ROASHOW
RO.ALIMENTSHOW 2026
4-7 OCTOMBRIE, GALAȚI
  • Zile
  • Ore
  • Minute
  • Secunde
Participă la ROASHOW 2026 – ediția aniversară de 10 ani și descoperă direcțiile care modelează industria alimentară: transparență, trasabilitate, funcționalitate, sustenabilitate, reformulare, digitalizare și valoare reală la raft.
La Galați, evenimentul reunește procesatori, furnizori, specialiști, cercetători, autorități și retaileri într-un cadru aplicat de dialog și colaborare.

4 zile dedicate sectoarelor de carne, lapte, înghețată, panificație, dulciuri, snaks, legume și fructe, băuturi. Prezentări tehnice și discuții ``de bun gust`` susținute în fiecare workshop de către profesioniștii din industrie, schimburi de idei și dialog pe teme de actualitate

Spațiul în care participanții pot interacționa direct cu producători alimentari și furnizori de soluții pentru industrie, pot descoperi produse, tehnologii, ingrediente, echipamente, ambalaje și servicii specializate

Seri de networking și întâlniri între generații de absolvenți – momente de reconectare profesională, dialog informal și consolidare a comunității RO.aliment, care aduc împreună absolvenți, profesori, specialiști, producători, furnizori și parteneri ai industriei alimentare

Vizite în fabricile din zonă în care participanții au ocazia să descopere direct modele de business, fluxuri de producție, tehnologii, bune practici și exemple concrete din industria alimentară

Industria alimentară în 2026 - de la producție la raft. Transparență, funcționalitate și valoare pentru un consumator exigent. Tema ediției 10
Unde se desfășoară? Galați
Galațiul este un oraș-port, un oraș universitar și un spațiu cu tradiție tehnică, în care legătura dintre economie, educație și industrie este puternică. Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” vor găzdui zona de standuri cât și workshop-urile tehnice.
RO.aliment SHOW Program
RO.aliment SHOW se adresează companiilor producătoare din industria alimentară • Furnizorilor de ingrediente, tehnologii, echipamente, servicii • Departamentelor de producție, calitate, achiziții, cercetare, dezvoltare și marketing • Organizațiilor de cercetare-dezvoltare de profil • Autorităților din domeniu • Universităților de profil • Asociațiilor profesionale
💠 4 octombrie 2026 – duminică - Crama Bratu
  • October 4, 2026 19:00-22:00
    Seară specială de "Bun venit"

    🇷🇴 Prima seară RO.aliment SHOW ne aduce împreună la Crama Bratu, într-un cadru relaxat, dedicat revederilor, noilor conexiuni și unui început de eveniment în tihnă.

    Vinurile Cramei Bratu vor fi puse în valoare de o selecție de brânzeturi oferite de Five Continents Group Botoșani, Artesana și Baier- Lactate din Transilvania, alături de preparate din carne de la Zimbria — o întâlnire a gusturilor românești, în jurul aceleiași mese.

    Dress code: Smart casual cu element tradițional românesc (brâu, ie, vestă, opinci, ițari ☺️...)

    Adresă Crama Bratu: https://maps.app.goo.gl/WnzwcyeQFHZ2CWRx5?g_st=iw

💠 5 OCTOMBRIE 2026 – LUNI – SECTORUL CĂRNII (de la produsele convenționale până la ready meal, alternative și funcționale)
  • October 5, 2026 09:00-13:30
    Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță”
  • October 5, 2026 9:00-09:30
    DESCHIDEREA ROASHOW 2026

    Claudia Ana Bocean - Organizator ROASHOW 2026

    Prof.univ.dr.ing.habil. Marian BARBU - Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați

    Csaba Lajos Békési- Președinte ANPC

    Ioan Oleleu - Vicepreședinte ANSVSA

    Cezar Bichescu - City Manager Galați

    Conf.dr.ing. Cristian Vasile Dima - Decanul Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor

  • October 5, 2026 09:30-10:00
    Discuții "de Bun Gust"– Origine, trasabilitate, siguranță: cât de transparent este drumul produsului până la raft?

    ◾️ Trasabilitatea și siguranța produselor
    Controlul lanțului alimentar, asigurarea condițiilor tehnice de depozitare, transport și expunere, precum și respectarea indicațiilor producătorului.

    ◾️ Originea produselor și preparatelor și modul de prezentare a acestora
    Etichetarea și concordanța dintre informațiile prezentate, locul de proveniență și calitatea produsului sau preparatului.

    ◾️ Preparate „tradiționale” asociate unor zone geografice din România, dar provenite din alte țări
    Corecta informare a consumatorului cu privire la originea produselor și preparatelor prezentate ca fiind tradiționale.

