Florin Căpățână (AMRCR), speaker la expo – conferința „Produsul românesc – realități și perspective în 2017” (10 – 11 mai, Clubul Diplomatic)

0
363

Florin Căpățână, vicepreședinte al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România, a dat curs invitației noastre și va participa în calitate de speaker la expo – conferința „Produsul românesc – realități și perspective în 2017” (10 – 11 mai, Clubul Diplomatic București).

Dânsul va fi prezent în prima parte a zilei de 10 mai și va fi speaker în cadrul panelului 2 „Recâștigarea pieței locale”, ca reprezentant din rândul retailerilor la discuțiile despre lanțul fermier/producător – procesator – retail – consumator; rolul DSV între producător și consumator (activitatea nevăzută de consumator); noua lege a achizitiilor publice; adevăruri nespuse ale Legii 150.

Florin Căpățână este un susținător al legii privind diminuarea risipei alimentare, dar și un militant împotriva Legii 150 / 2016, în forma curentă.

Alături de Selgros și Metro, și Carrefour a confirmat participarea la mesele rotunde unde producătorii și procesatorii de produse românești se vor afla din nou față în față cu comercianții, nu într-o confruntare, ci pentru a stabili relații de parteneriat și ajunge la puncte comune de vedere asupra problemelor legate de lanțul de aprovizionare cu produse românești.

Reprezentanți ai departamentelor Fruits&Vegetables (fructe-legume) și Processed Meat&Delicatessen (produse din carne & delicatese), calitate, Fresh Food ale comercianților vor răspunde întrebărilor producătorilor și procesatorilor participanți, în cadrul unor mese rotunde, dedicate.

Dacă sunteți producător sau procesator, puteți participa la discuții înscriindu-vă la numărul de telefon 0744.162.991 sau pe adresa de e-mail office@roaliment.ro, până la data de 9 mai 2017, ora 17.

Expo – conferința „Produsul românesc – realități și perspective în 2017” este un eveniment business-to-business și reprezintă întâlnirea anuală a producătorilor, procesatorilor, furnizorilor de servicii cu comercianții, asociații de profil și autoritățile de resort. Mai multe detalii despre program, tematică și speakeri găsiți aici: http://www.roaliment.ro/produsul-romanesc/