
“In 2009 aveam 20 de kilograme in plus si imi petreceam serile in fata televizorului, cu junk food si bere. Dorinta de a deveni un model real pentru copiii mei m-a determinat sa abandonez canapeaua, sa particip la maratoane, ultramaratoane si alte curse de anduranta, si sa adaptez nutritia la noul meu stil de viata. Pentru ca atat performanta sportiva, cat si obiceiurile sanatoase, incep in bucatarie”.
Andrei Roșu (46 de ani) este sportiv de anduranță, antreprenor, blogger, vorbitor inspirațional, organizator de evenimente caritabile și sportive, susținător de proiecte sociale și donator benevol de sânge. În 2011, el a intrat in Cartea Recordurilor, fiind primul om din lume care a finalizat circuitul 7
maratoane și 7 ultramaratoane, pe 7 continente, iar în 2015 a devenit primul român care reușește să traverseze înot Canalul Mânecii. A participat la peste 100 de curse de maraton, ultramaraton sau ultratriatlon, iar în 2018 a reușit, împreună cu echipa sa, să traverseze oceanul Atlantic, în cadrul celei mai
dificile curse de vâslit din lume. Este inițiatorul celei mai importante platforme de running și fundraising din România – Transmaraton și creatorul programului și aplicației “42kRoșu – de la canapea la maraton, în 4 luni”.
Cel mai recent proiect antreprenorial al sau este Filgud – o gama de produse vegetale sanatoase si prietenoase cu mediul si animalele. Granola Filgud a obtinut de curand “Premiul special Gustul Ales – Nutriție & Sănătate” in cadrul galei “Gustul Ales”.
