piața asiatică, asumată de compania Tual Fast Chance 98, ce deține brandul „Secretul Bunicii”.

Astfel, bunătățile românești de odinioară vor ajunge pe rafturile marilor magazine din China, în ambalaje concepute special pentru această piață, fiind adaptate la cultura consumatorilor din această țară. Deserturile românești exportate în China se prezintă sub forma unor cutii metalice ce poartă drapelul românesc și se adresează categoriei premium de clienți.

„Mi-am dorit ca prin aceste produse să readuc în actualitate gustul copilăriei. Am văzut cât de bucuroși erau copiii mei când le găteam (eu sau mama) dulciuri de casă. Pentru mine, gătitul este o plăcere și o sursă de inspirație, astfel că făceam exact ce comercializăm acum: diverse tipuri de fursecuri, prăjituri cu blaturi pufoase sau cu creme. Mi-am amintit de copilăria mea, când mama ne gătea mie și fratelui meu și am vrut ca această bucurie să fie în inimile consumatorilor români. De aici a pornit «Secretul Bunicii»”, a declarat Claudia Nacu, cofondatoarea companiei Tual Fast Chance 98.

În România, produsele realizate sub emblema „Secretul Bunicii” sunt comercializate în peste 12.000 de locații din toate teritoriile românești, printr-o rețea de 74 de distribuitori, dar pot fi găsite și pe rafturile marilor retaileri (Kaufland, Profi și Auchan). La acest moment, aproximativ 15% din producția acestui brand este exportată în state precum Belgia, Spania, Rusia, Italia, Cipru și Germania.

Deserturile „Secretul Bunicii” au fost apreciate inclusiv de președintele Cataloniei și au fost solicitate și în China, unde au fost degustate în două orașe din provincia Hunan în noiembrie 2016 și în iunie a.c. Parteneriatul cu statul chinez va dubla volumul produselor vândute în străinătate, preconizează reprezentanții companiei.

De mai bine de șapte ani, compania Tual Fast Chance 98 este certificată FSSC 22000.

Noi rețete 

Din dorința de a acoperi cât mai multe gusturi, brandul „Secretul Bunicii” își completează în permanență portofoliul de produse, printre ultimele fiind „Sprițații cu lapte și glazură”, care au avut un feedback pozitiv în piață încă de la început.

Despre brandul „Secretul Bunicii”

Brandul „Secretul Bunicii” a apărut pe piața românească în urmă cu patru ani și conține o gamă variată de produse de cofetărie, patiserie și produse zaharoase, ce aduc aminte de rețetele de odinioară ale bunicii, pliate pe exigențele și tendințele actuale de consum. Prin ingredientele naturale și rețetele de acasă adaptate la nivel industrial, brandul a crescut organic în toți acești ani și și-a loializat clienții prin gustul inedit.

Dulciurile ce păstrează savoarea de odinioară din bucătăria bunicii sunt tot mai apreciate de consumatorul român, motiv pentru care produsele comercializate sub acest brand aduc vânzări profitabile anual. Calitatea produselor ce tăinuiesc „Secretul Bunicii” este dovedită și de premiile obținute la evenimente de profil, cum ar fi bușeul cu gem de fructe și glazură, desemnat cu trofeul „Gustul Ales”, la expo – conferința „Produsul românesc” de anul acesta.

Despre compania Tual Fast Chance 98

Compania a fost înființată de doi antreprenori români, care au vrut să aducă pe piață produse care să respecte gustul culturii gastronomice tradiționale românești, după rețete transmise din generație în generație.

Firma Tual Fast Chance 98 este recunoscută pe piață, datorită celor două branduri de suflet: „Secretul Bunicii” și „Doctor Fursec”. Acesta din urmă a fost lansat în anul 2006, de când comercializează produse de cofetărie conservată, dintre care enumerăm prăjituri, specialități, fursecuri, produse pe bază de pandișpan, salam de biscuiți și aperitive. În prezent, Doctor Fursec are o pondere de 55% din totalul vânzărilor efectuate de companie în ultimul an.

Pe lângă activitatea orientată către export, firma Tual Fast Chance 98 importă produse alimentare din Polonia și Bulgaria, etc. Mai mult decât atât, compania se implică și în contracte de sponzorizare, 2% din cifra de afaceri anuală este rezervată donațiilor de produse și sprijinirea proiectelor caritabile.

Pentru mai multe detalii, contactați reprezentanții companiei la numărul de telefon 0744.301.980, pe adresa de e-mail office@doctor-fursec.ro / office@secretulbunicii.com sau pe website-urile Doctor Fursec și Secretul Bunicii ori pe pagina de Facebook Secretul Bunicii.

Exit mobile version