  • October 5, 2026 10:00-10:15
    Istoria Facultății de Știința si Ingineria Alimentelor de la Galați ca nucleu al industriei alimentare din România
  • October 5, 2026 10:15- 10:30
    Poveste de Succes- ZIMBRIA

    💠 SPEAKER: Maria Verdeși - absolvent UGAL, fondator Zimbria

    Zimbria este un brand românesc născut la Galați, construit în jurul unei tradiții de familie de aproape un secol în creșterea animalelor, cultivarea pământului și realizarea produselor din carne și lapte. Astăzi, Zimbria transformă această experiență într-o gamă de specialități premium, păstrând autenticitatea rețetelor tradiționale și aducând, în același timp, standarde moderne de producție și control al calității.

    Cu rădăcini puternice în comunitatea gălățeană și cu o viziune orientată spre dezvoltare, Zimbria își propune să ducă mai departe gustul tradițional românesc, adaptându-l exigențelor consumatorului contemporan. Prezența la RO.aliment SHOW 2026 reprezintă o continuare firească a acestei direcții și o oportunitate de a aduce în atenția profesioniștilor din industria alimentară experiența, produsele și valorile unui business românesc construit din generație în generație.

  • October 5, 2026 10:30-10:45
    De la risipă la impact. Cum construim parteneriate durabile între industria alimentară și Rețeaua Băncilor pentru Alimente

    Prezentarea se va axa pe valoarea surplusului alimentar și modul în care acesta poate ajunge la oameni prin Rețeaua Băncilor pentru Alimente. Totodata va puncta contextul european al donării alimentelor, cadrul legislativ din România și costurile economice, sociale și de mediu ale risipei, alături de rezultatele FBAR din 2025. Accentul va fi pe cum se pot implica efectiv companiile și ce pot începe să facă de acum: ce tipuri de parteneri și produse avem deja în rețea, în ce sectoare se pot implica și cum putem asigura o hrană cât mai nutritivă pentru cei în nevoie. Va explica, totodată, pașii concreți ai colaborării: stabilirea parteneriatului, organizarea preluării alimentelor și raportarea, inclusiv indicatorii pe care îi poate furniza entitatea companiilor pentru a urmări impactul donațiilor.

  • October 5, 2026 11:00-11:30
    PAUZĂ

    CAFEA, DEGUSTĂRI, NETWORKING B2B, VIZITĂ LA STANDURILE DE PREZENTARE:

    💠 ARTESANA
    💠 BAIER LACTATE
    💠 BIMBO
    💠 CINAR FOOD PRODUCTION
    💠 CONTEC FOODS
    💠 DIALAB
    💠 ELOPAK
    💠 FIVE CONTINENTS BOTOȘANI
    💠 KRANTZ
    💠 ROMFRACHT
    💠 SUPEREGGS
    💠 TORK
    💠 UGAL
    💠 ULMA PACKAGING

  • October 5, 2026 11:30-11:45
    Roquette: Amidonuri speciale pentru industria alimentară ◾️ BARENTZ ROMÂNIA

    Prezentarea va aborda modul în care soluțiile Roquette pot răspunde unor provocări concrete de formulare și procesare, de la stabilitatea la temperatură, pH și stres mecanic până la comportamentul în cicluri de congelare/decongelare, controlul sinerezei și menținerea consistenței pe durata termenului de valabilitate.

    Vor fi prezentate aplicații și opțiuni de amidonuri modificate și funcționale adaptate diferitelor categorii de produse – lactate, carne, sosuri, produse de panificație, snackuri cu accent pe alegerea soluției potrivite în funcție de procesul tehnologic și caracteristicile produsului finit.

  • October 5, 2026 11:45-12:00
    Transparență, trasabilitate și sustenabilitate prin digitalizare și monitorizare automată a punctelor critice de control din industria cărnii ◾️ TESTO

    Prezentarea va arăta cum digitalizarea proceselor de măsurare și monitorizare poate îmbunătăți controlul punctelor critice din industria alimentară, de la producție și depozitare până la transport.

    Accentul va fi pus pe monitorizarea automată a parametrilor relevanți, precum temperatura și umiditatea, identificarea rapidă a abaterilor, transmiterea alertelor, eliminarea înregistrărilor manuale și generarea automată a rapoartelor necesare pentru trasabilitate, audit și demonstrarea conformității.

  • October 5, 2026 12:00-12:15
    Capcana rezultatului conform - Despre autocontrol, neconformități și de ce un rezultat neconform poate însemna că sistemul funcționează◾️ LABROM

    Prezentarea va pune în discuție și limitele informației furnizate de laborator: ce ne spune cu adevărat rezultatul unei probe, cât de mult putem extrapola de la proba analizată la produs, lot sau proces și de ce un rezultat conform nu trebuie confundat automat cu absența riscului.

    O atenție aparte va fi acordată efectelor pe termen lung ale unei culturi în care rezultatele nefavorabile sunt greu de acceptat. Problemele pe care nu le identificăm nu dispar, iar pierderea treptată a capacității autocontrolului de a funcționa ca sistem de avertizare poate transforma un avantaj aparent pe termen scurt într-un risc mult mai important în viitor.

