A fost adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1862 AL COMISIEI din 16 octombrie 2017 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1235/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului în ceea ce privește regimul de import al produselor ecologice din țări terțe.
Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 al Comisiei prevede o perioadă în care organismele și autoritățile de control să își depună cererile de recunoaștere în scopul importului de produse conforme, în conformitate cu articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 834/2007.
Dat fiind că punerea în aplicare a dispozițiilor referitoare la importul de produse conforme este încă în curs de evaluare, iar orientările, modelele, chestionarele și sistemul electronic de transmitere necesar sunt încă în curs de dezvoltare, termenul-limită pentru depunerea cererilor de către organismele și autoritățile de control de „31 octombrie 2017” se înlocuiește cu cel de „31 octombrie 2018”.
Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.









