Analiza PwC identifica “cele opt tehnologii esentiale” pe care intreprinderile ar trebui sa le ia in considerare
Pe fondul unui aflux de inventii si noi tehnologii care au deja impact asupra companiilor si multe altele care se intrevad la orizont, cum pot executivii sa dezvolte strategii eficiente pentru a tine pasul cu aceste tendinte tehnologice globale? Pentru elaborarea noului raport, Tech breakthroughs megatrend, PwC a evaluat peste 150 de tehnologii la nivel global si a dezvoltat o metodologie pentru identificarea celor mai relevante, atat pentru companii cat si pentru sectoarele industriale in intregime. Rezultatul este un ghid privind “Cele opt tehnologii esentiale” despre care PwC considera ca vor influenta cel mai mult afacerile din intreaga lume in viitorul foarte apropiat: Inteligenta artificiala Internetul lucrurilor Realitatea augmentata Robotii Tehnologia Blockchain Realitatea virtuala Dronele Printarea 3D.
Tehnologiile specifice care vor avea cel mai mare impact asupra fiecarei industrii vor varia, dar PwC considera ca lista celor opt cuprinde tehnologiile cu cel mai mare impact la nivel cros-sectorial si global in urmatorii ani.
„Economia globala sta in fata unor revolutii tehnologice majore, iar pentru Romania ar fi un castig real daca s-ar numara printre pionierii globali in adoptarea unor astfel de noi tehnologii. Din punctul acesta de vedere, faptul ca avem o intarziere in adoptarea unor astfel de tehnologii s-ar putea sa fie un avantaj, in sensul in care s-ar putea alege din start implementarea celor mai noi si performante tehnologii, asa cum s-a intamplat in ceea ce priveste cablurile de date folosind fibra optica ce au permis Romaniei sa fie printre tarile cu cea mai mare viteza de internet in banda larga. Pentru aceasta este nevoie de un mix inteligent de politici publice care sa faca din noile tehnologii cheia de bolta a dezvoltarii economice a tarii” a declarat Florin Deaconescu, Partener, Servicii de Audit, liderul Grupului de Tehnologie din cadrul PwC Romania.
„La nivel global, cele mai multe companii au pus bazele pentru a adopta noile tehnologii, investind in arii precum social media, comunicatii mobile, analiza de date si cloud. Acum este momentul ca directorii sa adopte o perspectiva mai larga privind tehnologiile mai avansate care vor avea un impact mai mare asupra afacerilor”, a adaugat Florin Deaconescu, Partener, Servicii de Audit, liderul Grupului de Tehnologie din cadrul PwC Romania.
Pentru a ajunge la topul celor opt tehnologii esentiale, PwC a analizat diversele tehnologii pe baza impactului asupra afacerii si viabilitatii comerciale in urmatorii cinci pana la sapte ani (cel putin trei pana la cinci ani in economiile dezvoltate). Printre criteriile specifice se numara: relevanta unei tehnologii pentru companii si industrii; accesibilitatea la nivel global; viabilitatea tehnica, inclusiv potentialul de a dobandi notorietate la scara larga; dimensiunea pietei si potentialul de crestere; si ritmul investitiilor publice si private.
Ce face ca o descoperire tehnologica sa devina un mega trend?
Companiile continua sa astepte urmatoarea „mare noutate”, considerand ca o anumita tendinta tehnologica fie nu se va ridica la nivelul asteptarilor, fie nu va afecta industria in care activeaza in anii care vor veni. Insa, in ziua de azi au loc schimbari bruste intr-un ritm mai rapid si la un volum mai mare ca oricand. Istoria a demonstrat ca inovatiile au inclinat balanta in favoarea inovatorilor. In acest sens, descoperirile tehnologice genereaza mega tendintele. Omniprezenta tehnologiei, din ce in ce mai accesibila, mai raspandita si cu un impact mai mare, este cea care va accelera adoptarea „celor opt tehnologii esentiale”.
Intrebari cheie si actiuni pentru executivi
PwC considera ca „cele opt tehnologii esentiale” vor reconfigura modelele de afaceri ale companiilor atat intr-o maniera pozitiva, cat si ridicand diferite provocari. In anumite industrii si regiuni, mega tendintele vor influenta strategia de afaceri, comportamentul clientilor, operatiunile si respectarea reglementarilor. Prin urmare, echipele de conducere ar trebui sa gaseasca raspunsuri eficiente la trei intrebari fundamentale:
Avem strategii si procese de inovare durabile?
Am cuantificat impactul noilor tehnologii asupra afacerii? Daca nu, cum putem face asta – si cat de repede?
Avem un plan de adoptare a noilor tehnologii? Daca da, este actualizat?
Potrivit raportului PwC, directorii nu ar trebui sa trateze „cele opt tehnologii esentiale” doar ca o lista de sarcini pe care sa o delege catre Chief Information Officer (CIO) sau Chief Tehnology Officer (CTO).
Analiza noilor tehnologii si cuantificarea impactului acestora cat si planificarea in vederea adoptarii lor ar trebui sa fie mai degraba o parte esentiala a strategiei unei companii.
Inainte de a elabora o strategie de inovare si de a explora si analiza impactul noilor tehnologii, executivii ar trebui sa invete (sau sa se re-familiarizeze) cu acestea si cu potentialul lor. Va invitam sa vizitati pagina web www.pwc.com/TechMegatrend si sa descarcati raportul complet.