Cererea de carton pentru ambalarea lichidelor în produsele „alt-lapte”

0
275

Cererea de carton pentru ambalarea lichidelor (LPB – liquid paperboard) depinde de câteva segmente, dar există posibilitatea extinderii în noi domenii, conform lui Smithers Pira, transmite Dairy Reporter.

Raportul său, „Viitorul LPB până în 2022”, susține că cererea pentru carton pentru ambalarea lichidelor va accelera semnificativ la un ritm de 4,5% pe an, conducând la o valoare de piață totală de 4,69 miliarde de dolari în 2017, pentru a ajunge la 5,83 miliarde de dolari în 2022.

Ambalaje pentru sucuri

Raportul a constatat că mai mult de 70% din consumul de LPB s-a realizat anul trecut în industria produselor lactate, în vreme ce, sucurile au contabilizat alte 20% din acest consum.

Consumul de produse lactate a încetinit în Europa de Vest, însă în Europa de Est s-a bucurat de o creștere rapidă a cererii, susținând expansiunea în volum pentru LPB. La nivel global, totuși, industria se confruntă cu o concurență din ce în ce mai mare având în vedere evoluția consumului de produse alternative la lactate, cum ar fi „laptele” pe bază de fructe cu coajă lemnoasă, a declarat Stephen Harrod, autorul raportului, Smithers Pira. Totuși, aceste produse pot stimula de fapt cererea de LPB, deoarece deschid noi piețe de nișă. Consumul de LPB se va meține pe termen mediu, asistat de o creștere a consumului de alimente sănătoase, împreună cu creșterea consumului pe piețele emergente.

Raportul precizează că producția de LPB si tăvițe/cești din carton pentru ambalarea de alimente (FCS – food/cupstock) combinate a depășit pe parcursul anului 2015 nivelul de 7 milioane de tone, ritmul de creștere  a pieței, începând cu anul 2012, situându-se la peste 3% anual, în medie. Cu o producție de 7,2 milioane de tone în 2016, acest segment al pieței de ambalaje valorează 9,5 miliarde de dolari pentru fabricile de hârtie. Producția LPB este foarte concentrată, fiind fabricat în doar 10 țări din întreaga lume.

America și Europa

Consumul de ambalaje din carton este răspândit pe tot globul, însă, spre deosebire de alte segmente de ambalaj, trei sferturi din tot cartonul pentru ambalarea produselor lichide este încă folosit în special în America și Europa, Asia înregistrând o cotă de piață moderată de 17%, în 2016.

Top 10 țări producătoare de LPB sunt Canada, Rusia, SUA, Suedia, Elveția, Brazilia, China, India și Japonia.

„În ciuda creșterii concurenței din partea altor băuturi alternative, inclusiv a ceaiului și a cafelei, a băuturilor energizante și a celor similare – în special în rândul consumatorilor mai tineri – cererea de LPB în industria produselor lactate va continua să înregistreze o creștere semnificativă, de aproape 400.000 de tone de materiale LPB suplimentare necesare pentru a răspunde creșterii cererii între 2017 și 2022”, a adăugat Harrod.

O tendință generală în industria ambalajelor este de a minimiza impactul acestora asupra mediului, ceea ce a condus la inovații tehnice și noi modele de afaceri în lanțul valoric. Acest interes include consumatorii, proprietarii de marci, reciclatorii și autoritățile de reglementare și cuprinde o serie de mijloace diferite pentru a realiza obiectivul de a promova utilizarea ambalajelor durabile, reciclabile și compostabile în principal.

Marketingul ce se adresează acelui segment de consumatori preocupați mai mult de mediu va deveni un din ce în ce mai important diferențiator pentru furnizorii de ambalaje și proprietarii de mărci FMCG în viitor. Acest lucru conduce la dezvoltarea unor produse LBP mai durabile, cum ar fi Tetra Rex Bio-based sau Tetra Brik Aseptic 1000 Edge cu capacul LightCap 30 pe bază de materiale bio și cu sticla Tetra Top, precum și cu  Combidome, un ambalaj de carton cu un conținut scăzut de acid de la SIG Combibloc ori Pure-Pak de la Elopak Sense Aseptic. Raportul detaliază modul de evoluția în segmentele de bază și noile aplicații de utilizare finală care vor influența piața în următorii cinci ani.