
Gabriela Berechet este absolventă a Facultății de Tehnologia și Chimia Produselor Alimentare și Tehnica Piscicolă (actualmente Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor) din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați (promoția 1990). După o carieră de șapte ani în industria alimentară, specializată în controlul calității și procesare, a făcut tranziția către domeniul gastronomiei, devenind expert consultant în gastrotehnică în cadrul școlii de turism a Ministerului Turismului.
În 2007, a obținut titlul de Doctor în Inginerie Industrială cu teza „Influența tehnologiilor neconvenționale asupra potențialului nutritiv al alimentelor”. Gabriela Berechet este autoarea a peste 70 de articole științifice dedicate alimentelor, tehnologiilor și amenajărilor tehnologice ale bucătăriilor profesionale.
Din 1998, a fost implicată în organizarea examenului național de Maestru în Arta Culinară, iar din 2005 a coordonat echipele naționale și regionale care au participat la competiții gastronomice internaționale de prestigiu, precum: International Kremlin Cup (2005, 2006), Malta Culinarija (2007), Global Chef Challenge – Semifinala Sud-Europei, Bled (2007), Mediterranean Challenge Cup (2008), Istanbul Culinary Competition (2009), Campionatul Mondial al Bucătarilor Expogast (2010), International Catering Cup, Lyon (2011, 2013), Olimpiada Bucătarilor, Erfurt (2008, 2012, 2016) și Internațional Pastry Milano (2015).
Pe plan național, a coordonat competiții gastronomice importante, cum ar fi Trofeul Balada Nej (cinci ediții, între 2007 și 2012), și a inițiat primul concurs dedicat promovării gastronomiei tradiționale românești într-un stil modern, „Bucătarul de Aur al Bucureștiului”, desfășurat între 2009 și 2012
Membră a Asociației NNS Nutriție Nutrienți Sănătate, specialist etichetare pentru Horeca și de trei ani tehnolog coordonator al proiectului “Gustos și sănătos în farfuria de spital” implementat în spitalele de pediatrie din București, Pitești și Ploiești!
Experiența sa practică în bucătăriile restaurantelor din Franța, Belgia, Cipru și România i-a consolidat competențele profesionale. Gabriela este bucătar Specialist/Vegetarian/Dietetician, tehnolog de alimentație și inspector de calitate în producția culinară. De asemenea, a publicat „Manualul Practic al Bucătarului” (2007), co-autor al „Manualului Directorului de Restaurant”, și al broșurii dedicate producției culinare în pensiuni turistice, parte din „Pachetul Educațional pentru Pensiuni Turistice”. În 2016, a publicat „Cartea Bucătarului Profesionist” la Editura Imprima din București, iar în 2018 a lansat „Cartea Cofetarului-Patiser”.









