Administrația americană promovează tot mai multe schimbări în industria alimentară prin angajamente voluntare, ghiduri și anunțuri ale agențiilor, în locul reglementărilor obligatorii. Deși această abordare poate accelera reformularea produselor și oferă companiilor flexibilitate, ea generează riscuri juridice și poate contribui la fragmentarea legislației între state, avertizează Tyler Clarkson, consilierul juridic general al Departamentului Agriculturii din SUA (USDA).
„Guvernarea prin semnal” poate avea consecințe juridice
În cadrul unei conferințe organizate recent la Washington de Institutul pentru Dreptul Alimentelor și Medicamentelor, Clarkson a descris fenomenul drept „guvernare prin semnal”: elaborarea politicilor prin instrumente care nu impun obligații legale directe, dar care pot influența comportamentul companiilor, al consumatorilor și al autorităților. Această practică a căpătat amploare în contextul mișcării Make America Healthy Again (MAHA), care promovează schimbări în sistemul alimentar american. Exemplele includ angajamentul secretarului pentru Sănătate și Servicii Umane, Robert F. Kennedy Jr., de a colabora cu producătorii de bunuri de larg consum pentru eliminarea treptată a anumitor coloranți sintetici, precum și inițiativele FDA de încurajare a reducerii zahărului adăugat în alimentele procesate și preparate.
Un alt exemplu este intenția autorităților de a contura o definiție a alimentelor ultraprocesate printr-un document de analiză, în locul unei propuneri de reglementare formală. Astfel de instrumente pot produce rezultate mai rapid decât procesul legislativ tradițional, care poate dura ani. Guvernul poate promova schimbări în timpul mandatului unei administrații, iar companiile pot decide cu mai multă libertate dacă și cum își adaptează produsele. Totuși, Clarkson avertizează că lipsa caracterului obligatoriu nu înseamnă absența consecințelor juridice.
Documentele neobligatorii pot deveni probe în instanță
Potrivit oficialului USDA, ghidurile, comunicatele de presă, scrisorile de avertizare și solicitările de informații pot fi utilizate în litigii pentru a susține anumite interpretări privind așteptările rezonabile ale consumatorilor, poziția guvernului sau evaluarea științifică a unui ingredient. Chiar dacă aceste documente nu creează, prin ele însele, obligații legale, ele pot fi invocate de reclamanți ca dovezi în procese împotriva companiilor alimentare.
Clarkson a explicat că asemenea materiale pot fi citate selectiv și prezentate în instanță ca indicii despre ceea ce guvernul consideră problematic, inclusiv în situații în care autoritățile nu au adoptat o concluzie definitivă printr-o procedură formală. Riscul este ca o companie să fie nevoită să se apere într-un litigiu pe baza unor declarații sau documente care nu au fost concepute pentru a stabili cerințe juridice obligatorii. Oficialul a precizat că opiniile sale au fost exprimate în nume personal. El a recunoscut că ghidurile pot avea un rol constructiv atunci când sunt utilizate adecvat, dar a avertizat asupra consecințelor care apar după publicarea lor și după ce acestea încep să influențeze interpretările din afara agenției emitente.
Legislația diferită de la un stat la altul complică activitatea companiilor
Un al doilea risc identificat de Clarkson este dezvoltarea unor reglementări diferite la nivelul statelor americane. În absența unei definiții federale a alimentelor ultraprocesate sau a unei interdicții oficiale privind anumite categorii de coloranți și aditivi, unele state încearcă să adopte propriile restricții și cerințe de etichetare.
Texasul este unul dintre exemplele menționate în articol. Începând cu 1 ianuarie, legislația descrisă în material ar urma să solicite avertismente pentru produsele care conțin oricare dintre cele 44 de ingrediente care nu sunt recomandate pentru consum uman de autoritățile competente din Australia, Canada, Uniunea Europeană sau Regatul Unit. Dacă și alte state adoptă măsuri similare, dar cu liste de ingrediente sau cerințe diferite, producătorii care comercializează produse la nivel național se pot confrunta cu un sistem dificil de gestionat. Companiile ar putea fi nevoite să adapteze etichetele, formulele și strategiile de distribuție pentru a respecta cerințele fiecărei jurisdicții. Astfel, o inițiativă menită să accelereze schimbările în industria alimentară poate contribui indirect la creșterea complexității juridice.
De ce susține USDA reglementarea formală
Clarkson pledează pentru utilizarea mai frecventă a procesului formal de reglementare, care include publicarea unei propuneri și o perioadă în care părțile interesate pot transmite observații. În opinia sa, acest mecanism permite agențiilor să identifice eventuale erori, să colecteze informații tehnice, să stabilească limite juridice mai clare și să creeze un dosar administrativ care poate fi analizat ulterior de instanțe.
Prin comparație, un ghid informal poate fi publicat fără un proces echivalent de verificare și consultare. Problemele pot deveni evidente abia după ce documentul a început să influențeze piața sau este invocat într-un litigiu. Clarkson consideră că procedura de notificare și comentarii rămâne un standard important tocmai pentru că oferă transparență, control și posibilitatea examinării deciziilor autorităților.
Ce ar trebui să urmărească producătorii alimentari
Pentru companii, mesajul central este că documentele și acordurile informale ale autorităților nu trebuie tratate automat ca lipsite de consecințe. Clarkson recomandă evaluarea atentă a situațiilor în care acestea creează așteptări similare unor obligații, definesc categorii fără o bază legislativă clară sau urmăresc rezultate care ar putea necesita, în mod normal, o reglementare formală. În anumite cazuri, o regulă adoptată prin procedura legală poate oferi mai multă predictibilitate, chiar dacă elaborarea ei durează mai mult.
Pentru industria alimentară americană, provocarea constă în echilibrarea vitezei schimbărilor de politică publică cu necesitatea unor reguli clare și coerente. Potrivit avertismentului lui Clarkson, beneficiile imediate ale guvernării prin semnal pot fi însoțite de costuri juridice pe termen lung, suportate inclusiv de companiile care încearcă să respecte cerințele autorităților.