    „Capcana rezultatului conform” nu este, așadar, o pledoarie pentru neconformitate, ci pentru valoarea informației corecte. Pentru că obiectivul real al autocontrolului nu ar trebui să fie obținerea unui buletin de analiză conform, ci obținerea unei imagini cât mai corecte asupra siguranței produsului și a controlului procesului.

    Valoarea laboratorului nu stă în numărul de rezultate conforme pe care le emite, ci în încrederea pe care o putem avea în informația pe care o furnizează.

  • October 5, 2026 12:15-12:30
    Cum contribuie gazele alimentare și congelarea criogenică la siguranța produselor ◾️ SIAD ROMANIA

    În procesarea cărnii, calitatea produsului finit se decide în etape care nu se văd pe raft, precum: temperatura compoziției la malaxare sau atmosfera din interiorul ambalajului. Pentru ambele procese gazele alimentare sunt un element discret al procesului tehnologic, dar cu impact direct asupra siguranței și stabilității produselor din carne. Răcirea criogenică cu azot lichid menține compoziția în intervalul termic optim în timpul malaxării, iar ambalarea în atmosferă protectoare controlează oxidarea și dezvoltarea microbiană după ambalare.

  • October 5, 2026 12:30-12:45
    Industria cărnii în era controlului permanent ◾️ SALESIANER

    Industria alimentară funcționează astăzi într-un regim de control permanent, definit de audituri tot mai riguroase, cerințe extinse de trasabilitate, control microbiologic și obiective ESG. Prezentarea analizează modul în care prevenția, Food Safety Culture și partenerii externi contribuie la stabilitatea proceselor și la reducerea riscurilor. Pornind de la experiența SALESIANER în managementul textilelor profesionale, vom prezenta exemple privind igienizarea validată, controlul biocontaminării și trasabilitatea uniformelor, procese care pot aduce mai multă predictibilitate și siguranță în fabricile alimentare.

  • October 5, 2026 12:45-13:00
    De la prevenție la performanță — Controlul dăunătorilor ca pilon al siguranței în industria cărnii ◾️ AXIVEN PEST CONTROL

    În industria cărnii, unde riscul microbiologic necesită un control permanent, dăunătorii pot acționa ca vectori de contaminare cu Salmonella, Listeria, E. coli și alți agenți patogeni. De la abator până la zonele de procesare și depozitare frigorifică, punctele vulnerabile ale infrastructurii pot favoriza contaminarea și pot genera neconformități în cadrul standardelor IFS/BRCGS și al sistemelor bazate pe HACCP. Controlul integrat al dăunătorilor este astfel nu doar o cerință de conformitate, ci o componentă esențială a siguranței produsului, continuității producției și protecției brandului.

  • October 5, 2026 13:00-13:15
    Provocări zilnice. Riscuri reale. Soluții care fac diferența în industria alimentară ◾️ MEDICLIM

    Monitorizarea atentă, prevenția și controlul microbiologic sunt esențiale pentru menținerea unor standarde ridicate de siguranță alimentară.

    Pentru că, în industria alimentară, siguranța nu se verifică doar la final. Se construiește în fiecare zi.

  • October 5, 2026 13:15-14:15
    Discutii de "Bun Gust" - SESIUNI TEHNICE

    🔺 În cadrul „Discuțiilor de Bun Gust”, vom relua temele tehnice prezentate pe parcursul zilei și le vom duce mai departe într-un format deschis de dialog, cu timp dedicat pentru întrebări și răspunsuri, clarificări și schimb de experiență între speakeri, specialiști și participanți.

  • October 5, 2026 14:15-15:30
    PRÂNZ - RESTAURANT UNION JACK
  • October 5, 2026 20:00 – 23:00
    Balul Absolvenților ✨ Cina festivă ROASHOW 2025 - Sala Pașilor Pierduți UGAL

    Întâlnirea generațiilor de absolvenți ai Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați – o celebrare a profesioniștilor formați aici, care au contribuit și continuă să contribuie la dezvoltarea industriei alimentare din România.

    📌 Dresscode: BLACK TIE

    Tarife și înscriere: https://www.roaliment.ro/academy/tarife-pachete-si-formular-inscriere-ro-aliment-show-2025-auditoriu/

    📌Locatie: Universitatea ,,Dunărea de Jos" din Galați din Strada Domnească nr. 47.

💠 6 OCTOMBRIE 2026 - MARȚI - LAPTE ȘI ÎNGHEȚATĂ (de la produse convenționale până la produse free from, alternative și funcționale)
  • October 6, 2026 09:30 - 13:30
    Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță”
  • October 6, 2026 09:30-09:45
    Strategia Centrului de Excelență ProFutureFood privind proteinele viitorului: provocări si oportunități în România

    SPEAKER: Prof.dr.ing.habil. Daniela Borda

    Prezentarea adresează necesitatea de a găsi noi soluții adaptate lanțurilor agro-alimentare din România, pentru una dintre provocările actuale asociate cu identificarea surselor de proteine sustenabile, în contextul socio-economic actual. Cum răspunde mediul de cercetare românesc acestor provocări? Cum poate susține industria aceste eforturi, dar consumatorii?

