Are Europa nevoie de o definiție legală a alimentelor naturale?

0
365

Având în vedere că Statele Unite au deja o definiție legală a produselor alimentare „naturale” se pune întrebarea dacă ar fi necesară una și în Europa. Aceasta ar spori claritatea pentru un concept complex, însă definirea unor „grade de naturalitate” pentru origine, ingrediente și prelucrare poate fi mai potrivită, spun cercetătorii care au realizat un studiu asupra a 85.000 de consumatori din 32 de țări, anunță Food Navigator.

„Ce este natural?”, „Putem măsura ce este natural?”, „Și cât de important este oricum, pentru consumatori, ceea ce este natural?”

Trei cercetători au încercat să răspundă la aceste întrebări prin analiza rezultatelor a 72 de studii existente care implică 85.000 de consumatori, în 32 de țări (în principal din Europa).

„Acest studiu este un punct de plecare de unde industria, consumatorul, grupurile și autoritățile se pot reuni pentru a conveni asupra unei definiții”, a declarat Dr. Luisma Manuel Sánchez-Siles, director de inovatie al departamentului de C & D din cadrul  departamentului de nutriție pentru sugari, Hero, care a colaborat cu profesorul Sergio Román de la Universitatea Din Murcia și profesorul Michael Siegrist de la ETH Zürich pentru respectivul studiu.

Trei este numărul magic: originea, ingredientele și procesarea

Cei trei cercetători au descoperit că trei elemente cheie modelează înțelegerea consumatorilor cu privire la caracterizarea unui element ca fiind natural. Prima este originea materiilor prime utilizate, inclusiv modul în care acestea sunt obținute și dacă acestea sunt naturale. Având în vedere că utilizarea de ingrediente organice sau non-GMO reprezintă un indicator cheie al naturalității, certificarea este o modalitate eficientă pentru ca produsul să fie perceput ca fiind natural.

„Certificarea unora dintre aceste atribute ar putea îmbunătăți în mod semnificativ încrederea consumatorilor în industria alimentară”, a spus Sánchez-Siles.

Al doilea se referă la ingredientele utilizate – evitarea utilizării aromelor și culorilor artificiale, conservanților, aditivilor, hormonilor, pesticidelor și OMG-urilor vor spori acreditările naturale ale produsului – iar autorii observă că mulți producători se mișcă deja în direcția cea bună datorită trendului „clean label” (etichetei curate).

Al treilea element este nivelul procesării, care ar trebui să fie redus la minimum.

„[Aceasta] înseamnă că procesarea ar trebui să mențină cât mai mult integritatea produselor naturale brute.”

Totuși, pentru prelucrare este vorba despre menținerea unui echilibru.

„Consumatorii au deseori interese conflictuale”, scriu autorii.

Ei vor să consume puțin timp pentru gătit și cumpăra mâncare ce le oferă comoditate, din acest punct de vedere; în același timp, le place să mănânce alimente neprocesate și naturale. Această problemă reprezintă, de asemenea, o oportunitate pentru industria alimentară. Procesele de producție, ingredientele, ambalarea și comercializarea trebuie combinate astfel încât consumatorii să perceapă produsele ca alimente naturale, care au asemănări cu cele tradiționale.

Către o definiție legală pentru Europa?

Europa are nevoie de o definiție legală a ceea ce este natural? Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (Food and Drug Administration – FDA) ia în considerare una. După ce a invitat părțile interesate să trimită propunerile și comentariile (a primit 7.690), a extras rezultatele.

Sânchez-Siles a declarat pentru FoodNavigator: „Noi credem că o definiție clară a naturaleții alimentelor, pentru ca industria să împărtășească o înțelegere comună ar fi cu siguranță un câștig pentru consumatori. O definiție legală poate adăuga doar transparență și claritate în acest subiect complex, pe care consumatorii le merită. Totuși, așa cum reiese din studiul nostru, acesta este într-adevăr un concept foarte complex și abstract, și, prin urmare, nu este vorba de a fi 100% natural sau nu. Mai degrabă, vorbim de oportunitatea stabilirii unui grad de naturalitate pentru produsele alimentare, care să ia în considerare ingredientele dintr-un produs, modul în care acestea sunt prelucrate și modul în care sunt oferite consumatorilor.”

Autorii au constatat, de asemenea, că definiția naturii variază în funcție de țară și regiune, ceea ce înseamnă că o singură definiție pentru cele 28 de state membre ale UE ar putea fi o provocare.

Lecții de învățat

„Hero”, care a inițiat studiul, dar nu l-a și finanțat, a declarat că va folosi rezultatele pentru a-și aduce portofoliul de produse în concordanță cu așteptările consumatorilor. Tehnologia utilizată pentru gama de alimente pentru copii Coldpuree vândută sub marca Beech Nut Nutrition, de exemplu, reduce deja procesarea la minimul necesar, pentru fructele și legumele din piure, păstrând culoarea, substanțele nutritive și textura ingredientelor. În plus, față de produsele de alimentație pentru sugari și nutriție pentru sugari, Hero fabrică și batoane de cereale sub numele de Semper din regiunea nordică, Corny în Germania și Hero Muesly în Spania, precum și gemuri, pâine fără gluten și decorațiuni de tort Kituri.