Prioritatile bugetare ale Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale pentru anul 2016

0
446

Bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale pe anul 2016 este în sumă totală de 13.442,9 milioane lei, la care se adaugă suma de 7.389,5 milioane lei reprezentând contribuţia externă nerambursabilă a UE la finanţarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, evidenţiată ca un venit în bugetul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), astfel că, în fapt, bugetul total prevăzut pentru anul 2016 este de 20.832,4 milioane lei, reprezentând 2,81% din PIB, se arată într-un comunicat de presă al MADR.

Sursele de finanţare provin din: bugetul de stat (5.347,1 milioane lei);  finanţarea Uniunii Europene – 7.839,0 milioane lei [449,5 milioane lei pentru finanţarea Programului Operaţional pentru Pescuit (POP) şi Programului Operaţional de Pescuit şi Afaceri Maritime(POPAM) + 7.389,5 milioane lei pentru finanţarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, evidenţiată ca un venit în bugetul AFIR; împrumut angajat de MADR – 7.645,7 milioane lei destinat prefinanţării măsurilor de ajutor specific finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA); și venituri proprii – 0,650 milioane lei, provenite din taxa de scoatere din circuitul agricol al terenurilor.

Între priorităţile bugetare ale MADR pentru anul 2016 amintim ajutoarele acordate din Bugetul de Stat și contribuţia externă nerambursabilă a UE.

MADR_9Ajutoare acordate din Bugetul de Stat, cuprind:

– ajutoare naționale tranzitorii acordate în sectorul zootehnic – 897,9 milioane lei, structurate astfel: 259 milioane lei la speciile ovine şi caprine; 638,9 milioane lei la specia bovine, din care 122,8 mil. lei pentru sectorul lapte şi 516 mil. lei pentru sectorul carne;

– subvenţionarea accizei la motorina utilizată în sectoarele vegetal şi zootehnic – pentru cheltuielile aferente trimestrelor IV din 2015, I, II şi III din 2016. – 338,8 milioane lei;

– ajutoare naţionale tranzitorii în sectorul vegetal, aferente anului agricol 2015 – 588,2 milioane lei;

– subvenționarea ameliorării raselor de animale prin acordarea de ajutoare destinate acoperirii costurilor de întocmire şi menținere a registrului genealogic – 25 milioane lei.

Contribuţia Bugetului de stat aferentă cofinanţării programelor de sprijinire a sectorului agricol, finanţate din fonduri europene:

– cofinanțarea de la bugetul de stat a fondurilor externe nerambursabile aferente PNDR 2007-2013, 2014-2020 şi POP 2007-2013 respectiv POPAM 2014-2020, precum şi a cheltuielilor neeligibile (TVA) – 1.704,6 milioane lei.

Contribuţia externă nerambursabilă a UE de sprijinire a sectorului agricol aferentă PNDR 2007-2013, 2014-2020 şi POP 2007-2013, respectiv POPAM 2014-2020 – în sumă de 15,5 mld lei (8.095,2 milioane lei Fondul European de Pescuit şi Fondul European de Garantare Agricolă + 7.389,5 milioane lei Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală).

Alte acţiuni finanţate de la bugetul de stat cu efecte asupra sectorului agricol, cuprind în ansamblu: cheltuielile pentru modernizarea infrastructurii de irigaţii – 135,8 milioane lei (conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2015 privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare, aprobată prin Legea nr.269 din 6 noiembrie 2015); finanţarea programului de realizare a Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor – 20 milioane lei; finanţarea programelor de cercetare sectorială în domeniul agricol şi de funcţionare a institutelor de cercetare – 95,2 milioane lei; și renta viageră aferentă cererilor depuse pentru terenurile concesionate/vândute până la sfârşitul anului 2009 – 70 milioane lei.