    Se vor sublinia principalele direcții de cercetare și rolul pe care îl are Centrul de Excelență ProFutureFood, finanțat prin Planul Cadru Național de Cercetare- Dezvoltare IV – Programul 5.6 – Provocări, care are ambiția să găsească soluții relevante la provocările actuale și să definească Strategia proteinelor la nivel național. Constrângerile, limitările dar și oportunitățile acestor soluții vor fi prezentate participanților.

  • October 6, 2026 09:45-10:00
    Industria lactatelor în era controlului permanent◾️ SALESIANER

    Industria alimentară funcționează astăzi într-un regim de control permanent, definit de audituri tot mai riguroase, cerințe extinse de trasabilitate, control microbiologic și obiective ESG. Prezentarea analizează modul în care prevenția, Food Safety Culture și partenerii externi contribuie la stabilitatea proceselor și la reducerea riscurilor. Pornind de la experiența SALESIANER în managementul textilelor profesionale, vom prezenta exemple privind igienizarea validată, controlul biocontaminării și trasabilitatea uniformelor, procese care pot aduce mai multă predictibilitate și siguranță în fabricile alimentare.

  • October 6, 2026 10:00-10:15
    Dincolo de audit: ce înseamnă, în practică, o cultură reală a siguranței alimentelor ◾️ INTEGRITY FOOD CERT

    În industria lactatelor, siguranța alimentelor nu se construiește doar prin proceduri, documente și verificări înaintea auditului. IFS Food v8 pune tot mai mult accent pe implicarea managementului, competența personalului, comunicare și dezvoltarea unei culturi a siguranței alimentelor care să funcționeze în activitatea de zi cu zi.

    Prezentarea Integrity Food Cert aduce în discuție diferența dintre conformitatea demonstrată în timpul auditului și un sistem care funcționează permanent: cum transformăm Food Safety Culture dintr-o cerință formală într-un instrument de prevenție, cum implicăm oamenii și managementul și care sunt semnalele care arată că sistemul există în documente, dar nu este încă integrat în organizație.

  • October 6, 2026 10:15-10:30
    Provocările etichetării în sectoarele de lactatelor și al carnii: cum alegi soluția potrivită ◾️ ROTTAPRINT

    Produsele din carne și lactate impun cerințe ridicate în ceea ce privește identificarea, trasabilitatea și rezistența etichetelor pe întregul lanț de aprovizionare. De la procesul de producție și ambalare, până la depozitare, transport și expunerea la raft, eticheta trebuie să își păstreze aspectul, lizibilitatea și aderența chiar și în condiții de refrigerare, congelare sau umiditate ridicată.

    În cadrul prezentării vom explora principalele provocări de etichetare din industria alimentară și soluțiile moderne care contribuie la eficiența operațională, siguranța produsului și susținerea imaginii de brand. Participanții vor descoperi exemple practice și criterii esențiale pentru alegerea soluțiilor de etichetare potrivite aplicațiilor din sectorul cărnii și lactatelor.

  • October 6, 2026 10:30-10:45
    Vocea Bătrânului Lăptar

    O voce bine cunoscută a industriei alimentare și, în special, a sectorului lactatelor, Dorin Cojocaru revine la RO.aliment SHOW cu o intervenție în stilul său direct, documentat și conectat permanent la realitățile pieței.

    Sub umbrela „Vocea bătrânului lăptar”, va aduce în discuție actualități din industria laptelui, dar și teme care depășesc granițele acestui sector: evoluția pieței, presiunile asupra procesatorilor, relația cu retailul, consumul, costurile, competitivitatea și schimbările care se resimt deja în industria alimentară.

    O intervenție fără ocolișuri, despre ceea ce se întâmplă acum în piață și despre ceea ce urmează.

  • October 6, 2026 11:00-11:30
    PAUZĂ

    CAFEA, DEGUSTĂRI, NETWORKING B2B, VIZITĂ LA STANDURILE DE PREZENTARE:

    💠 ARTESANA
    💠 BAIER LACTATE
    💠 BIMBO
    💠 CINAR FOOD PRODUCTION
    💠 CONTEC FOODS
    💠 DIALAB
    💠 ELOPAK
    💠 FIVE CONTINENTS BOTOȘANI
    💠 KRANTZ
    💠 ROMFRACHT
    💠 SUPEREGGS
    💠 TORK
    💠 UGAL
    💠 ULMA PACKAGING

  • October 6, 2026 11:30-11:45
    Creșterea competitivității companiilor românești prin internaționalizare, investiții și promovarea produselor cu valoare adăugată pe piețele externe

    Prezentarea va aborda modalitățile prin care companiile românești din industria alimentară își pot crește competitivitatea prin internaționalizare, atragerea de investiții și accesul la piețele externe.

