În pofida numeroaselor demersuri întreprinse de UE pentru a convinge autoritățile indiene să stopeze denunțarea unilaterală a Acordurilor privind promovarea și garantarea investițiilor încheiate de India cu SM, nu s-a putut obține nici o concesie din partea Indiei, anunță Departamentul de Comerț Exterior.
În această situație Acordul bilateral pentru investiții încheiat între India și Olanda și-a incetat valabilitatea în ianuarie 2017, urmând ca în lunile martie, aprilie și mai, alte acorduri încheiate cu 22 SM să-și înceteze valabilitatea, printre care și România.
Miniștrii de Finante și cel al comerțului din India au susținut că vechile acorduri sunt depășite și ca atare trebuie încheiate noi documente, care să reflecte realitatea economică și progresele din ultimii ani. Cabinetul prim-ministrului indian a agreat un model de text care a fost circulat către țările partenere pentru analiză și negociere.
Problema ivită în negocierea cu statele europene este aceea că acest subiect este de competența Comisiei Europene și nu a fiecărui stat membru. În relația cu India, există demarate negocieri pentru încheierea unui Acord de Comerț Liber, care prevede și o secțiune dedicată investițiilor străine, dar aceste discuții sunt practic înghețate, părțile având opinii diferite în ceea ce privește anumite sectoare sensibile precum: autovehicule, băuturi alcoolice, achiziții publice etc.
În acest context, nici secțiunea care se referă la investiții nu poate fi finalizată. Până la găsirea unei soluții convenabile ambelor părți, și în perspectiva încetării valabilității Acordurile bilaterale existente, investițiile noi care se vor efectua în India din partea firmelor rezidente în Statele Membre ale Uniunii Europene, nu vor mai fi acoperite de acest cadru juridic. Acest lucru este valabil și pentru firmele indiene care intenționează să deruleze investiții în UE. România se află sub aceeași incidență ca orice alt stat membru.









