Home Piata SORIN MINEA, ROMALIMENTA: Romania este o piata in care se cumpara produse...

SORIN MINEA, ROMALIMENTA: Romania este o piata in care se cumpara produse ieftine; consumatorul trebuie educat sa respinga produsele slabe calitativ

0
calitate

Romania este considerata o piata de mana a doua, in care se cumpara produse ieftine, insa cel care trebuie sa respinga alimentele slabe calitativ este consumatorul, deoarece producatorul ofera ceea ce cere piata, sustine presedintele Federatiei Romalimenta, Sorin Minea, in contextul informatiilor aparute in ultima perioada privind “standardele duble” folosite de producatorii din industria alimentara.

“Este mult zgomot pentru nimic. Scandalul acesta privind alimentele a fost si acum 5 ani si mie mi se pare ciudata revenirea lui in aceasta perioada. Comisia Europeana a dat un raspuns foarte clar: daca se respecta ceea ce scrie pe eticheta, procesatorul nu este de vina. In cazul in care consumatorul doreste produse ieftine si proaste este alegerea lui, iar producatorul face ceea ce i se cere. Repet, daca este respectata reteta nu este de vina producatorul, iar cel care trebuie sa respinga produsele slabe calitativ este consumatorul. Daca nu exista pe eticheta lucruri mincinoase, legislatia nu este incalcata. Romania este considerata o piata de mana a doua, in sensul in care este considerata o piata care cumpara produse ieftine”, a declarat pentru Agerpres presedintele Romalimenta.

Recent, ministrul Agriculturii din Cehia, Marian Jurecka, a anuntat ca tara sa va cere Uniunii Europene sa interzica vanzarea de produse alimentare de calitate inferioara in Europa de Est de catre aceleasi marci care comercializeaza produse mai bune in Occident. Prin aceasta initiativa, autoritatile din Cehia se alatura celor din Slovacia si Ungaria, care sustin si ele ca firmele multinationale din domeniul alimentar vand produse de o calitate mai slaba pe pietele mai sarace si mai putin competitive din est, acestea fiind considerate “cosul de gunoi al Europei”.

In opinia presedintelui Romalimenta, informatiile care au aparut in aceasta perioada legate de controalele pe care le va face Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) privind “standardele duble” folosite de producatorii din industria alimentara sunt de fapt “niste neintelegeri flagrante”.

“In primul rand sunt niste neintelegeri flagrante, pentru ca de calitatea produselor se ocupa ANSVSA si nu ANPC. Si nu exista nicio incalcare a legislatiei. Exista doar afirmatia ca in tarile din estul Europei produsele sunt mai slabe calitativ decat cele din vest. Daca ar exista afirmatia ca pe aceleasi tipuri de produse si cu aceleasi ingrediente, in tarile din est se inlocuiesc ingredientele si nu sunt trecute pe eticheta, intr-adevar ar fi vorba de frauda.

 

Dar, daca eu fac produsul sunca de Praga pentru Romania cu 3 lei si fac sunca de Praga pentru Germania cu 30 de lei, dar scriu pe eticheta din Romania ca este cu injectare cu glutamat si pe cea din Germania ca nu e, nu am facut nicio inegalitate. Daca piata romaneasca se complace in a cumpara cele mai ieftine produse, calitatea va fi cea mai de jos. Piata este cea care cere astfel de produse. Eu daca as vinde caviar si nimeni nu ar cumpara, as da faliment. Restul este subiectiv, ca este mai dulce intr-o tara si mai acra in alta….”, afirma Minea.

Acesta a explicat ca producatorii mari nu fac produse similare in toate tarile unde isi vand produsele, deoarece gusturile difera de la o tara la alta, chiar daca este vorba de unul si acelasi produs, transmite Agerpres.

“Firmele mari, Coca Cola de exemplu, nu face acelasi produs in America si in Europa, pentru ca gusturile difera. Cafeaua nu are acelasi gust in Germania ca si in Romania, din acelasi motiv, dar s-ar putea ca produsul din Romania sa fie mai ieftin, deci mai slab calitativ, iar producatorii vin cu argumentul ca acest lucru ii cere piata. (…) Repet, singurul care poate sa faca control si sa spuna: ‘nu mai vreau astfel produse’ este consumatorul, dar si sa nu le mai cumpere. Eu le spun consumatorilor de ani de zile sa nu mai cumpere produse ieftine, sa nu mai alerge dupa promotii, sa nu mai cumpere cu kilogramele ci cu suta de grame”, a subliniat seful Federatiei din industria alimentara autohtona.

Potrivit sursei citate, consumatorul roman trebuie educat sa consume alimente de calitate, iar responsabilitatea in acest sens revine Ministerului Sanatatii, dar si ANPC. In opinia presedintelui Romalimenta, consumatorul roman trebuie sa isi puna intrebarea de ce exista pe piata 10 preturi diferite pentru parizer sau pentru sunca de Praga, respectiv “de ce unul e ieftin si altul este asa de scump?”.