    Accentul va fi pus pe promovarea produselor cu valoare adăugată, pe oportunitățile de dezvoltare pentru producătorii români și pe instrumentele care pot susține extinderea acestora dincolo de piața internă. Discuția va aduce în prim-plan legătura dintre capacitatea de producție, investiții, branding și accesul la noi piețe.

  • October 6, 2026 11:45-12:00
    Produse lactate funcționale prin valorificarea produselor secundare agroalimentare ◾️ UNIVERSITATEA CONSTANTIN BRÂNCOVEANU

    Lucrarea de față analizează modul în care anumite produse secundare din industria laptelui sau din alte subramuri agroalimentare pot fi valorificate în mod sustenabil în produse lactate funcționale. Rezultatele noastre relevă, pe de o parte, progresele înregistrate în direcția dezvoltării de noi produse funcționale, iar, pe de altă parte, gestionarea adecvată a fluxului de subproduse din cadrul subsistemelor agroalimentare circulare.

    Noile tendințe în dezvoltarea de noi produse lactate răspund preferințelor tot mai mari pentru sortimente care oferă sau cel puțin promit beneficii suplimentare pentru sănătate ori o amprentă ecologică redusă (sustenabilitate), obținute fie prin aplicarea unor tehnici inovatoare de fabricare, fie prin utilizarea unor ingrediente alternative, cum ar fi produsele secundare agroalimentare valorificate în mod superior, pe principiile economiei circulare.

  • October 6, 2026 12:00-12:15
    Un demers pentru responsabilitate, creativitate si consens ◾️ ASOCIAȚIA NNS NUTRIȚIE NUTRIENȚI SĂNĂTATE

    De cativa ani sunteti familiariazati cu actiuni pe care Asociatia NNS Nutritie Nutrienti Sanatate le promoveaza, in special in contextul evenimentelor marca RO.aliment. Din aceasta prezentare veti afla de ce a fost infiintata asociatia NNS precum si cum ne propunem sa cream un cadru de comunicare eficienta intre profesioniști din domeniul sănătății, cercetării și producției din industria alimentară și a suplimentelor alimentare.

  • October 6, 2026 12:15-12:30
    Lanțul încrederii în inovarea alimentară: de la formare și cercetare la rezultatul acreditat ◾️ ICA RESEARCH&DEVELOPMENT

    Cele mai multe produse alimentare noi sau reformulate nu eșuează la nivelul ideii. Ele eșuează la trecerea de la lotul pilot la decizia fundamentată: stabilirea datei de valabilitate, declarația nutrițională, conformitatea cu limitele legale pentru contaminanți. Lucrarea analizează această etapă ca un lanț cu trei verigi interdependente: competențele oamenilor, controlul procesului și calitatea măsurării. Variabilitatea procesului și incertitudinea de măsurare nu sunt erori independente. Ele se compun, iar o măsurătoare corectă aplicată unui proces necaracterizat poate duce la o decizie greșită. Vor fi discutate implicațiile pentru stabilirea regulilor de decizie și a planurilor de eșantionare, pe baza unor cazuri reale din practica analitică.
    Va fi prezentat un model de lanț complet, construit prin colaborarea dintre mediul universitar și un centru de cercetare cu laborator acreditat. Modelul cuprinde formarea specialiștilor de la licență la doctorat, cercetarea fundamentală în ingineria alimentară și a mediului și transferul către industrie, cu rezultate analitice opozabile, obținute prin metode acreditate conform ISO/IEC 17025. Concluziile vizează modul în care procesatorii, în special IMM-urile, pot accesa acest lanț pentru a reduce riscul tehnic și de conformitate în dezvoltarea produselor.

  • October 6, 2026 12:30-12:45
    Inteligența artificială în industria laptelui: de la optimizarea producției la reducerea risipei și valorificarea zerului

    Inteligența artificială poate fi aplicată cu succes în industria laptelui, contribuind la reducerea risipei alimentare prin anticiparea cererii, optimizarea proceselor de producție și gestionarea eficientă a stocurilor. De asemenea, prin analiza continuă a datelor, sistemele bazate pe inteligență artificială pot identifica produsele lactate care prezintă un risc crescut de a rămâne nevândute sau de a ajunge la expirarea termenului de valabilitate, permițând astfel intervenția din timp.

    Prin urmare, AI nu trebuie privită ca un înlocuitor al expertizei tehnologice, ci ca un instrument modern care poate sprijini deciziile specialiștilor, oferindu-le informații mai rapide, mai precise și mai bine fundamentate.

  • October 6, 2026 12:45-13:00
    Tehnici moleculare moderne în slujba siguranței alimentare ◾️ DIALAB SOLUTIONS

    In ultimii ani tehnicile moderne de laborator, inclusiv tehnicile de biologie moleculara au devenit un fundament al controlului calitatii si sigurantei alumentare, mai ales in contextul industrie globalizate, inlocuind treptat metodele traditionale de testare microbiologică, care sunt mai lente și uneori limitate. Prin analiza directă a materialului genetic (ADN/ARN) sau a proteinelor, aceste tehnologii oferă rezultate rapide, superioare sub aspectul sensibilitatii de detectie și extrem de precise, fiind esențiale pentru prevenirea contaminărilor cu agenti patogeni care pun in pericol sanatatea oamenilor. Prezentarea urmareste sa exemplifice tehnici moleculare care si-au castigat loc in rutina de laborator si cateva dintre aplicatiile acestora.

