PET cu origine bio 100%: Danone și Nestlé Waters au oferit detalii despre alianța lor

0
362

Cei doi giganți și competitori în domeniul apei îmbuteliate, Danone si Nestle Waters au făcut echipă cu un  start-up american, Origin Materials, pentru a crea NaturALL Bottle Alliance.

Obiectivul lor este cât se poate de clar: vor să lanseze o sticlă PET din surse 100% bio, care să fie obținută din materii prime a căror producție nu este  în competiție cu producția de alimente. Un astfel de PET este obținut din fibre celulozice de diferite origini, cum ar fi cutii de carton folosite sau rumeguș sau chiar paie de orez. Cele două companii multinaționale și-au unit forțele în acest proiect pentru găsi rapid și a propune o soluție rentabilă, ce ar putea fi apoi adoptată de întreaga industrie, în modul ”Open Innovation”.

“Am fost uimit de această tehnologie”

Inițial, în mod individual, Danone si Nestle Waters au identificat potențialul de lucru al Origin Materials, care a produs deja mostre de sticle PET cu 80% materie primă bio în laboratorul său din Sacramento California.

“Am descoperit această companie aproximativ în același timp, cu un an și jumătate în urmă”, a declarat Frédéric Jouin, șeful de cercetare și dezvoltare în domeniul materialelor plastice de la Danone.

“Am fost uimit de această tehnologie, care face posibilă obținerea unei astfel de sticle PET și la fel ca și Nestle Waters avem un interes comun de a dezvolta PET-ul din materii prime bio. De aceea am decis să ne unim eforturile pentru a accelera dezvoltarea acestei tehnologii.”

“Decizia de a construi o instalație-prototip industrială se va face în termen de două luni”

Etapele de dezvoltare la scara de banc de probă (câteva grame) și la scară pilot de câteva kilograme au fost deja validate. Pentru a crește puterea și a trece la pasul 3 al procesului, am luat decizia de a construi o unitate-prototip industrială (o uzină pilot), lucru care se va face în următoarele două luni.

“Acesta va fi, probabil, situată în America de Nord și va avea drept scop de a demonstra că tehnologia funcționează și permite ca aceleași rezultate să fie obținute și în procesele industriale”, comentează Frédéric Jouin.

Pentru primele PET-uri produse se estimează a se realiza un volum al producției de 5.000 de tone care să fie obținute din 60% surse de materii prime bio. Această rată va crește apoi până la 75%, până în 2020, cu vânzări la punctele de vânzare. Acest lucru va implica construirea preliminară a unei unități de producție comercială, la o dată care nu este încă stabilită. La construirea fabricii se va ține seama de proximitatea resursei de deșeuri care va constitui materia primă.

“Ambiția noastră este de a atinge o cotă de 95% materii prime bio până în 2022”

“Conduși de o viziune comună, ambiția noastră este de a atinge un nivel al materiilor prime bio de 95%, până în  2022. Vom continua apoi cercetările pentru a crește capacitatea de producție și pentru a atinge ca obiectiv final ca materiile prime să provină în proporție de 100% din surse bio”, au declarat partenerii din acest proiect.

“În prezent, pe piață sunt numai produse care conțin materii prime bio în proporție de 30%”, explică John Bissell, CEO al Origin Materials. Este cazul, în special, al sticlelor PET de Coca-Cola care sunt obținute printr-un proces dezvoltat de Virent care, de asemenea, face posibilă obținerea de TPA din bio-surse.

“În viitorul foarte apropiat, întreaga industrie va beneficia de pe urma descoperirilor noastre, respectând resursele naturale și planeta”, a comentat Klaus Hartwig, manager de cercetare și dezvoltare la Nestle Waters. “Valoarea adăugată a acestei tehnologii este aceea că utilizează doar biomasă a cărei origine nu concurează cu producția de resurse alimentare”, explică Frédéric Jouin.

“Acest PET NaturALL 100% din surse bio  nu va anunța însă moartea PEF”

Acesta este un bun exemplu al unui alt proiect realizat în paralel de Danone si Coca-Cola în cadrul consorțiului Avantium, unde materia primă pentru PEF, polietilenă furanoat este reprezentată de resurse, precum trestia de zahăr, sfecla, grâul sau porumbul. O a doua generație de astfel de materii prime este deja în curs de realizare  folosind deșeuri agricole sau de hârtie. Dar Avantium PEF va viza alte utilizări în comparație cu cele ale PET-ului NaturALL .

“PEF este un material nou, care nu are echivalent fosil”, explică Frédéric Jouin.

“Acesta va fi utilizat pentru alte aplicații, cum ar fi băuturile răcoritoare sau produsele sensibile la contactul cu oxigenul, deoarece are proprietăți de barieră foarte interesante. Prin urmare, PET-ul NaturALL nu va anunța moartea PEF. Cele două tipuri de ambalaje vor fi complementare.”