Romania – reprezentata de opt producatori la Saptamana Verde de la Berlin

0
569
Saptamana_Verde_9

La editia din acest an a Expoziției internaționale pentru Industrie Alimentară, Agricultură și Horticultură, Grune Woche ( „ Saptamana Verde „ ), Romania va fi reprezentata de numai opt producatori ce vor participa pe cont propriu.

Ministerul Agriculturii nu mai sponsorizează în acest an prezența producătorilor la acest târg până când nu se trage linia pe raportul Curții de Conturi cu privire la evenimentul de anul trecut, prin care se solicită recuperarea banilor de la funcționarii din minister.

Companiile romanesti vor participa de aceasta data, pe cont propriu, deoarece Ministerul Agriculturii nu sprijină financiar, în 2016, participarea la acest târg.

În acest an vor fi prezenți la târg doar 8 producători care însă și-au cumpărat singuri standul. Ministerul va avea închiriată o suprafață de 50 de metri pătrați pentru organizarea unor conferințe”, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

Șeful MADR va participa vineri, 15 ianuarie, la deschiderea oficială a ‘Săptămânii Verzi’ dar și la Forumul Global pentru Alimentație și Agricultură ce reunește anual miniștri ai Agriculturii din peste 80 de state, iar ulterior va pleca la Bruxelles la reuniunea Consiliului miniștrilor Agriculturii din Uniunea Europeană. Aici se va întâlni cu comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan, și comisarul pentru sănătate și protecția consumatorilor, Vytenis Andriukaitis.

Achim Irimescu declara :

“După deschiderea oficială a târgului care va avea loc vineri, voi participa la Forumul Global pentru Alimentație, iar luni, 18 ianuarie, mă voi întâlni la Bruxelles cu cei doi comisari pe agricultură și pentru sectorul veterinar. Discuțiile cu comisarul Hogan vizează condițiile artificiale care au condus la pierderea finanțărilor europene și alte aspecte legate de absorbție, iar cu comisarul pentru sectorul veterinar pe subiectele sensibile privind pesta africană și ecarisaj”.

Producătorii români din Caraș-Severin, Cluj, Argeș și Maramureș vor expune produse din carne, vinuri, miere, conserve din fructe și legume și siropuri.

Prezența României în cadrul Grune Woche se va axa, in acest an, pe oportunitățile oferite de noul PNDR, în acest sens fiind organizat un stand în cadrul căruia vor avea loc întâlniri cu oficiali dar și cu publicul larg și vor fi expuse materiale informative. Interesul pieței germane pentru produsele românești s-a concretizat prin sprijinul Camerei de Comerț Româno — Germane pentru ca producătorii români să fie prezenți și anul acesta cu produse românești consacrate.

In 2015, tara noastra a beneficiat de un spațiu expozitional de 327 de metri pătrați, finanțat de MADR, unde au expus 34 de producători romani.

Săptămâna Verde, ajunsa la cea de-a 90 a ediție, se va desfasura in perioada 15 — 24 ianuarie 2016, la Berlin (Germania).