  • October 7, 2026 13:00-13:15
    GLP-1 – efectele medicatiei antiobezitate asupra comportamentului alimentar ◾️ KUK ROMÂNIA
  • October 6, 2026 13:15-14:15
    Discuții de Bun Gust - "PPWR după 12 august 2026: ce este deja obligatoriu și ce trebuie pregătit pentru 2030"

    PPWR schimbă filosofia ambalării în Europa: de la „ambalajul trebuie să protejeze produsul” la „ambalajul trebuie să protejeze produsul, dar să folosească minimum de material, să poată fi reciclat, să conțină progresiv materie primă reciclată și să genereze cât mai puține deșeuri”.

  • October 6, 2026 14:15
    PRÂNZ TO GO
  • October 6, 2026 14:30 - 18:00
    Vizită de documentare la fabrica Artesana

    Artesana – o poveste despre lapte, curaj și dezvoltare

    Participanții vor putea descoperi povestea unui brand românesc construit în jurul produselor lactate realizate cu respect pentru materia primă și pentru procesele de fabricație. Vizita va oferi acces direct la spațiile de producție și posibilitatea de a înțelege mai bine etapele prin care laptele este transformat în produse finite, de la recepția materiei prime până la ambalare. Este o oportunitate de a vedea îndeaproape cum o afacere pornită din pasiune și convingere s-a dezvoltat păstrându-și identitatea și valorile.

  • October 6, 2026 20:00 - 23:00
    Country Vibes ✨ Restaurant Union Jack

    O seară cu aer country, muzică live, ritmuri care aduc oamenii împreună și o atmosferă relaxată, perfectă pentru socializare. Profesioniștii industriei alimentare se reunesc într-un cadru informal, cu bună dispoziție, conversații fără grabă și acel spirit de comunitate care face serile evenimentului memorabile.

    Locatie: Str. Roșiori, nr. 1. Galati, la parter hotel Faleza by VEGA.

💠 7 OCTOMBRIE 2026 – MIERCURI
  • October 7, 2026 09:30 - 13:30
    🟠 PANIFICAȚIE & PATISERIE & ZAHARURI & SNACKS (de la produse convenționale până la produse free from, alternative și funcționale), 🟠 🆕 LEGUME FRUCTE, BĂUTURI, ULEIURI, GRĂSIMI, CONDIMENTE (de la produse convenționale și consacrate până la produse funcționale)
  • October 7, 2026 9:30-9:45
    IA aplicată în procesele de morărit, panificație și produse făinoase schimbă piața muncii
  • October 7, 2026 9:45-10:00
    Inovație și savoare. Utilizarea extractelor de drojdie BioSpringer în industria alimentară ◾️ KUK ROMÂNIA

    Extractele de drojdie reprezintă unul dintre cele mai inovatoare și versatile ingrediente din industria alimentară modernă, fiind esențiale pentru optimizarea gustului, reducerea consumului de sare și dezvoltarea produselor clean label (etichetă curată).

    Obținute prin autoliza celulelor de drojdie (de regulă Saccharomyces cerevisiae), aceste extracte sunt bogate în aminoacizi, peptide și nucleotide, oferind acel gust intens de umami (al cincilea gust, cel savuros). Participa la seminar pentru o incursiune interesanta in lumea ingredientelor alimentare.

  • October 7, 2026 10:00-10:15
    Transparență, trasabilitate și sustenabilitate prin digitalizare și monitorizare automată a punctelor critice de control din panificație ◾️ TESTO

    Prezentarea va arăta cum digitalizarea proceselor de măsurare și monitorizare poate îmbunătăți controlul punctelor critice din industria alimentară, de la producție și depozitare până la transport.

    Accentul va fi pus pe monitorizarea automată a parametrilor relevanți, precum temperatura și umiditatea, identificarea rapidă a abaterilor, transmiterea alertelor, eliminarea înregistrărilor manuale și generarea automată a rapoartelor necesare pentru trasabilitate, audit și demonstrarea conformității.

  • October 7, 2026 10:15- 10:30
    Noua ecuație a snacking-ului: GLP‑1, sustenabilitate și noi reguli pentru ambalaje ◾️ QNORM

    Sectorul de snacking intră într-o etapă de transformare, influențată simultan de schimbarea comportamentului de consum, de interesul tot mai mare pentru sustenabilitate și de noile cerințe legislative privind ambalajele și comunicarea de mediu. Utilizarea în creștere a tratamentelor GLP‑1 poate modifica frecvența gustărilor, dimensiunea porțiilor și criteriile de alegere, favorizând produse cu densitate nutrițională mai mare, bogate în proteine și fibre și adaptate unui consum mai conștient. În paralel, noile reguli privind green claims impun trecerea de la afirmații generale despre sustenabilitate la mesaje clare, verificabile și susținute de dovezi.
    Prezentarea va analiza modul în care aceste tendințe redesenează „ecuația” snackingului și ce oportunități creează pentru producători și retaileri: porții mai bine calibrate, valoare nutrițională mai mare, ambalaje optimizate și mențiuni credibile.

