Home EFSA EFSA dă aviz pozitiv ouălor din fasolea Mung

EFSA dă aviz pozitiv ouălor din fasolea Mung

0
ouă

Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a decis că ouăle produse din fasolea Mung sunt sigure pentru consum și ar putea fi comercializate pe piața din Europa.

Produsele fac parte din portofoliul companiei de alimente alternative Eat Just Inc., transmite Bloomberg potrivit Agerpres.

Eat Just procesează fasolea Mung într-o pudră şi ulterior utilizează acizii pentru a separa proteina din care este realizat produsul Just Egg. Compania a anunţat la începutul acestui an că a vândut echivalentul a 100 de milioane de ouă.

„Credem că piaţa europeană este cel puţin la fel de mare ca şi cea din SUA şi posibil chiar mai mare deoarece există o atitudine mai favorabilă cu privire la importanţa alimentaţiei sustenabile”, a declarat directorul Eat Just, Josh Tetrick.

EFSA a ajuns la concluzia că proteina obţinută din fasolea Mung este sigură, dar a subliniat că aceasta nu ar trebui să fie singura proteină din dietă. Deşi conţinutul de proteine ar putea fi similar, ouăle Eat Just au un conţinut mai redus de aminoacizi esenţiali decât ouăle de găină, a precizat directorul ştiinţific de la EFSA, Antonio Fernandez Dumont.

Urmează acum ca Executivul comunitar să aprobe decizia EFSA, procedură care în mod normal durează aproximativ şase luni. De asemenea, Comisia Europeană va lua o decizie cu privire la condiţiile de utilizare şi etichetarea produsului.

TOT CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE ETICHETARE – ULTIMELE NOUTĂȚI, SFATURI DE LA EXPERȚI DE TOP, LA ESE 2021. 

VREAU SĂ MĂ ÎNSCRIU

Eat Just comercializează deja ouăle sale pe bază de plante în America de Nord, America Latină şi unele părţi din Asia, inclusiv China, iar în 2022 mizează pe intrarea pe pieţele din Marea Britanie şi Europa.

Produsele alternative, la mare căutare

Vânzările de alternative la produsele alimentare de origine animală sunt în creştere, pe măsură ce preocupările legate de protejarea mediului, sănătate şi bunăstarea animalelor îi determină pe europeni să îşi reducă consumul de carne de vită sau porc. Până acum piaţa a fost dominată de carnea şi laptele produse pe bază de plante, dar din ce în ce mai multe strat-up-uri şi companii alimentare dezvoltă brânză sau ouă pe bază de plante.

Piața europeană a ouălor este evaluată la 9,2 miliarde de euro.

Alte ouă produse pe bază de proteină din plante disponibile în Europa sunt cele ale firmei Zero Egg, care foloseşte proteina din năut şi cartofi. De asemenea, gigantul Nestle SA introduce şi el ouă pe bază de proteină din plante sub marca Garden Gourmet.

Exit mobile version