Grupul de firme Angst se consolidează prin preluarea pachetului majoritar de la SALSI SA-SINAIA

0
176

Grupul Angst anunţă ca a finalizat preluarea pachetului majoritar de acţiuni al fabricii de produse crude uscate din Sinaia deţinând astfel 88% din acţiunile SALSI SA.

 

D-nul Sorin Minea a declarat : ,,Salsi Sinaia este cea mai veche fabrică de Salam de Sibiu din Romania având o tradiţie de peste 100 de ani. Consumatorii romani recunosc şi apreciază autenticitatea produsului nostru vedetă – Salamul de Sibiu IGP”.

In prezent SALSI SA deţine aproximativ 15% din cota de piaţa valorică a Salamului de Sibiu.

Odată cu această preluare, acţionarul majoritar a hotărât intărirea echipei manageriale de la SALSI SA prin numirea d-nei Carmen Gavrilescu în functia de director executiv, poziţie din care va conduce planurile de dezvoltare ale fabricii încărcate de istorie de la Sinaia – alături de o echipă de profesionişti.

Pasiunea cu care şi a construit întreaga experienţă a carierei o defineşte ca profesionist, iar spiritul de echipă şi implicit rezultatele obţinute alături de oamenii cu care a lucrat se aşază firesc pe parcursul profesional, construit de-a lungul celor peste 20 de ani de experienţă în industria cărnii, domeniu în care s-a format, având la baza pregatirea în medicină veterinară, trecând prin toate departamentele de producţie şi consolidându-şi cariera în marketing.

Grupul de firme Angst cuprinde 3 unitaţi productive – Angst Ro SRL (fabrica de produse fiert-afumate), Angst Bistro SRL (gastronomie şi ready-meal -uri sub brand ul ,,Merinde Urbane,, deschisă în 2017) şi Salsi SA -Sinaia (produse crud-uscate) în care işi desfăşoară activitatea aproximativ 575 de angajaţi.

În acest context, Grupul Angst a iniţiat un amplu program de rebranding prin remodelarea întregii game de produse din punct de vedere vizual cât şi sortimental. Arhitectura de brand şi designul de ambalaj au fost structurate în 3 directii: populară, tradiţională şi premium fiecare dintre acestea targetând nevoile şi aşteptările consumatorilor.

“Pentru ca suntem atenţi la nevoile consumatorilor români –am pregatit noua imagine pentru produsele noastre, unice din punct de vedere gust şi calitate. Obiectivul acestui rebranding este consolidarea poziţiei de lider al calităţii, precum şi tezaurizarea tradiţiilor autentice, româneşti”, declară Dnul Sorin Minea, preşedintele Angst RO SRL.

Semnatura slogan ,,Angst. Artizan al cărnii” concentrează ADN-ul brandului validând încă o data maiestria şi meşteşugul deprinse de a lungul timpului de generaţiile din cele 3 fabrici care zi de zi, ceas de ceas au muncit şi au transmis mai departe taina lucrului bine facut consolidând pozitia brandului Angst ca lider în calitate.

Cel mai tânar brand dezvoltat de Angst este ,,Merinde Urbane,, care se adresează în special consumatorilor din mediul urban, cu un stil de viaţă dinamic, care au puţin timp pentru prepararea unei mese şi sunt în cautarea unor soluţii simple, cu gust ,,ca la mama acasă,, dar care în egala masură ţin cont de o alimentatie sănătoasă, variată şi garantat savuroasă. Versatilitatea gamei este un element definitoriu consumatorul regăsind în aceasta – în egala masura, produse clasice realizate dupa reţete tradiţionale româneşti dar şi reţete noi, moderne, cu tonuri exotice-pentru gusturi sofisiticate.

Compania Angst este deţinută integral de familia Minea.