UCPR reclamă etichetarea incorectă a cărnii. Ilie Van: „Pe etichetă scrie doar «origine România», regulamentele europene spun că trebuie mai mult”

0
403

Etichetarea cărnii este în continuare subiect de dispută între asociaţiile producătorilor locali şi marii retaileri, aceştia din urmă fiind acuzaţi că se prevalează de întârzierile şi neclarităţile din legislaţia românească şi nu respectă reglementările europene în domeniu, care au specificaţii mult mai clare dar şi mai riguroase, potrivit Revistei Piața.

Articolul cuprins în Legea 150 de modificare a Legii 321, referitor la etichetarea cărnii, ar fi trebuit să intre în vigoare la 90 de zile de la răspunsul oferit de Comisia Europeană, conform specificaţiilor din lege. Se pare că  nu ştie nimeni dacă a venit un astfel de raspuns, punctual pentru articolul ce prevede etichetarea cărnii. Mai mult nici o autoritate nu şi-a asumat în dreptul ei obligaţia de a interoga Comisia Europeană cu privire la acest aspect al legii.

„Legea 150 de modificare a Legii 321, referitor la etichetarea cărnii, conţine prevederile din Regulamentul european 1337/2013  și nu văd de ce trebuie întrebată Comisia Europeană pentru acest lucru. Nu cunosc dacă a fost întrebată Comisia și dacă s-a primit vreun răspuns, dar nu înțeleg ce a urmărit legiuitorul când a prevăzut această perioadă, întrucât legislația UE este clară și preluată întocmai în Legea 150”, spune Ilie Van, preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări în exclusivitate pentru revista Piaţa.

Preşedintele UCPR precizează că rețelele comerciale sunt obligate să cunoască legislația națională și a UE în toate privințele, inclusiv în cea a etichetării.

„Noi pimim sesizări de la fermieri că rețelele comerciale nu respectă legislația etichetării. De exemplu, pe etichetă scrie doar “origine România”, ori Regulamentul 1337/2013 prevede marcarea statului membru / terț unde a fost crescută pasărea, statul membru / terț unde a fost abatorizată pasărea respectivă și codul de identificare a lotului de carne”, afirmă Ilie Van.

Acesta consideră că respectarea legislației este obligatorie „….iar pentru cei care în mod repetat încalcă această legislație și în urma sesizărilor nu se corectează ar trebui să se meargă până la suspendarea activității lor”.