”Procesul de obtinere a fainii de cafea din cafea” este un brevet obtinut pe 7 februarie de doi columbieni (Andres Ramirez Velez si Juan Carlos Jaramillo Lopez). El descrie o modalitate de utilizare a cafelei sub forma unei faini bogate in aminoacizi.

Inventia celor doi columbieni se refera la un procedeu de utilizare a subproduselor de cafea in producerea de proteine, vitamine si minerale, in procedeele de concentrare si conservare a mucilagului si a pulpei pentru a obtine ”miere” si / sau faina de cafea transformata industrial pentru a fi utilizata in produse destinate consumului uman, consumului animalelor, medicamentelor, cosmeticelor sau ca materie prima pentru producerea etanolului.

Rezolvarea problemei subproduselor de cafea (mucilagiul si pulpa) a fost intotdeauna considerata dificila de producatori si de centrele specializate in procesarea cafelei, in ciuda a cel putin trei optiuni de utilizare: un element al compostului pentru ingrasaminte, ca hrana pentru porci sau ca materie prima pentru producerea etanolului.

Cu toate acestea, posibilitatea utilizarii unor astfel de subproduse este limitata tinand seama de faptul ca produsul are o durata de viata de aproximativ 10 ore, timp in care este strict necesar sa se prelucreze mucilagiul si pulpa inainte de a se descompune, ceea ce implica o logistica ce trebuie sa garanteze utilizarea corecta a acestor subproduse.

Fructul de cafea este un fruct atipic dat fiind faptul ca, in mod normal, fructele sunt curatate de coaja, pulpa este consumata si semintele sunt aruncate sau insamantate.

In cazul cafelei, se utilizeaza semintele, care este partea din fruct ce este procesata si exista etape de uscare, prajire si macinare, pentru a se obtine cafeaua care este consumata in intreaga lume, dar subprodusele acestor boabe de cafea sunt eliminate in mediul inconjurator, ceea ce duce la o productie de deseuri ridicata, luand in considerare timpul de degradare al acestora.

Prelucrarea bobului de cafea poate fi facuta prin intermediul a doua metode.

Prima metoda, asa numita uscata este mai ecologica, dar nu este foarte folosita in majoritatea tarilor, si anume in cele mari state producatoare de cafea care se afla in regiunea ecuatoriala.

A doua metoda este cea umeda, ce utilizeaza apa, si corespunde celei mai uzuale metode. In acest proces, dupa colectarea cafelei, aceasta este depozitata intr-un rezervor de primire in care se efectueaza prima sortare a cafelei pe baza densitatii, urmata de sortare. Mai tarziu, mucilagiul este indepartat, operatie care poate fi efectuata prin mai multe metode, cum ar fi eliminarea sa prin fermentare, uneori accelerand procesul prin utilizarea unei enzime numite pectinaza sau prin utilizarea unor echipamente speciale. Apoi, boabele de cafea se spala din nou cu apa si se sorteaza din nou dupa densitate, dupa care cafeaua trece printr-un proces de uscare pentru a elimina surplusul de umiditate si apoi este ambalata.

In timpul fazei umede a cafelei, se genereaza subproduse si efluenti aposi care datorita compozitiei chimice si microbiologice si prin caracteristicile lor fizico-chimice, cum ar fi incarcatura organica, aciditatea si continutul de sedimente, afecteaza vascozitatea apei, culoarea, turbiditatea, transparenta, temperatura, mirosul, tensiunea superficiala a apei, cauzand si un impact biologic si un dezechilibru ecologic in ecosistemul acvatic.

O astfel de contaminare si o reducere substantiala a consumului de apa s-a realizat prin intermediul unor echipamente speciale pentru indepartarea mucilagului, masini care permit indepartarea acestuia intr-o maniera ecologica. In acest proces, se obtine un produs vascos cu un continut ridicat de solide, care este, de asemenea, puternic contaminat datorita incarcaturii sale organice echivalente cu aproximativ 110.000 ppm (ppm) de cerere chimica de oxigen (COD).

Mucilagiul cafelei se caracterizeaza prin faptul ca are in compozitie cantitati mari de carbohidrati, zaharuri reducatoare si nereducatoare si componente pectinice. In plus, acesta prezinta valori de 0,95% proteine, 0,8 grasimi si 0,45% cenusa, iar in cantitati mai mari pot fi gasite minerale precum K (potasiu), Ca (calciu), Mg (magneziu) si P (fosfor).

Valoarea calorica a mucilagului este scazuta, aproximativ 500 Kcal / kg si este data in principal de continutul de carbohidrati.

Proteina pulpei de cafea contine niveluri de aminoacizi similare sau mai ridicate decat alte produse, cum ar fi faina de bumbac si faina de soia.

Pe de alta parte, pulpa de cafea prezinta, in general, concentratii mai mari de aminoacizi decat cea a porumbului, dar are deficit de aminoacizi cu sulf.

De asemenea, este important de mentionat continutul relativ ridicat de lizina, care este la fel de ridicat ca si continutul din faina de soia exprimat in mg / g de azot.

In mod traditional, aceste subproduse sunt pierdute prin aruncarea in rauri sau in acumulari in care riscul de contaminare a mediului este crescut. Procesul de pulverizare si spalare a 1 kg de cafea genereaza o cantitate de apa si material contaminant echivalenta cu cea produsa de 6 persoane intr-o singura zi (Pujol si colab., 2001, Hernandez et al., 2000).

Ori procesul de prelucrare propus de inventia celor doi columbieni se bazeaza tocmai pe utilizarea subproduselor fructelor de cafea – pulpa si mucilagiul – care sunt utilizate pentru obtinerea mierii de cafea (coffee honey) si a fainii de cafea utilizate ca materii prime pentru fabricarea unei multitudini de produse datorita continutului ridicat de antioxidanti, proteine si minerale si datorita proprietatilor benefice pentru sanatate.

Mucilagiul concentrat de cafea sau ”mierea de cafea” (datorita continutului sau ridicat de zaharuri) se realizeaza prin intermediul unei etape de deshidratare in vid la o temperatura de cel mult 65 ° C, ceea ce permite obtinerea unui produs cu pierderi minime ale proprietatilor nutritive, prin caldura, digerabilitate ridicata si gust foarte bun, unde materialul uscat este constituit aproape in totalitate de aminoacizi si zaharuri reducatoare si nereducatoare cu o durata de viata de cel putin sase luni in conditii de mediu si depozitate la temperaturii de la 18°C la 30°C, care garanteaza caracteristicile sale organoleptice si microbiologice.

Prin urmare, se poate afirma ca, datorita avantajelor mierii de cafea si a fainii obtinute prin procedeul prezentei inventii, se poate garanta ca aceasta corespunde unei bune alternative economice ca alimente nutritive si sanatoase (nutraceuticale).