“Va dau un exemplu. Ma uitam la o emisiune acum cateva zile, unde se facea jambon de Paris sau sunca de Praga din Romania si arata cum se face si cum arata dupa ce feliaza produsul. Era o fractura, era despartita carnea in mijloc, iar reporterul intreba ce este cu acea gaura in mijloc si ce zice consumatorul. Si raspunsul a fost: consumatorul este educat si stie ca apare aceasta gaura in mijloc pentru ca nu am injectat carnea si nu am malaxat-o. Deci carnea este buna. Problema mea este ca ori de cate ori apare fractura, carnea mi se returneaza pentru ca am gresit reteta. In aceste context, cine trebuie sa educe si consumatorul roman? Cred ca Ministerul Sanatatii si ANPC”, a explicat Sorin Minea.

Nu in ultimul rand, seful Romalimenta a adaugat ca in Romania, diferenta de pret intre produsele de calitate medie si cele premium este neglijabila, in timp ce “in toata lumea este de cinci ori mai mare”, iar acest lucru ofera unor producatori posibilitatea sa scoata profit.

“Mai este pe piata si o smecherie romaneasca: scumpesc produsele si spun ca sunt de calitate premium. De fapt, scumpesc doar ca sa scoata un profit, pentru ca diferenta intre mediu si premium in Romania este neglijabila, in timp ce in toata lumea este de cinci ori mai mare. Mie mi se cere sa fac sunca de Praga la un anumit pret, dar eu spun ca nu pot, pentru ca ar trebui sa-i schimb reteta. Mi se spune ca este preferat produsul meu de catre client, dar la pretul altui producator. Ce sa zic? Sa nu mai manance, pentru ca eu nu pot sa fac produse bune la pret de stifturi…”, a adaugat Minea.

Vineri, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anuntat la Targu Mures ca a fost constituit “un colectiv de munca” format din reprezentati ai MADR, ANSVSA si ai ANPC pentru depistarea eventualului dublu standard in privinta calitatii alimentelor produse in vestul Europei.

Directorul general al ANPC, Paul Anghel, a confirmat constituirea unei comisii mixte care va analiza modul in care vor fi realizate verificarile unor produse si categorii de produse alimentare, insa responsabilitatea ANPC este doar pe partea de etichetare si de practici comerciale incorecte.

“Vom demara lucrarile in grupul de lucru constituit cu MADR si ANSVSA, pe palierul de competenta al fiecarei institutii in parte, sa vedem exact cum se poate proceda in aceasta situatie. Responsabilitatea noastra este de a verifica din punct de vedere al etichetarii si din punct de vedere al practicilor comerciale incorecte”, a declarat Paul Anghel.

Totodata, reprezentantii ANSVSA au transmis printr-un comunicat de presa ca autoritatile romane vor solicita date suplimentare privind posibila practica a dublului standard al produselor, atat de la Comisia Europeana, cat si de la marile retele comerciale, argumentand ca actioneaza in contextul masurilor dispuse de autoritatile competente din Ungaria, Cehia si Slovacia, de verificare a unei posibile diferente de calitate a produselor comercializate pe piata est-europena si cea vestica.

Liderii din patru state ale Europei Centrale (Cehia, Ungaria, Polonia si Slovacia) se vor intalni saptamana viitoare pentru a solicita Uniunii Europene sa actioneze impotriva marilor companii alimentare care folosesc ingrediente de calitate inferioara in produsele destinate vanzarii in statele mai sarace, a transmis vineri Reuters.

Asociatiile pentru protectia consumatorilor si Guvernele din aceste tari s-au plans ca unii producatori de alimente folosesc ingrediente mai ieftine in gama de produse destinata Europei Centrale si de Est (CEE) decat in bunurile vandute sub branduri identice in Germania si Austria.

Practica este permisa in prezent, deoarece UE solicita doar o lista clara de ingrediente pe ambalaj.

UE4Comisarul european pentru sanatate si siguranta alimentelor, Vytenis Andriukaitis, a afirmat joi ca reglementarile comunitare nu contin dispozitii conform carora Uniunea Europeana i-ar putea urmari in justitie pe producatorii de alimente care distribuie in orice stat membru bunuri de calitate diferita sub acelasi brand.

Comisarul a sugerat ca firmele din domeniul alimentar nu pot fi obligate sa-si adapteze produsele la gustul national sau la puterea de cumparare. In schimb, comisarul i-a incurajat pe consumatori sa faca reclamatii la organizatiile de protectie a consumatorilor si sa ceara o calitate uniforma indiferent de tara in care sunt comercializate produsele.

Potrivit Eurostat, pe ansamblu, pretul produselor alimentare este cu 25% mai mic in Cehia decat in tara vecina, Germania. Aceasta situatie se datoreaza, printre altele, costurilor si standardele de viata locale mai mici.

Skip to toolbar