  • October 7, 2026 10:30-10:45
    Conformitate și performanță — Managementul dăunătorilor în industria de panificație ◾️ AXIVEN PEST CONTROL

    În industria de panificație, controlul dăunătorilor începe cu mult înainte de produsul finit: de la recepția și depozitarea materiilor prime până la echipamente, liniile de producție și zonele greu accesibile. Infestările pot afecta calitatea produsului, siguranța alimentară, conformitatea IFS/BRCGS și continuitatea producției. Managementul integrat al dăunătorilor — prin monitorizare, prevenție structurală și intervenții țintite — transformă controlul dăunătorilor dintr-o simplă cerință de audit într-un instrument real de prevenție și performanță.

  • October 7, 2026 10:45-11:30
    PAUZĂ

    CAFEA, DEGUSTĂRI, NETWORKING B2B, VIZITĂ LA STANDURILE DE PREZENTARE:

    💠 ARTESANA
    💠 BAIER LACTATE
    💠 BIMBO
    💠 CINAR FOOD PRODUCTION
    💠 CONTEC FOODS
    💠 DIALAB
    💠 ELOPAK
    💠 FIVE CONTINENTS BOTOȘANI
    💠 KRANTZ
    💠 ROMFRACHT
    💠 SUPEREGGS
    💠 TORK
    💠 UGAL
    💠 ULMA PACKAGING
    💠 CIRAST

  • October 7, 2026 11:45-12:00
    Cum contribuie gazele alimentare și congelarea criogenică la siguranța produselor ◾️ SIAD ROMÂNIA

    Congelarea rapidă cu azot lichid a devenit o tehnologie de referință în procesarea alimentelor, de la aluaturi fermentate până la fructe și legume. Rezultatul este o mai bună menținere a texturii, elasticității și profilului senzorial, cu diferențe minime față de produsul proaspăt în testele senzoriale.
    Din perspectivă operațională, beneficiile se traduc în indicatori concreți:
    Reducerea pierderilor de proces și optimizarea costurilor de producție;
    Standardizarea rețetelor și calitate uniformă, indiferent de punctul de desfacere;
    Flexibilitate în producție, cu loturi mari utilizate treptat;
    Disponibilitate constantă și timp redus de preparare pentru rețelele HoReCa.

  • October 7, 2026 12:00-12:15
    Industria alimentară în era controlului permanent◾️ SALESIANER

    Industria alimentară funcționează astăzi într-un regim de control permanent, definit de audituri tot mai riguroase, cerințe extinse de trasabilitate, control microbiologic și obiective ESG. Prezentarea analizează modul în care prevenția, Food Safety Culture și partenerii externi contribuie la stabilitatea proceselor și la reducerea riscurilor. Pornind de la experiența SALESIANER în managementul textilelor profesionale, vom prezenta exemple privind igienizarea validată, controlul biocontaminării și trasabilitatea uniformelor, procese care pot aduce mai multă predictibilitate și siguranță în fabricile alimentare.

  • October 7, 2026 12:15-12:30
    Alimentele spațiale între siguranță alimentară, nutriție și fiziologie spațială
  • October 7, 2026 12:30-12:45
    Influența adaosurilor vegetale și a concentrației de sare asupra microflorei din legumele lacto-fermentate și implicațiile asupra microbiomului intestinal și a metabolismului uman

    Fermentarea lactică a legumelor este un proces complex reglat de concentrația de sare, temperatura de fermentare, compoziția substratului vegetal și adaosurile tradiționale. Acești factori modulează selecția bacteriilor lactice, producția de metaboliți secundari și stabilitatea senzorială a produsului final. Legumele fermentate influențează pozitiv microbiomul intestinal, scad markerii inflamatori și susțin metabolismul glucidelor, lipidelor și proteinelor. Literatura sugerează potențiale beneficii în prevenția bolilor metabolice, cardiovasculare, diabetului, obezității și unor patologii oncologice. În acest studiu sunt prezentate date sintetizate privind microbiota naturala a legumelor fermentate, efectul adaosurilor vegetale la prepararea diverselor murături din România, rolul concentrației sării în procesul de fermentație precum și evoluția pH-ului și dominanța diferitelor specii bacteriene lactice în funcție de concentrația de sare, astfel încât procesul de murare (fermentare lactică) a produselor vegetale să păstreze caracteristicile senzoriale de acceptabilitate cât mai mult timp, în condiții standard de depozitare (12 – 16 grade C). Microbiota legumelor și fructelor lacto-fermentate, precum și efectul aportului exogen de bacterii lactice asupra microbiomului intestinal și implicit asupra metabolismului rămân certe subiecte de cercetare, mai ales în România, unde consumul de ”murături” rămâne o constantă a dietei tradiționale.

