Lupta impotriva evaziunii fiscale si cresterea gradului de predictibilitate fiscala, discutate in ECOFIN

0
241

Ministrii de Finante din Uniunea Europeana au discutat la Bratislava, in cadrul ECOFIN, despre instrumente suplimentare pentru a reduce incertitudinea fiscala astfel incat investitiile interne si cele straine directe sa nu fie afectate.

Astfel, pentru cresterea certitudinii, UE are in vedere continuarea armonizarii reglementarilor transfrontaliere privind impozitarea, reguli de impozitare si acorduri de pret in avans obligatorii, pregatirea functionarilor din administratiile fiscale pentru a putea face fata noilor provocari globale, precum si programe de conformare si cooperare.

“Consider ca, pentru a avea o abordare eficienta pentru combaterea evaziunii fiscale, este nevoie de accelerarea schimbului de informatii atat la nivelul UE, cat si intern, intre institutiile implicate. De asemenea, predictibilitatea fiscala este esentiala in stimularea investitiilor si, implicit, a economiei”, a declarat Ministrul Finantelor Publice, Anca Dragu.

Pe agenda ECOFIN s-au aflat si teme legate de viitorul politicii economice in cadrul Uniunii Europene. A fost discutat planul de investitii pentru Europa, mai exact aspecte legate de evaluarea implementarii primilor doi piloni si urmatorii pasi.

Deja, la nivelul Romaniei, exista un prim contract in valoare de 15 milioane de euro incheiat intre BEI si Agricover IFN pentru sprijinirea IMM-urilor din sectorul agricol. In plus, Romania este inclusa in doua operatiuni regionale FEI cu institutii financiar-bancare.

In marja ECOFIN, Ministrul Anca Dragu s-a intalnit cu Ministrul german al Finantelor, Wolfgang Schauble la Bratislava.

ECOFIN4Pe masa discutiei s-au aflat teme legate de cresterea economica impresionanta inregistrata de Romania in al doilea trimestru, de avansul exporturilor catre Germania (crestere cu peste 10% in primele cinci luni ale anului fata de aceeasi perioada din 2015), dar si despre noi oportunitati de investitii ale investitorilor germani in tara noastra. Ministrul Anca Dragu a apreciat numarul important al investitiilor germane in Romania, dar si colaborarea cu Banca de Dezvoltare a Germaniei KfW.

De asemenea, ministrul Anca Dragu s-a intalnit cu Ministrul finlandez din Finante, Petteri Orpo pentru a stabili prime contacte vizand presedintia Consiliului UE pe care Romania o va detine in 2019.