În România, piaţa şi consumul per capita de alimente congelate sunt dintre cele mai reduse din Europa, iar sezonalitatea, dintre cele mai ridicate, potrivit publicației Revista Piața.
Cu toate acestea, potenţialul de creştere este mare, segmentul aflându-se într-o continuă expansiune, context generat de ușurința și rapiditatea pregătirii mesei cu astfel de produse.
Potrivit RetailZoom*), pe segmentul legumelor congelate s-a înregistrat o creștere de 12,5% a vânzărilor valorice și de 11,6% a celor cantitative în perioada august 2016-iulie 2017, față de august 2015-iulie 2016. În funcție de tipul produsului, cea mai bună dinamică a înregistrat-o spanacul congelat, urmat de mixul mexican. Marca proprie reprezintă o pondere importantă pe acest segment: 46,4% ca volum, 38,1% ca valoare.
În ceea ce privește fructele congelate, vânzările au crescut cu 42,3% valoric și cu 45,8% cantitativ. Creșterea cea mai mare s-a înregistrat pe segmentul căpșuni (peste 100%), în timp ce vânzările de fructe de pădure au stagnat în vânzări. Ca și în anii precedenți, vișinele se mențin în topul vânzărilor.
Macromex este un jucător cheie în piaţa de alimente congelate, cu cea mai largă gamă de produse. Brandul propriu Edenia este un brand premium, multicategorie – ce include produse din legume, carne, pește, semipreparate, pizza, patiserie – şi deţine poziţii de top în cele mai multe segmente în care activează.
În opinia Oanei Stîncel, Marketing Manager, Macromex, factorii limitativi ai consumului sunt determinaţi în special de educaţie, categoria de alimente congelate lovindu-se de anumite bariere perceptuale/paradigme: cea mai mare parte a consumatorilor consideră că produsele congelate „nu sunt proaspete”, fără să conştientizeze faptul că acestea au fost de fapt congelate proaspete – chiar imediat după recoltare în cazul legumelor -, iar congelarea ajută exact la păstrarea acestei prospeţimi cât mai intacte, de la recoltă până la momentul consumului, fiind de altfel cea mai naturală şi curată metodă de conservare – fără conservanţi.
Consumul de legume congelate în România: 1 kg/an/capita
Piaţa de legume congelate din România este, încă, semnificativ mai mică decât în celelalte pieţe din UE, dacă ne uităm la consumul /capita din Italia cu 3,7 kg, Ungaria cu 3,1 kg, Cehia cu 1,9kg, Polonia cu 2,2 kg, Germania cu 2,4 kg, Grecia cu 1,7 kg, Spania cu 2,2 kg. În România consumul este de numai 1 kg/capita.
Amestecurile de legume au crescut în importanță şi observăm un trend în creștere pentru produsele ready-meal, ready to heat and eat. Consumatorii din mediul urban, în mod special, sunt deschişi către inovaţie şi creativitate, caută rețete noi, exotice.
În oferta sa, Bonduelle a mizat pe aşteptările înalte ale consumatorilor: legume congelate apropiate de legumele proaspete, uşor de preparat, la preţuri competitive. Aceştia îşi doresc legume care au un plus de prospeţime – gust şi culoare aproape de cele proaspete, vitamine păstrate, mai puţină apă – şi un plus de utilitate – preparare rapidă, mai multe moduri de pregătire şi textură uşor crocantă.
Astfel, a introdus gama de legume congelate deja pregătite la aburi, Bonduelle Vapeur, un procedeu inovator datorită căruia legumele îşi păstrează proprietăţile nutriţionale. Pe lângă monolegume, gama conține și mixurile Spring, Mexican, Duet și Royal.
Piaţa de legume congelate oferă o varietate mare de amestecuri pentru ciorbele tradiţionale, bazate pe obiceiurile de consum tradiţionale, având în mare măsură ingrediente similare. Bonduelle a venit în urmă cu doi ani cu o inovație pe acest segment: Amestecurile de legume pregătite pentru Supa Cremă. Gama oferă 3 variante: Sweet Orange Mix (cu dovleac), 4 Green Mix (cu fasole, zucchini), Happy Trio Mix (cu praz, morcovi galbeni). Anul trecut, gama a fost completată cu Red mix: roşii, ardei gras, morcovi, ceapă. Portofoliul companiei mai conține două produse tip ready meal, piureuri și legume congelate pentru tigaie.
Mai multe informații despre motivația consumului găsiți aici.