Jurnalul de Afaceri aniverseaza cinci ani de activitate

0
100

Jurnalul de Afaceri, publicatie online axata pe zona de business din Romania, aniverseaza, odata cu publicarea numarului 61, cinci ani de activitate.

Jurnalul de Afaceri s-a impus pe piata din Romania ca o publicatie care prezinta intr-o maniera obiectiva companii ajunse la maturitate, manageri de succes, start-up-uri cu viziuni indraznete, precum si articole de interes general pentru segmentul caruia i se adreseaza: persoane de decizie si de influenta din mediul de afaceri romanesc.

Publicatia acopera cele mai importante sectoare ale economiei, precum Producatori, Retail, FMCG, Transport si Logistica, Telecomunicatii, Finante, Sanatate, Energie, Minerit, Petrol si Gaze si Agricultura. Pe langa profilele corporative ale companiilor ce reprezinta un model de urmat, fie prin nivelul de dezvoltare atins, fie prin viziune, Jurnalul de Afaceri prezinta, de asemenea, interviuri originale cu antreprenori aflati la inceput de drum si tendintele sectoarelor descrise.

”Inceputul a fost, cum se intampla cu start-up-urile, plin de provocari. Cu timpul insa, am reusit sa dezvoltam parteneriate si sa crestem constant, astfel incat, dupa cinci ani de munca, sa ne putem mandri cu parteneriatele incheiate, cu societatile prezentate si cu clientii care ne ajuta sa ne dezvoltam prin campaniile pe care le derulam”, a declarat Madalina Chita, directorul publicatiei.

De-a lungul celor cinci ani, Jurnalul de Afaceri a colaborat cu un spectru larg de companii, cum ar fi Saint-Gobain, Siceram, Celco, Adeplast, Hercesa, STILL Material Handling, ASO Group, Rolem, Continental, Tibbett Logistics, H Essers, Oculus, Spitalul Sf. Constantin, Agroind Cauceu, Chemark Rom, Dachim, Smithfield Romania, Agricola sau Morandi, acoperind astfel domenii de interes din economie, aducand in fata cititorilor solutii si noutati din sectoarele respective.

In numarul din august, Jurnalul de Afaceri va propune sa aflati mai multe despre companii precum Comvex SA, Consolight, Albrau, GRAL, SAFIR, dm drogerie markt, dar si sa cititi despre comunicarea interculturala, ce aduce nou tehnlogia 5G sau care este drumul parcurs de un medicament pana la aprobarea finala.

”Ceea ce vrem sa realizam este sa oferim solutii. Am crezut si cred in mediul de afaceri romanesc si ma bucur zilnic de mediul creativ al antreprenorilor. Companiile cu care lucram vin de fapt cu modele si solutii pentru piata in care activam. Suntem inca o tara in dezvoltare si investitorii invata intotdeauna din greseli – ale lor sau ale altora – iar daca noi putem cumva sa scurtam acest proces de invatare, initiatic, imi place sa cred ca ii ajutam sa isi dezvolte visul”, a declarat Madalina Chita.

Prin continutul original si specificitea lui, revista a reusit sa incheie parteneriate si sa organizeze campanii de promovare, oferind un plus de valoare prin durata prelungita a campaniilor si prin mixul inedit de elemente: stiri, bannere, articole, comunicate de presa, machete de prezentare.

Pentru o expunere directa, Jurnalul de Afaceri a incheiat parteneriate media cu unii dintre cei mai mari organizatori de evenimente din Romania, printre care Romexpo, Business Mark, GPeC, Doing Business, Catalyst, Business Days, Business Review, IEAS, PRIAevents, Libero Events si multi altii, si este prezenta la evenimente specifice zonei de business.

Cu scopul de a creste vizibilitatea articolelor publicate, Jurnalul de Afaceri are o prezenta constanta pe retelele de social media, iar newsletterul transmis de doua ori pe luna ofera abonatilor informatii de interes despre evenimente, articole, idei de afaceri sau statistici utile pentru orice domeniu de activitate.

Pe langa profilurile corporative, posibilitatile de colaborare includ lansari de produse, de evenimente de business, de noi campanii si proiecte. Printre beneficiile unui parteneriat cu Jurnalul de Afaceri enumeram cresterea vizibilitatii, consolidarea imaginii companiei, imbunatatirea relatiilor cu partenerii de afaceri, precum si atragerea de investitii sau viitori parteneri.


Despre Jurnalul de Afaceri
Jurnalul de Afaceri este o revista de afaceri online care descrie mediul de afaceri romanesc intr-o maniera profesionista, complexa, obiectiva si detaliata. Publicatia lunara este transmisa electronic unui numar de 15.000 de reprezentanti din managementul romanesc. Acestia sunt manageri de succes sau persoane de decizie care conduc companii mici, medii si mari din tara noastra.

Jurnalul de Afaceri prezinta portrete de companii si manageri de succes, descrie realitatea tuturor domeniilor abordate, analizeaza tendintele pietei intr-o maniera obiectiva, conturand o imagine de ansamblu a mediului de afaceri romanesc.