  • October 7, 2026 12:45-13:00
    Auditul IFS fără surprize: de la neconformitate la prevenție ◾️ INTEGRITY FOOD CERT

    Un audit IFS nu ar trebui să fie momentul în care organizația descoperă problemele sistemului său de siguranță alimentară. Cele mai valoroase audituri sunt cele pentru care organizația este pregătită printr-un sistem funcțional, evaluări interne eficiente și capacitatea de a identifica vulnerabilitățile înainte ca acestea să devină neconformități.

    Pornind de la cerințele IFS și de la situații întâlnite în practică, Integrity Food Cert va aborda principalele zone în care apar diferențe între ceea ce este documentat și ceea ce se întâmplă efectiv în producție: responsabilități, trasabilitate, igienă, managementul furnizorilor, Food Fraud, Food Defense, acțiuni corective și audit intern.

  • October 7, 2026 13:00-14:00
    Discuții "de Bun Gust" - SESIUNI TEHNICE

    🔺 În cadrul „Discuțiilor de Bun Gust”, vom relua temele tehnice prezentate pe parcursul zilei și le vom duce mai departe într-un format deschis de dialog, cu timp dedicat pentru întrebări și răspunsuri, clarificări și schimb de experiență între speakeri, specialiști și participanți.

  • October 7, 2026 14:15
    PRÂNZ TO GO
  • October 7, 2026 14:15 - 18:00
    Vizită de documentare la CONTEC FOODS TECUCI

    Contec Foods Tecuci – producție la scară mare și un portofoliu de peste 400 de produse

    Contec Foods, companie care operează, cu peste 450 de angajați, una dintre cele mai mari capacități de producție pentru conserve de legume și fructe din România. Prin brandul Olympia, lansat în 1999, compania gestionează un portofoliu de peste 400 de produse realizate din ingrediente atent selecționate. Performanța logistică și comercială este susținută de o prezență extinsă în retailul modern, produsele fiind distribuite în peste 1.500 de magazine și către aproximativ 4.000 de clienți din sectorul HoReCa.
    Participanții vor putea vedea cum sunt organizate fluxurile de producție într-o fabrică de mari dimensiuni și cum sunt gestionate procesele tehnologice, controlul calității, ambalarea și logistica unui portofoliu atât de extins.

Eveniment organizat cu susținerea următorilor Parteneri
În dezvoltarea fiecărei ediții RO.aliment SHOW, succesul se construiește alături de parteneri de încredere
20
Speakeri
4
Days
300
Participanti
4
Workshop-uri
30
Prezentări tehnice
Participare Tarife auditoriu
Vă invităm să alegeți pachetul potrivit pentru dumneavoastră
BASIC
1 ZI/1 PERSOANĂ – fără cazare și masă

Acces la prezentări, workshop-uri și discuții “de Bun Gust” ziua aleasă
Acces discuții “de Bun Gust”
Acces la zona de standuri de “Bun Gust”
Mapa evenimentului și Goodie Bag
💡2x pauză de cafea
Vizită de documentare la un producător local
DIPLOMĂ de participare

95€
BUSINESS
3 ZILE/1 PERSOANĂ – FĂRĂ CAZARE

Acces complet
Acces la zona de standuri "de Bun Gust"
Acces seară premergătoare "Să facem cunoștință" - 4 octombrie
Mapa evenimentului și Goodie Bag
💡6 x pauză de cafea, 3 x prânz, 2 x cină
3 x vizită de documentare la producători locali
DIPLOMĂ de participare

510€
FOCUS
1 ZI/1 PERSOANĂ – fără cazare

Acces la prezentări, workshop-ul zilei și discuții "de Bun Gust"
Acces la zona de standuri "de Bun Gust"
Mapa evenimentului și Goodie Bag
💡2 x pauză de cafea, 1 prânz, 1 cină *
Vizită de documentare la un producător local
DIPLOMĂ de participare

210€
SIMPLE
2 ZILE/1 PERSOANĂ – FĂRĂ CAZARE

Acces la prezentări, workshop-uri și discuții “de Bun Gust”
Acces la zona de standuri “de Bun Gust”
Acces seară premergătoare evenimentului – “Să facem cunoștință” – 4 octombrie (pentru 5 și 6 octombrie)
Mapa evenimentului și Goodie Bag
💡4 x pauză de cafea, 2 x prânz, 2 x cină
2 x vizită de documentare la producători locali
DIPLOMĂ de participare

340€
Galerie foto ROASHOW 2025 - USAMV Cluj-Napoca
Peste 300 de specialiști participanți, 2 vizite de documentare, 15 standuri de prezentare și degustare, 30 de prezentări tehnice
Newsletter
Abomati-va la newsletter-ul zilnic pentru a urmarii indeaproape noutatile.