
Monica Mariana Neagu este inginer tehnolog de industrie alimentară, Director al Direcţiei Siguranţa Alimentelor de Origine Nonanimală din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu o vechime de peste 25 de ani în administraţia publică centrală, activând în zona reglementării şi implementării cadrului legislativ european şi naţional în domeniul siguranţei alimentelor.
Este Punct național de contact pentru Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje (RASFF), având atribuţii de coordonare a acestui sistem la nivel național, precum şi responsabilităţi ca punct de contact pentru urgențe în cadrul Sistemului de Asistenţă şi Cooperare Administrativă.
Este Punct de contact Codex Alimentarius pentru România, iar în perioada asigurării preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene (2019) a coordonat activităţile grupului de lucru din domeniul contaminanţilor alimentari, a prezidat şedinţele de coordonare de la Bruxelles pentru formularea şi susţinerea opiniei UE la şedinţele plenare internaţionale. A fost membru al echipei şi manager de proiect în cadrul unor proiecte derulate cu finanţare din partea CE şi EFSA în domeniul managementului crizelor şi al consumului de alimente la nivel naţional.
Este membru al Forumului Consultativ EFSA, cu atribuţii privind consilierea EFSA cu privire la chestiuni științifice, programul de activităţi şi prioritizarea acestora în special în chestiuni legate de evaluarea și comunicarea riscurilor existente şi a celor emergente.






